Într-un dosar în care este cercetat pentru şantaj

Alexandru Băişanu a fost plasat sub control judiciar

Fostul deputat de Suceava Alexandru Băişanu a fost plasat, vineri, de procurorul de caz, sub control judiciar pentru 60 de zile.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Parchetului Judecătoriei Suceava, procuror Anca Clara Panciuc, în cazul lui Alexandru Băişanu s-a dispus cercetarea sub control judiciar pentru 60 de zile.

Fostul parlamentar a fost reţinut joi, la ora 17 pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru şantaj într-un dosar instrumentat de poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală Ipoteşti.

În cursul dimineţii de joi, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, poliţiştii au efectuat trei percheziţii domiciliare pentru documentarea activităţii infracţionale şi asigurarea materialului probator într-o cauză penală în care un bărbat în vârstă de 53 de ani este bănuit de săvârşirea infracţiunii de şantaj.

În urma efectuării percheziţiilor au fost ridicate înscrisuri, dispozitive de stocare a datelor electronice, dispozitive de comunicare la distanţă şi alte dispozitive electronice care interesează cauza. Totodată a fost pus în executare un mandat de aducere pe numele bărbatului de 53 de ani.

După administrarea probatoriului şi audierea persoanei respective, organele de cercetare ale poliţiei judiciare din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Ipoteşti au dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore faţă de bărbatul de 53 de ani, acesta fiind introdus în arestul IPJ Suceava.

 În acest caz, procurorul de caz a dispus luarea măsurii controlului judiciar.

Cazul a intrat în atenţia Poliţiei Ipoteşti după o plângere depusă de un bărbat, fost asociat al lui Alexandru Băişanu în dezvoltarea unui centru de echitaţie pe un teren din apropierea unui iaz, luciu de apă pe care petentul îl are în administrare în urma unei licitaţii. Acesta îl acuză pe fostul parlamentar că nu s-ar fi ţinut de cuvânt în ceea ce priveşte realizarea investiţiei şi că l-a determinat să investească mari sume de bani pentru a achiziţiona terenul din zona iazului şi a înfiinţa centrul de echitaţie din Ipoteşti. De asemenea, că a întreţinut îngrijirea cailor, iar acum fostul parlamentar nu i-ar returna sumele investite şi că i-ar fi spus că îi plăteşte datoriile dacă îi va ceda şi iazul.

Bărbatul mai susţine că din luna mai i-a fost interzis accesul pe terenul fermei şi că a fost ameninţat de Băişanu cu acte de violenţă şi chiar că ar avea puterea să-l trimită la închisoare. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: