Un bărbat a murit după ce s-a înecat cu mâncare

Un bărbat de 68 de ani din Brăila, care a participat sâmbătă la un parastas în comuna Slatina, a murit după ce s-a înecat cu mâncare.

Potrivit cercetărilor, bărbatul a participat la un parastas în comuna Slatina, iar apoi a rămas la locuinţa soacrei sale.

 În jurul orei 21.35, când bărbatul se afla la masă, s-a înecat cu mâncare, i s-a făcut rău şi apoi a rămas inconştient.

Din verificările efectuate s-a constatat că cel în cauză prezenta o stare de sănătate precară, acesta suferind de afecţiuni cardiace şi diabet.

Cadavrul a fost transportat şi depus la morga Spitalului Municipal Fălticeni, în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cu exactitate a cauzei morţii. Din primele verificări, nu au rezultat suspiciuni că acesta ar fi fost victima vreunei infracţiuni. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: