Monografia comunei Voitinel de Doru Mircea Ciobotaru

Domnul Doru Mircea Ciobotaru a venit încrezător tocmai (dinspre Cluj) la Rădăuţi, pentru a afla unde se află, astăzi, sediul Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina. A venit şi cu un dar – Monografia comunei Voitinel, lucrare prefaţată de universitarul Aurel Buzincu.

„Consăteanul nostru prin înaintaşi, naştere şi primii ani de viaţă, aceia în care se desenează conturul definitiv al felului de a fi al omului, trăitor de vreme îndelungată la Cluj, ne dăruieşte, iaca, cea dintâi încercare de monografie a Voitinelului. Ba poate că încercare şi cea dintâi nu e bine spus, adică sigur nu e corectă şi destul de riguroasă exprimarea, pentru că eu însumi am avut în mâini şi am citit cândva o alta (cea a familiei Hrişcă-tatăl şi fiul) şi am căpătat ştire despre încă una pe care nu am cunoscut-o nemijlocit (cea a profesorului Liviu Chira). Aceasta este, de fapt, cea dintâi care merge la tipar spre a deveni bun public (…)”, arată Aurel Buzincu. Istoria satului Voitinel, tradiţiile, poveştile oamenilor din Voitinel, corpul fotografic recompun identitatea aşezării. Autorul îşi demonstrează dragostea, punându-ne faţă în faţă cu un document întocmit laborios.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: