Viceprimarul Lucian Harşovschi:

Trotinetele se închiriază, nu se iau acasă !

> O trotinetă electrică a municipalităţii sucevene a fost găsită, noaptea, la o nuntă în Bosanci, altele în curţi, scări de bloc şi chiar în vestiarul agenţilor de securitate ai unui supermarket

Viceprimarul Sucevei Lucian Harşovschi a arătat, sâmbătă, că de când este funcţional serviciul de închiriere au fost situaţii când acestea au fost găsite în diverse locuri şi recuperate.

„Trotinetele au fost găsite fie în boxele sau scările de bloc, fie în vestiarul agenţilor de securitate din incinta unui supermarket, «păstrată să nu se piardă», în curtea caselor din municipiu, neştiind a cui este şi cum a ajuns acolo sau chiar în afara oraşului, în Bosanci, în plină noapte, în mijlocul unei nunţi” a menţionat viceprimarul.

El a spus că de fiecare dată trotinetele au fost recuperate.

Lucian Harşovschi a transmis că oricât şi-ar dori unii să-şi însuşească bunuri ce nu le aparţin, nu vor reuşi.

El e menţionat că trotinetele electrice funcţionează doar în regim de închiriere, nu se pot lua acasă şi nu se pot „păstra câteva zile”.

Viceprimarul Lucian Harşovschi a mai arătat că în 3 luni, peste 6.000 de suceveni şi-au descărcat aplicaţia, au fost făcute 9.527 curse, 200.000 de minute pe trotinetă, mai mult de 25.000 km parcurşi, iar încasările depăşesc 75.000 de lei, tariful fiind de doar 30 bani/min. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: