Despre copiii redacţiei

> Mirela Butnariu

Redacţia a avut, cu mult înainte să mă ştiu eu pe aici, şi mă ştiu de mult, copiii ei.

Ca să nu fie lăsaţi singuri, nesupravegheaţi acasă, unii făceau un popas de la şcoală sau de la grădiniţă şi se opreau în redacţie. Mulţi au considerat, o vreme, locul de muncă al părinţilor ca fiind unul familiar în care mai mâncau, îşi mai făceau lecţiile, mai aţipeau pe un fotoliu. Zburdau prin birouri, pe holul lung, se mai jucau cu ce aveau la îndemână, se ascundeau pe sub mesele masive şi lungi din lemn, în jurul cărora părinţii lor se adunau de obicei pentru şedinţele redacţionale. Şi, dacă nu erau copiii, erau nepoţii acestora. Redacţia era familia lărgită.

Asta mi s-a povestit, asta vă povestesc.

Apoi, copiii aceia au crescut şi au început să apară prin redacţie cei din valul nou, copiii noştri, ai angajaţilor mai tineri. Se întâmpla exact la fel:  veneau de pe la grădiniţe, de la şcoli, mâncau, îşi făceau lecţiile, mai aţipeau pe un fotoliu. Mai puţini, dar tot aşa, umplând redacţia de voce tânără, ba chiar şi de câte un plâns, când viaţa li se părea dificilă.

O vreme, redacţia nu a avut copii, aşa le-a rânduit viaţa. Mint, erau vreo doi, copiii celor care au lucrat odată aici, acum ei înşişi angajaţi.

Iar copiii de altădată au crescut şi au venit prin redacţie doar aşa, cât să ne mai minunăm cât de care s-au înălţat, cât de tare s-au schimbat şi cât de frumos au ştiut să-şi construiască viaţa.

Zilele trecute, sub masa lungă din biroul tatălui său, se ascundea Ilinca. Încet, încet, Ilincuţa păşeşte pe drumul pe care au mers, cu ani mulţi în urmă, copiii redacţiei. A început prin a colora, cu carioci multicolore. Încă nu simte că redacţia îi e cealaltă familie, dar ne zâmbeşte din ce în ce mai larg. O iau să udăm florile şi începe să dea drumul vocii ei de clopoţel. Lipa-lipa, se aud prin redacţie paşii ei. Lipa-lipa  păşeşte, ducând sticla grea de apă cu care fericeşte toate plantele. „Tatiii, uite!”, i se aude vocea, în timp ce îi duce, victorioasă, din celălalt capăt al redacţiei, un print de la mine. Lipa-lipa se aude, doamne, ce frumos!, prin redacţie. Şi glas de clopoţel.

Redacţia are, din nou, copii. Căci ne molipsim şi noi de copilărie.

Print Friendly, PDF & Email

Un comentariu

  1. Andreea D says:

    Emoționant articol.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: