MAREA SERBARE DE LA PUTNA, CA O CATEDRALĂ A NEAMULUI CU HRAMUL EMINESCU (2)

Tinerii României visează la reînvierea neamului unit

Dimineaţa zilei de luni începu cu Acatistul Sfinţilor Martiri Brâncoveni, urmată de slujba Parastasului pentru ctitorii Mănăstirii Putna, pentru Mihai Eminescu, precum şi pentru toţi organizatorii şi participanţii la prima Mare Serbare, care au făurit unirea românilor sub stindardul biruinţelor lui Ştefan cel Mare. Trei ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, PSP Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, şi PSP Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiescopiei Sucevei şi Rădăuţilor, cu un sobor de preoţi, clerici şi diaconi de la Centrul Eparhial Suceava, slujitori ai altarului din Basarabia şi nordul Bucovinei, împreună cu sute de tineri, delegaţi la congresul studenţesc, s-au rugat proslăvind faptele înaintaşilor. Soarele a răsărit şi a strălucit ziua întreagă pe cerul tinereţii. Cei care au în faţă viitorul au preluat de la modelul Brâncovenilor vieţuirea în demnitate, învăţătura că sufletul nu se vinde, dovada venind de la învingătorii concursurilor de creaţie literară, plastică şi video, dar mai ales de la cel al discursurilor. În 1871, toţi participanţii la concursul discursurilor s-au retras din cursa competiţiei când au aflat că unul din concurenţi este Alexandru Xenopol. Poate procedau la fel şi acum dacă l-ar fi auzit mai înainte pe tânărul Cosmin Ţugui de la Colegiul „Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuţi cu pledoaria „Curajul şi puterea de a fi român”. Lui i-a revenit cununa de lauri pentru îndemnul către semeni de a folosi şansa continuităţii idealului din 1871 – unitatea poporului prin unitate culturală şi morală: „Aşa cum a cântat Ciprian Porumbescu Daciei întregi, purtăm astăzi în inimile şi cugetele noastre România întreagă şi pe românii de pretutindeni”. Ceremonia înmânării premiilor s-a încheiat cu imnul Serbării de la 2021, interpretat de Silvia Mleşniţă, membră a ASCOR, studentă la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi.

Congresul studenţesc, după cum s-a văzut din mesajele participanţilor, se anunţa să fie un eveniment de importanţă majoră. Va arăta viitorul dacă şi-a atins scopul. Deocamdată putem spune că a fost foarte bine organizat, sub patronatul Patriarhiei şi Academiei Române, instituţie apreciată de preşedintele loan-Aurel Pop ca „un fel de biserică mireană”. Tinerii, ca şi la congresul iniţiat de Mihai Eminescu, au promovat idealul unităţii românilor de pretutindeni, însă au fost mult mai liniştiţi, mai cuminţi, poate şi mai organizaţi, venind în marea lor majoritate dintr-o singură ţară, dar nu din trei imperii ca la acel 1871. „…eram oarecum ameţiţi de viile emoţiuni prin care trecuserăm în timpul zilei, porniţi mai mult spre ceartă decât spre sfat şi cu desăvârşire indisciplinabili” – asta e despre congresul studenţesc de acum 150 de ani. Cel de la 16 august 2021, la care au participat 39 de organizaţii ale tinerilor ortodocşi din Romania şi din afara ţării, a decurs în perfectă armonie, atmosfera fiind marcată de prezenţa Preafericitului Patriarh Daniel şi a preşedintelui Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, care au răspuns la şase întrebări, adresate de tineri prin purtătorul lor de cuvânt. Cu aplauze au fost însoţite răspunsurile academicianului despre virtuţile şi defectele poporului român, precum şi îndrumările Patriarhului, îndeosebi că „tinereţea se măsoară cu intensitatea entuziasmului”. Cel mai mediatizat a fost discursul lui Silvian Emanuil Man, istoric, preşedinte de onoare al Ligii studenţeşti Iaşi. „Să ne luăm libertatea înapoi, ca să ne putem lua Ţara, căci avem mai multe de făcut decât generaţia care a pus bazele României Mari” a spus tânărul cu o evidentă artă oratorică, vorbindu-le celor circa 600 de semeni despre uriaşa operă morală ce urmează s-o realizeze, despre curajul mărturisirii şi al jertfei. Şi dacă e să vorbim de puterea jertfei, tinerii l-au avut ca exemplu pe stareţul Melchisedec, care s-a aflat toate aceste zile alături de ei, în timp ce tatăl său, decedat de praznicul Adormirii Maicii Domnului, aştepta în sicriu să fie dus la locul de veşnică odihnă, adeverindu-se că nicio mare lucrare nu se face fără sacrificii. Patriarhul i-a îndemnat pe tineri să trăiască în adevăr. În mesajele şi declaraţia semnată, tinerii au pus accentul pe valorile familiei, pe preceptele creştine şi pe dragostea de ţară, dovedind că sunt conştienţi de necesitatea sacrificiului pentru a păstra averea spirituală moştenită de la marii înaintaşi, ctitori de locaşe sfinte şi o Românie în hotarele ei întregite. Izvorul trecutului, înflăcărarea prezentului, speranţa viitorului s-au aprins seara, spectaculos până la lacrimi, în drumul torţelor spre Dealul Crucii, prin figurarea numărului 150. La coborâre părea că Dumnezeu, cu toate stelele cerului în palme, păşeşte printre brazi, cucernicul stareţ Melchisedec întâmpinându-i părinteşte pe purtătorii de lumină pentru toţi românii.

Colocviile – cununa Serbării

Ziua a treia a Serbării de la Putna a fost în întregime a lui Eminescu, împlinindu-şi menirea la Centrul Cultural „Mitropolit Iacov Putneanul”, cărturarul de la care avem primul abecedar românesc şi lucrări ziditoare de suflet. Dirijat de personalităţi valoroase – Teodora Stanciu, prof. de română şi franceză, laureată a Premiului Academiei Române, decorată cu Ordinul Naţional pentru Merit în grad de Cavaler, cunoscută ca realizatoarea emisiunii „Revista culturală” la Radio Trinitas, Lucia Cifor, desemnată ca rector al actualei ediţii, prof. universitar, cercetător ştiinţific de la Iaşi, laureată a premiului „Timotei Cipariu” al Academiei Române, Adrian Alui Gheorghe, reputat scriitor, cel de-al XV-a colocviu, ca şi cele anterioare care poartă memoria excelentului eminescolog Zoe Dumitrescu Buşulenga – Maica Benedicta, merită înalta apreciere a arhimandritul Melchisedec: „Cununa de lauri a Serbării”. Deşi se afla într-un moment de mare încercare, stareţul pe tot parcursul serbării a rânduit armoniosul mers al evenimentelor aniversare. Cu o zi înainte s-a aflat alături de tineri la impresionanta lor manifestate a dragostei de neam, n-a lipsit nici de la agapa oferită participanţilor la Colocviu, înmânând celor mai vrednici Ordinul „Iacov Putneanul”, printre care şi pictorul Dacian Andoni, de la care am aflat că avem neamuri comune la Ceahor, localitate de lângă Cernăuţi bogată în oameni cumsecade ce poartă numele de familie Andoni.

Colocviul din acest an a adunat personalităţi de valoare, cum sunt poeta Ana Blandiana şi istoricul Alexandru Zub, disident în tinereţe. Nu se poate să amintim de anul 1871 fără a nu vorbi de Eminescu, poetul despre care Ana Blandiana spune că trece din paginile cărţilor de citire în cărţile de rugăciuni, că poate fi pictat în biserici. Şi nu că este cel mai mare poet, ci pentru că şi-a asumat mai mult decât oricare alt poet suferinţele, speranţele, şi chiar vinile tuturor: „pentru că a acceptat să îşi atârne, ca o piatră de moară, destinul nostru colectiv de aripile lui zbătându-se în zbor…, viaţa lui imaculată ne-a fixat coordonatele idealului”, pentru că „odată cu el şi definitiv, pentru un întreg popor, noţiunea de poet a rămas legată de aceea de imaculare”. Ana Blandiana a încercat să pătrundă în întrebarea cum ar fi fost poporul român fără Eminescu, găsind răspunsul că „de biografia lui atârnă în mod miraculos, magic aproape, felul de a fi al fiecăruia dintre noi”, şi nu pentru că imacularea lui ne face mai curaţi, ci pentru că „etalonul de platină al moralităţii lui a stabilit o dată pentru totdeauna valorile supreme după care ştim că vom fi judecaţi”. Am citat mai pe larg din discursul Anei Blandiana pentru că a răsunat ca un laitmotiv pentru celelalte.

Imposibil să redau conţinutul, abordările şi provocările comunicărilor prezentate de oameni vrednici de moştenirea eminesciană. Voi aminti rezumativ cele memorizate fără a trece prin înregistrări şi notiţe: „Eminescu este o zestre şi o măsură” (Lucia Cifor, „Contribuţia literară la susţinerea şi promovarea unui proiect de ţară în sec. XIX-lea. Studiu de caz: Mihai Eminescu”); „Putna este locul unde s-au acumulat energii, transmise din generaţie în generaţie prin intermediul miturilor. Cunosc trei surse de lumină a cunoaşterii – Putna, Suceviţa, Dragomirna, la care aş mai adăuga Cernauca Hurmuzăcheştilor” (Adrian Lesenciuc, scriitor, Braşov); „Cărţile care trăiesc în noi…” (prof. univ. Maria Şleahtiţchi, scriitoare, „Mihai Eminescu în viziunea lui Eugeniu Coşeriu”, Chişinău); „Ştefan cel Mare şi Eminescu – icoane ale conştiinţei noastre româneşti” (părintele protos. dr. Iustin Taban, „Eminescu. Un bun eclezial al conştiinţei româneşti”); „Veniţi la Cernăuţi, să învăţăm să fim români” (universitara Stanca Scholtz Cionca, „De la Putna la Cernăuţi, Ciprian Porumbescu şi trezirea «detrunchiaţilor»”); „Fiecare imperiu a muşcat câte o bucată gustoasă din trupul acestei ţări, românii de sub Austria au tins spre unitate prin Cultură şi Biserică” (acad. Alexandrina Cernov, Cernăuţi)…

Pentru mine a fost o revelaţie s-o întâlnesc, să comunic şi s-o ascult pe universitara Stanca Scholtz Cionca, strănepoata Mărioarei Porumbescu, care a vorbit despre trezirea detrunchiaţilor şi nevoia de a ne crea o mitologie. Un viu interes şi discuţii aprinse a generat comunicarea Alexandrinei Cernov, membru de onoare al Academiei Române, care a răscolit vechile şi noile răni, apelând la publicistica lui Eminescu despre condiţia românilor din Bucovina. Impresionant a fost debutul şefei catedrei de Filologie Română şi Clasică a UNC, dr. Cristina Paladian, cu tema „Structura prozodică a liricii eminesciene”, pentru care a fost înalt apreciată. Chiar aveam emoţii pentru debutul tinerii noastre şefe de Catedră, succesul de care s-a bucurat nici pe departe nu e un avans, ci o apreciere binemeritată. Tema Bucovinei a vibrat sugestiv în comunicarea prof. univ. Mircea A. Diaconu din Suceava („Cum citim astăzi «Răpirea Bucovinei»”) şi cea prezentată de artista plastică Oana Hrişcă despre rolul pictorului Epaminonda Bucevschi în definirea adevăratului chip al lui Ştefan cel Mare. Un moment aparte, marcat de răscolitoare evocări, ne-a adunat în Biserica Mănăstirii, la slujba şi praznicul de pomenire pentru acad. Dan Hăulică, ctitorul de cultură şi ambasadorul frumosului, al propriei demnităţi, cum l-a numit stareţul mănăstirii, Melchisedec, pe omul care a pus bazele Fundaţiei „Credinţă şi Creaţie. Acad. Zoe Dumitrescu Buşulenga – Maica Benedicta”.

În câteva cuvinte, putem concluziona că mai sunt continuatori ai idealurilor, mai sunt credinţă, jertfă şi iubire, fără de care nu există creaţie, dar nici Patrie nu există. Şi cum să nu revin iarăşi şi iarăşi în catedrala Serbării de la Putna, evocând cuvintele lui Eminescu, lăsate ca un testament în relatarea despre măreţul spectacol, prezentat cititorilor în „Curierul de Iaşi”, din 25 şi 26 august 1871: „…Nenumărate şi grele sunt lucrurile ce trebuie împlinite pentru a face fericirea unei naţii. …La lucru dar barbaţi şi femei, tineri şi bătrâni, ne strigă puternica voce a secolului al nouăsprezecelea. Departe de noi odihna zădarnică! Departe de noi îndeletnicirile frivole şi stricăcioase intereselor noastre naţionale! Să lucrăm, dar să lucrăm inspiraţi de sântul glas al patriei, să asudăm dar sudoarea noastră să se scurgă pentru interesele neamului românesc. Un model de lucrare pentru binele poporului nostru este Serbarea de la Putna, care a reîmprospătat în mintea fiecăruia român memoria sfântului erou Ştefan cel Mare şi groaznicului trăznet al duşmanilor doritori de viaţa şi leagănul nostru”. Mult îmi doresc să fim vrednici de această moştenire, iar Marea Serbare din 2021 să rămână asemenea celei din 1871 mereu lucrătoare pentru împlinirea unui ideal.

MARIA TOACĂ

Cernăuţi

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: