Primul şi ultimul „zvâc” al Forestei în Cupa României

Bine a spus cine a spus că e drăguţ să câştigi meciurile amicale, dar proba valorii tot în cele oficiale o dai. Este şi cazul Forestei, al cărei debut oficial în noul sezon competiţional a fost unul departe de ceea ce sperau suporterii după cele patru victorii ale sucevenilor din partidele de pregătire.

În partida din turul doi al Cupei României, desfăşurată miercuri după amiază, la Dorohoi, cu Dante Botoşani, gazdele au învins cu scorul de 3-1 şi au liniştit primul şi ultimul „zvâc” al galben-verzilor în această competiţie naţională.

Omul meciului a fost Cornel Căinari, fost jucător al Forestei, care s-a transferat anul trecut la nou promovata din liga a IV-a din judeţul vecin şi unde joacă în prezent şi alţi foşti componenţi ai echipei din Areni. Chiar antrenorul jucătorilor de la Dante Botoşani, Vespazian Colban, a primit, de asemenea, „atingerea” Forestei, vreo două luni doar, în 2019.

Căinari a fost, în exclusivitate, autorul hattrick-ului care a oprit Suceava în Cupa României. Primul gol l-a marcat din lovitură de pedeapsă, chiar în min. 4, iar al doilea în min. 19, astfel că elevii lui Ionuţ Moşneanu intrau la cabine cu capul în jos. Botezatu a fost cel care a înscris golul de onoare al sucevenilor, în min. 64, dar echipa sa nu a mai realizat altceva important până la finalul meciului. Căinari însă nu-şi spusese ultimul cuvânt şi în prelungiri a marcat pentru a treia oară.

Pentru Foresta Suceava au jucat C. Mihăescu – Cimbru, Botezatu, Makongo, Arnold – Netbai, I. Mihăescu, Marian, Atouba, Samson – Olowaseun, iar pentru Dante Botoşani, Zvoronciuc – Codău, Dumitraş, Ichim, Constantiniu, Bosânceanu, Lozneanu, Drugă, Căinari, Corban şi Marin.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI