Incendii în Europa:

Uniunea Europeană trimite avioane, elicoptere şi pompieri

Comisia Europeană a anunţat ieri că va trimite avioane, elicoptere şi pompieri către Italia, Grecia, Albania şi Macedonia de Nord pentru a sprijini aceste ţări în lupta împotriva incendiilor, informează AFP.

Ajutorul este mobilizat prin mecanismul de protecţie civilă al Uniunii Europene, iar Comisia suportă cel puţin 75% din costurile legate de transport. „Facem eforturi 24 de ore din 24 pentru a trimite ajutoarele în contextul în care incendiile fac ravagii în Europa”, a comentat comisarul european responsabil cu gestionarea crizelor, Janez Lenarcic, mulţumind ţărilor care şi-au adus contribuţia. „Protecţia civilă a Uniunii Europene veghează ca instrumentele noastre de luptă împotriva incendiilor active să fie utilizate la capacităţile lor maxime. Este vorba despre un excelent exemplu de solidaritate al Uniunii Europene în situaţii de urgenţă”, a mai spus acesta.

Uniunea Europeană a trimis deja trei bombardiere cu apă în Turcia, afectată de cele mai grave incendii din ultimul deceniu. Incendiile, în care au murit opt oameni, devastează păduri şi terenuri agricole, precum şi zone locuite din regiunile de coastă.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: