Numărul cazurilor active de Covid-19 din judeţ a crescut la 40

> În municipiul Suceava, ieri erau 7 cazuri

În judeţ, ieri erau active 40 de cazuri de Covid-19, 13 pacienţi infectaţi fiind internaţi în spitale. Pe de altă parte, 13 persoane erau suspecte de Covid-19, a anunţat ieri Prefectura, citând datele DSP Suceava.

În acelaşi timp, numărul sucevenilor declaraţi vindecaţi de Covid-19 este de 23.080. Până ieri au fost vaccinate în judeţ 93.958 de persoane, din care 81.361 de persoane cu rapel.

Incidenţa cazurilor de Covid-19 la nivelul judeţului era ieri 0,04 la mie.

Din cele 114 unităţi administrativ-teritoriale sucevene, 93 nu aveau niciun caz de infecţie Covid-19 în evoluţie, 12 aveau câte un caz în evoluţie, 8 – sub cinci, iar una – peste cinci cazuri în evoluţie.

Marţi, în carantină se aflau 2.593 de suceveni, iar în izolare, 32. Numărul total de persoane testate până ieri era 277.558. În anterioarele 24 de ore au fost testate 857 de persoane.

Situaţia din spitalele sucevene

La nivelul judeţului, în anterioarele 24 de ore au fost internate 3 persoane suspecte de infecţie cu Covid-19, în acelaşi interval de timp fiind externată o persoană, declarată vindecată.

Din totalul celor 537 pacienţi internaţi în Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, 6 erau diagnosticaţi cu Covid-19 (toţi cu forme medii de boală), 9 se aflau în zona tampon şi 522 aveau alte afecţiuni (non-Covid).

Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sf. Ioan cel Nou” Suceava dispunea, marţi, de 364 paturi libere, dintre care 40 pentru pacienţi Covid-19, 303 în sectorul non-Covid, iar 21 pentru zona tampon.

La unitatea ATI erau disponibile 6 paturi pentru pacienţi Covid; erau 34 ventilatoare libere, dintre care 6 pentru pacienţii Covid-19 şi 28 pentru pacienţii non-Covid.

La Spitalul Municipal Rădăuţi erau internaţi 7 pacienţi diagnosticaţi cu Covid-19 (toţi prezentând forme medii), două persoane suspecte de infecţie cu noul coronavirus, fiind 18 locuri disponibile în sectorul Covid. La unitatea ATI Covid nu erau internaţi pacienţi, două locuri fiind disponibile.

La Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc nu erau internaţi pacienţi diagnosticaţi cu Covid-19, nici persoane suspecte de infecţie cu noul coronavirus, fiind libere 15 locuri în sectorul Covid.

La Spitalul Municipal Vatra Dornei, aceeaşi situaţie, fiind libere 27 locuri în sectorul Covid.

La Spitalul Orăşenesc Gura Humorului, de asemenea, nu erau internaţi pacienţi diagnosticaţi cu Covid-19, nici persoane suspecte de infecţie cu noul coronavirus, fiind libere 8 locuri în sectorul Covid.

La Spitalul de Boli Cronice Siret nu erau internaţi pacienţi diagnosticaţi cu Covid-19, însă erau spitalizate două persoane suspecte de infecţie cu noul coronavirus, fiind libere 6 locuri în sectorul Covid.

La nivelul judeţului, ieri erau disponibile 114 locuri libere pentru bolnavi Covid şi 37 locuri pentru zona tampon. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: