Motivând că traficul va creşte foarte mult

Gheorghe Flutur a solicitat CNAIR să întocmească documentaţia de urbanism şi exproprierile pentru drumul Paşcani – Suceava – Siret în regim de autostradă

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunţat, luni, că deşi propunerea Consiliului tehnico-economic al CNAIR este ca drumul de mare viteză Paşcani – Siret să fie parţial autostradă şi parţial drum expres, a solicitat ca documentaţia de urbanism şi exproprierile să fie efectuate pentru drum în regim de autostradă.

Flutur a spus că directorul general al CNAIR, Mariana Ioniţă, l-a informat că proiectanţii tronsoanelor Paşcani – Suceava şi Suceava – Siret ale autostrăzii A7 au supus aprobării, în cadrul Consiliului tehnico-economic al CNAIR din data de 23 iulie a.c., studiul şi raportul alternativelor de traseu, cu următoarele specificaţii: > tronsonul Paşcani – Suceava, cu profil de autostradă; >tronsonul Suceava – Siret, cu profil de autostradă pe sectorul cuprins între Suceava şi intersecţia cu DN 2H şi în regim de drum expres pentru sectorul cuprins între DN 2H şi Punctul de Trecere a Frontierei Siret.

În aceste condiţii, preşedintele CJ Gheorghe Flutur a solicitat CNAIR şi proiectanţilor ca documentaţiile de urbanism şi exproprierile pentru cele două tronsoane să se facă în regim de autostrada pe toata lungimea lor.

Flutur a argumentat că traficul va creşte foarte mult prin modernizarea Punctului de Trecere a Frontierei Siret şi prin deschiderea altor patru puncte de trecere a frontierei cu Ucraina.

De asemenea, preşedintele administraţiei judeţene a solicitat conducerii CNAIR urgentarea elaborării documentaţiilor pentru cele două tronsoane în regim de autostradă, cu finanţare atât a proiectelor, cât şi a execuţiei din fonduri europene, aşa cum cum a promis premierul Florin Cîţu la Gura Humorului. (N.B.) 

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: