Semn

Fotbal…

Fotbal înseamnă, cel puţin la noi şi repede spus, mai ales lung prilej de vorbe şi de ipoteze. Că aşa, că nu aşa, că dacă aia, atunci ailaltă, că, uite, vezi tu, dar numai că… Ar putea, desigur, să fie fotbalul şi altceva, inclusiv fotbal, dar nu este şi dacă nu e, nu e.

De altfel, în reprezentarea colectivă, ştim, fotbalul este unul dintre primele din lista de lucruri la care se pricepe la noi toată lumea. Lângă el, în paranteză fie spus, ar sta, în imediată vecinătate, politica. Nu despre ea e vorba, dar dacă în cazul acestui alt ceva la care se pricepe toată lumea rezultatul e altul, asta ne putem întreba în treacăt.

Bine, să vedem însă cum e pe la noi cu cele la care se pricepe toată lumea. Păi e, mai întâi, că pe la noi – unde trebuie să spui musai oricând ceva despre orice, că dacă nu, eşti „mutule” şi asta înseamnă „prostule” şi „prostule” nu e pur şi simplu un om simplu, cu măsură, cu lungul nasului… –, ei, pe la noi priceperea nu se constată pe bază de lucru practic, ci pe bază de vorbit, de datul cu părerea. Ai opinie, te pricepi – şi toată lumea are opinie din motivul mai sus arătat, anume că opinia e la noi cam obligatorie, precum să fi constatat şi Caragiale cu ceva vreme în urmă. Prin urmare, ca să fixăm o concluzie: priceperea la fotbal nu e pe făcut, ci pe vorbit. Deşi e de spus numaidecât că pe maidan (şi ca pe maidan!), la noi s-a alergat după băşică şi probabil că încă se aleargă ici şi colo – cu toate că în anii din urmă copiii şi adolescenţii şi tinerii sunt tot mai fragili şi mai intelectualizaţi tehnologic. Şi e pe urmă o altă realitate pe care ţi-o vâră în ochi viaţa: nu numai că nu e deloc nevoie să se priceapă la un lucru toată lumea ca să ajungi la performanţă în domeniul respectiv, dar e chiar contraproductiv şi, prin urmare, contraindicată această pricepere generală. Iată, la fotbal se pricepe la noi toată lumea şi luăm constant bătaie de la toată lumea.

Însă în legătură cu fotbalul – tot la noi şi tot pe vorbit, asta e, fatalitate! – mai e de spus numaidecât ceva important. Cert mai important decât este în prezent fotbalul nostru însuşi. Un lucru care îi conferă valoare, probabil că singura lui valoare până una alta, căci nu e uşor de spus cine altcineva sau ce altceva l-ar putea real întrece în forţa lui de factor unificator al naţiei şi, fireşte, în această calitate incontestabilă, de educator şi de laborator de practică pentru sentimentul patriotic şi pentru trăirea patriotică. Are fotbalul nostru o capacitate de a coagula şi reuşeşte să fie un adeziv în privinţa aceasta prin care nu doar că îşi depăşeşte cu mult orice altă însuşire, dar lasă în urmă fără vlagă cerbicia recunoscută a dezbinărilor noastre de mai toate felurile. Or, nu-i deloc puţin – şi să nu excludem că se poate ca la compartimentul divin de resort, asta să i se fi stabilit de fapt fotbalului nostru ca ţintă principală, iar nu să învingă alte fotbaluri, cum îi pretindem noi ca nişte pământeni profani ce ne aflăm. În orice caz, oricât ar fi el de anemic pe indiferent ce stadion, gazon, vreme şi miză, când e în acţiune fotbalul nostru, noi stăm lipiţi unul de altul cu sufletul, cu dorinţa, cu speranţa, stăm uniţi, ca şi îmbrăţişaţi, deopotrivă în tristeţe, în deznădejde, în resemnare şi altele asemenea, mereu în aşteptarea măruntelor şi trecătoarelor bucurii în orizontul cărora el ne adună laolaltă. Iată!

În rest, dacă vrem fotbal fără participare sufletească de acest fel, fotbal în înţeles tehnic, adică fotbal, un fel de artă pentru artă, pentru delectare, îl găsim mai oriunde cu uşurinţă. E vorba de fotbalul învingătorilor, jucat cu forţă, disciplină, ştiinţă, talent, determinare şi convingere şi condus efectiv, pe cunoaştere veritabilă şi proiectare minuţioasă, nelăsat deloc la voia întâmplării. Acolo nu găsim complexe şi fragilitate fizică şi morală şi nici căderi în consecinţa acestora. Nu găsim impresia de devitalizare, de lipsă de dorinţă şi de angajare. Moravurile sunt şi ele altele: fără văicăreli, tăvăleli pe gazon, fără răţoieli la arbitri, fără înjurături şi obscenităţi pe care camerele de filmat nu reuşesc să le ascundă. În joc, fotbaliştii învingători pasează şi dau mingea rapid şi cu precizie unde ea trebuie dată, nu unde se nimereşte, iar când mingea se află la adversar, imediat acesta este atacat şi în zonă se generează densitate. Fotbalul învingător mizează pe mobilitate, pe deplasare, pe apariţii neaşteptate, şi deşi driblingul este oricând admirat, el pare să fie tratat tot mai decis ca soluţie secundară, de rezervă. Pesemne că în temeiul considerentului că fotbalul este un joc de echipă. Şi câte şi mai câte nu se pot spune…

Aici, însă, doar una încă: n-ar exista dovezi, spun unii, că fotbalul învingătorilor ar fi incompatibil cu funcţia de unificator national a fotbalului veşnicilor învinşi.

AUREL BUZINCU

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: