Performanţe de neocolit

Se petrec în preajma noastră, dacă nu chiar printre noi (şi mai ales pentru noi până la urmă) unele întâmplări deloc neînsemnate şi lipsite de semnificaţie, care, dintr-o sumedenie de pricini „binecuvântate” (cum le-ar putea zice… eclesiarhul) rămân înfundate într-un nemeritat şi improductiv anonimat, deşi ele se subsumează utilului şi plăcutului (utile dulci, într-o teminologie mai… specială). La două dintre acestea ne propunem a ne referi în continuare, gândind că mănuşa, fiind aruncată, nu va rămâne fără replicile binemeritate, despre întâmplări similare.

  1. Neobişnuitul ca normalitate

La Vama, o localitate rurală celebră într-un anume fel, îşi desfăşoară activitatea, de prin 2014, într-un mod normal, precum se vede dintr-o „cronică” ad-hoc, un fel de „instituţie culturală” mai puţin obişnuită pentru mediul sătesc, un cenaclu literar (dacă nu cumva chiar cultural, i-am putea zice), care, cel puţin formal, are toate ingredientele care să-l plaseze direct între cele similare (care vor mai fi existând pe undeva), ca un fel de model. Poartă numele NECTARIE, al unuia dintre foştii ierarhi al Bucovinei, originar din părţile locului, care a lăsat urme evidente şi în peisajul nostru cultural (vezi Enciclopedia Bucovinei).

Frâiele acestui „Pegas”… de la ţară s-a nimerit să ajungă în mâini dibace, destoinice şi semănătoare de roade spirituale, pentru sine şi mai cu seamă pentru alţii – scriitorul Ioan Mugurel Sasu, sub ale cărui auspicii cenaclul s-a înfăţişat lumii până acum de vreo 40 (patruzeci) de ori cu întruniri lăudabile, încărcate cu producţii (îndeobşte) literare, dar şi cu alte făptuiri culturale meritorii şi la obiect..

Graţie unui cronicar „de meserie”, ivit chiar din rândurile confraţilor cenaclişti, scriitoarea Paraschiva Abutnăriţei, cenaclul s-a bucurat, de fiecare dată, prin intermediul cotidianului nostru „Crai nou”, de etalarea publică cuvenită. Recent, intreprinzătoarea cronicăreasă a cenaclului a reuşit să adune (şi ce bine a făcut!), în cuvinte şi imagini fotografice (splendide, ca şi coperta datorată lui Dorin Sveduneac), toate cronicile care dau seamă despre întâmplările cenacliere de la Vama.

Aflăm, astfel, din această apariţie editorială mai… insolită că în şedinţele de cenaclu, ţinute cu regularitate, mai înainte de toate se citeşte creaţie literară proaspătă, propusă (desigur conform unor programări antestabilite) de membrii cenaclului sau de alţi aspiranţi la gloria Parnasului, creaţie care se supune unor dezbateri libere, cenaclul fiind astfel mediul cel mai propice de încercare şi (eventual) de validare a valorilor literare asumate de propunători. Rămâne, desigur, să vedem că aceste validări cenacliere se convertesc şi în apariţii editoriale adecvate.

Nu lipsesc, fireşte, lansări de cărţi şi reviste literare (ca, de pildă, revista umoristică a cenaclului, intitulată „Surâsul Bucovinei”, care, Doamne fereşte, nu are nimic comun cu poematiconul Surâsul Hiroşimei, de Eugen Jebeleanu!), expuneri ştiinţfice, clarificatoare, pe teme de interes mai general (istorice, mai cu seamă, susţinute de profesorul pensionar Ion Cernat şi de col. rez. Ioan Abutnăriţei), completate de alte activităţi de natură creativ-culturală, ca proiecţii cinematografice sau recitaluri literare oferite de actorul C. Tiron, precum şi informaţii despre alte acţiuni cenacliere similare din diverse puncte cardinale româneşti, ca cel din Geoagiul hunedorean, purtând numele „Ioan Budai-Deleanu”, totul pe un fundal umoristic de bun simţ (epigramiştii spunându-şi aici cuvântul inspirat, pe cât se poate), precum şi pe o buna dispoziţie, menită să excludă crisparea, blocajul şi, mai ales, exclusivismul improductiv. E ca şi cum la Vama şi-ar fi găsit locul de manifestare, liber şi neprogramat de cineva anume, un fel de spirit junimist sui generis, care valorifică potenţele spirituale productive ale locului.

Cenaclul îşi desfăşoară activităţile obişnuite în general la sediul din localitate, dar, uneori „joacă” şi… în deplasare, ca, de pildă, la Mălini, din iniţiativa lăudabilă a dorneano-mălineanului Vasile Panţiru – vezi secvenţa Despre poezie, acasă la Nicolae Labiş, p. 100-104, unde se realatează cea mai izbutită (după părerea mea, care nu exclud că poate să fie marcată şi de o doză minimă de subiectivism, sper lesne de înţeles) activitate a cenaclui din Vama

Am avea destule resurse, furnizate de cronica Timpul cuvintelor la Vama, să înşiruim aici şi alte activităţi lăudabile ale cenaclului NECTARIE (o listă cu invitaţii/oaspeţii cenaclului, între altele, când aceştia merită să fie luaţi în seamă), dar rostul acestui semnal nu este acela de a fi exhaustiv, ci doar de a incita la cunoaştere pe speze proprii a unei realităţi care ar trebui să fie mai bine luată în seamă de cei îndatoraţi întru această misie.

Din partea noastră, cenaclului NECTARIE de la Vama şi tuturor cenacliştilor, urarea ca, după alte 40 de ediţii, să ni se ofere, cu aceeaşi generozitate, o altă cronică măcar la fel de demnă de laude şi ovaţii (nu exagerez) sincere, pentru că, iată, ceea ce pare neobişnuit (un cenaclu literar la ţară!) îşi face intrarea într-o ordine a normalităţii căreia-i dorim să devină, prin generalizare, tradiţională.

  1. „Strânge omul ca furnica…”

Despre economistul pensionar Dumitru G. Muntean din Stroieşti, dacă m-ar pune cineva să-i fac o caracterizare, primul cuvânt care mi-ar veni la îndemână cred că ar fi tenacitatea.

Am mai întâlnit astfel de specimene umane, provenite mai cu seamă din rândul vechilor învăţători, pensionari (se înţelege), care, după ce au monitorizat instructiv şi educativ câteva zeci de generaţii de copii, care (şi cu aportul dascălilor) au devenit oameni de nădejde ai unor comunităţi (îndeobşte săteşti, căci, nu-i aşa?, „veşnicia s-a născut la sat”!), au considerat, aceşti învăţători „de modă veche”, că misiunea lor poate fi considerată ca împlinită dacă mai lasă şi alte urme spirituale pentru beneficiul comunităţilor în care au slujit, nu o dată eroic, viaţa întreagă.

Lucrurile nu stau altcum nici cu cel pe care l-am cunoscut cu mai mulţi ani în urmă, când frecventa insistent (şi) muzeul ca să vadă, să întrebe şi să-şi clarifice nedumeririle care-l tot asaltau. Acum aflu că şi-a rotunjit rezultatele căutărilor în câteva cărţi şi o colecţie de obiecte prioritar din zona spiritualului, cu care şi-a umplut toată gospodăria de la Stroieşli, devenită astfel un muzeu privat, adică un loc potrivit pentru pelerinaj şi desfătare culturală pentru cei cărora le este destinat „din primăvară până în toamnă”, zilnic, între 1 mai şi 1 octombrie.

 Ce a adunat „ca furnica” şi a etalat Dumitru G. Muntean în această alcătuire muzeistică sui generis? Desigur, obiecte etnografice în sensul mai cuprinzător al termenului, de la publicaţii (reviste, cărţi etc.) şi până la automobile (un bătrân Volskwagen, de pildă) sau la motociclete, biciclete, trotinete (depăşite, ieşite din uz), alături de o şaretă decupată parcă din amintirile bunicilor. Din arsenalul de imagini fotografice, mai cu seamă din categoria „de epocă”, reţin atenţia cele „de pe vremea Austriei”, precum Casa de tir din cartierul Mirăuţi şi, cu deosebire, Gara din Suceava (cu tot cu trenul şi locomotiva de pe vremea respectivă), gară situată atunci într-o zonă pe undeva prin spatele actualului Palat de Justiţie (str. Mihai Viteazul), fotografii pe care le cred „unicate” şi care, în copii mărite, ar „da bine” şi în expoziţia muzeului sucevean.

Latura tare a acestui muzeu privat pare să o reprezinte deocamdată publicistica, revistele şi ziarele expuse/depozitate în muzeu ridicându-se la un număr de circa 450 de titluri, începând cu „Albina românească” a lui Gh. Asachi nr. 5 (”Eşi, 1840”), continuând cu „Foae pentru minte, inimă şi literatură” a lui G&. Bariţ (Braşov, nr. 26, 26 iunie 1844), „Gazeta de Transilvania” (Braşov, 9 mai 1846) „Convorbiri literare („Iassy, 1 martie 1869), „Telegraful” („Bucuresci”, 21 dec. 1872), „Trompeta Carpaţilor” („Bucuresci”, 27 oct. 1873), „Deşteptarea” (Cernăuţi, 14 mai 1900), ca să spicuim titluri ale unor astfel de rarităţi bibliofile mai frapante, care-i relevă proprietarului de muzeu gustul de colecţionar avizat, căci, la început şi înainte de toate, a fost COLECŢIONARUL (vezi titlul) numismat, filatelist, bibliofil, etc. ajuns acum la colecţii etalate pentru public, în acest MUZEU PRIVAT din Stroieşti, un sat [bucovinean] „de la obârşia Şomuzului”, cum stă scris şi pe foaia de titlu a unei monografii (339 p.), în felul ei mai atipică (mai personală în concepţie şi viziune, nu o dată chiar tăios, dar corect polemică), o carte (asupra căreia ne propunem să revenim separat, cu altă ocazie) cu care Dumitru G. Muntean îşi încununează, ca să zicem astfel, pasiunea şi activitatea de colecţionar (iubitor, bineînţeles, de cultură şi adevăr), întinsă pe parcursul unei vieţi exemplare, cel puţin (dar nu numai) din acest punct de vedere.

Forurile noastre culturale (dacă or mai fi existând) au de ce şi pentru ce să-şi oprească privirile asupra unor fenomene de cultură precum acestea de la Vama şi Stroieşti, două localităţi rurale din Bucovina pe fruntea cărora laurii cu magna cum laude îşi găsesc locul cel mai potrivit, pentru că aici se produc acte de cultură autentică, necoordonate sau dirijate de niscaiva competenţe autoritare.

 NICOLAE CÂRLAN

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: