Casa de Pensii caută 30 de persoane care să lucreze la evaluarea dosarelor de pensii

> Câştigătorii concursului vor fi angajaţi cu contract de muncă pentru perioada septembrie 2021 – decembrie 2022

Casa Judeţeană de Pensii Suceava organizează concurs pentru ocuparea pe durată determinată a posturilor contractuale repartizate instituţiei în vederea evaluării a dosarelor de pensii din sistemul public de pensii.
Directorul executiv Constantin Boliacu anunţă că, în perioada imediat următoare, în scopul implementării măsurilor legislative care vizează acţiunea de evaluare a dosarelor de pensii din sistemul public de pensii, Casei Judeţene de Pensii Suceava i-au fost repartizate de 30 de posturi contractuale de execuţie pe perioadă determinată. Din totalul acestora, 24 de posturi sunt destinate persoanelor cu studii superioare, consilieri debutanţi, iar 6 vizează persoane cu studii medii, referenţi debutanţi, „astfel încât, pentru ocuparea acestora nu este necesară vechimea în muncă”.
Primirea dosarelor în vederea participării la concurs se va face în intervalul 26-30 august, pe pagina web a Casei Judeţene de Pensii Suceava fiind afişat anunţul de concurs, informaţii despre actele necesare pentru înscriere, cât şi bibliografia.
Concursul va avea loc în data de 6 septembrie a.c., ora 10, începând cu proba scrisă şi continuând cu proba orală. Angajarea pe aceste posturi se face pe o perioadă determinată, începând cu luna septembrie 2021 şi până pe 31 decembrie 2022.
V.I. ADOMNICĂI

 

 

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI