Şcolile se vor deschide cu prezenţă fizică, însă măştile vor fi purtate în continuare şi se va menţine distanţarea fizică, spune ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă.
Ioana Mihăilă a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, că deschiderea şcolilor este o asumare la nivel guvernamental a priorităţii învăţământului faţă în faţă.
„După informaţiile pe care le avem acum şi după scenariile care sunt în derulare acum, şcolile se vor deschide şi vor începe cu învăţământ faţă în faţă până la incidenţa de 6 la mie. Urmează să stabilim exact ce vom face în fiecare dintre situaţiile particulare şi anume acolo unde în anumite localităţi se va depăşi această incidenţă de 6 la mine, dar important de menţionat: continuăm să apelăm la mijloacele de prevenţie folosite şi în anul anterior, şi anume la purtarea măştii în interiorul şcolii, la menţinerea distanţării fizice, aerisirea permanentă”, a afirmat ministrul Sănătăţii.
De asemenea, autorităţile vor apela şi la testarea, acolo unde este disponibil, a copiilor simptomatici şi a contacţilor.
Elevii şi studenţii, obligaţi să poarte la ore măşti de uz medical
Măştile textile vor fi interzise în şcoli şi universităţi, anunţă ministrul Sănătăţii. Ioana Mihăilă a vorbit şi despre cele două scenarii pentru cazul în care infectările vor depăşi 6 la mia de loucitori.
Ioana Mihăilă a declarat, ieri, că s-a ales varianta participării fizice a elevilor la şcoală, cu respectarea normelor de protecţie până când incidenţa cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor se menţine sub 6 la mia de locuitori. Când incidenţa depăşeşte 6 la mie, există două posibile scenarii, a spus ministrul. Unul este trecerea în învăţământ online integral, iar altul sistem hibrid cu învăţământ online pentru copiii nevaccinaţi şi netrecuţi prin boală şi posibilitatea de a continua învăţământul faţă în faţă pentru copiii vaccinaţi sau trecuţi prin boală în ultimele 180 de zile.
Obligativitatea purtării măştii se menţine la şcoală în spaţiile închise. În spaţiile deschise masca nu va fi obligatorie, cu excepţia ceremoniei de deschidere a noului an şcolar, unde nu se va putea menţine distanţarea fizică.
„Activitatea sportivă se poate desfăşura preferabil în spaţii exterioare. În cazul în care condiţiile meteo nu permit acest lucru, se pot desfăşura în interior până la incidenţa de 2 la mie, fără mască de protecţie”, a spus ministrul.
De asemenea, elevii din învăţământul primar, gimnazial şi liceal, precum şi studenţii trebuie să folosească măşti de uz medical. Nu se va mai permite utilizarea măştilor textile. „Avem în vedere menţinerea acestor măsuri deoarece cifrele privind severitatea infecţiei la copii sunt îngrijorătoare atât la nivel internaţional, cât şi la nivel naţional”, a declarat Mihăilă.



























Comentarii