Consiliul Judeţean finanţează cu 70.000 de lei Raliul Bucovinei 2021

> Competiţia din acest an reuneşte piloţi de renume, care vor concura pe trasee special amenajate, accesul publicului fiind gratuit

Judeţul Suceava, prin Consiliul Judeţean, se asociază cu Asociaţia „XS motor sport” Iaşi, în vederea finanţării în comun a Raliului Bucovinei „Suceava rally show”. Manifestarea se va desfăşura în perioada 30-31 octombrie şi va închide sezonul 2021 al Campionatului naţional de raliuri, organizat sub egida Federaţiei Române de Automobilism Sportiv. Deschiderea seriei de evenimente va avea loc în municipiul Suceava, pe 30 octombrie, proba superspecială, rally show, desfăşurându-se în centrul urbei reşedinţă de judeţ. Celelalte probe, de pe 31 octombrie, vor fi ţinute în zone turistice din judeţ, respectiv în Câmpulung Moldovenesc, pe traseul cuprins între localităţile Sadova, Vatra Moldoviţei şi Suceviţa, pe DN17A.
Consiliul Judeţean Suceava va participa cu 70.000 de lei, un proiect de hotărâre în acest sens aflându-se pe ordinea de zi a şedinţei ordinare a lunii august a deliberativului.
„Cetăţenii vor putea asista la un spectacol minunat, având ocazia de a vedea pe viu cum arată piloţii de curse şi maşinile de raliu cu mulţi cai putere” se arată în referatul de aprobare semnat de Gheorghe Flutur, preşedintele Consiliului Judeţean, în care se mai menţionează că „la competiţia din acest an se vor reuni piloţi de renume, care vor concura pe trasee special amenajate, accesul publicului fiind gratuit”.

V.I. ADOMNICĂI

Print Friendly, PDF & Email

Un comentariu

  1. APETREI VIOREL says:

    NU s-ar realiza ceva mai bun cu acesti bani, respectiv problema drumurilor /

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: