Adâncata

Cerdacul micilor iconari de albastru

Vară, vacanţă, vremea cireşelor date în pârg. Peste Biserica de lemn „Sfântul Dumitru” din Adâncata, construită pe la sfârşitul secolului al XVIII-lea din bârne de stejar îmbinate în „coadă de rândunică”, în cununi de bârne orizontale, rostuite, albastrul Înaltului Cer s-aşterne şi el în cununi de lumină, făgăduind primenirea lumii prin faptele rugăciunii. Clopotniţa, înţelepţită sub trecerea vremii, tace şi ea. Şi nu pentru că n-ar avea ce vesti şi povesti, ci pentru că dinspre cerdacul din vale se-aude, în răstimpuri, zvon vesel şi potolit de poveşti scrise pe pragul zilelor de 65 de copii şi tineri aflaţi în Tabăra „Micii iconari”. Tace clopotniţa şi tac şi clopotele vechi şi par a trage cu urechea la glasurile lor, ce amintesc cumva de larma duioasă a îngerilor pripăşiţi prin unghere de cer.

Cerdacul e înţesat de copii şi de icoane, de ochiuri de sticlă ce-şi aşteaptă însufleţirea şi de rame nerăbdătoare să vadă culoare şi chip pe pânzele imaculate. Pruncii, unii abia trecuţi de-al cincilea an, alţii aflaţi la doar câţiva paşi de vremea adolescenţei, sporovăiesc despre albastru şi despre cum s-aşază sufletu-n culoare, despre prietenia cu sfinţii şi despre credinţa care atunci când e trăită aşa cum o trăiesc ei nu moare; ridică, în răstimpuri, privirea a-ntrebare către „doamna de pictură”, prof. drd. Raluca Schipor-Baban, artist vizual, de la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava, sau a încredinţare spre părintele profesor Pascal Mitu, parohul bisericii ce găzduieşte pentru a zecea oară o tabără de pictură în plină vară. Părintele nu-şi dezlipeşte nici privirea şi nici gândul de la fiecare dintre oaspeţii săi dragi, şi cuvintele sale par a se şi preface-n rugăciune. Mi-e drag să-l ascult înşirând cu grijă cuvintele.

Tabăra – un proiect de poveste

„Tabăra ?! Un proiect de poveste, un vis ce devine realitate an de an. Actorii principali sunt copiii, care ne îndeamnă să petrecem un timp în universul copilăriei încărcat de imaginaţie, idealuri, temeri şi dorinţe, totul aureolat de emoţia copleşitoare a întâlnirii cu icoana Mântuitorului sau a Maicii Domnului, a sfinţilor sau a îngerilor. Aceste persoane sfinte devin modele pentru copii, modele vrednice de urmat după ce începem să le cunoaştem viaţa. Povestea fiecărei zile începe în biserică, cu rugăciune, pentru ca tot ce facem aici să fie sub protecţia şi sprijinul divin. Fiecare zi începe cu un model sau un exemplu ce ne poate călăuzi pe tot parcursul muncii noastre, pentru că în această tabără copiii muncesc, învaţă să reproducă imaginea sfântului preferat.”

Din faţa unui şevalet, o copilă cu glasul suav simte nevoia să împărtăşească şi ea bucuria: „Aşa începem să pictăm. Cu rugăciune. Apoi ne încurajăm unii pe alţii şi suntem încurajaţi mai ales de „doamna de pictură”, nu suntem lăsaţi să abandonăm, chiar dacă am obosit pentru că suntem prea mici sau poate este pentru prima dată când facem acest lucru şi ni se pare prea greu. Dar… iată, chipul sfântului are contur, capătă culoare… culoarea pielii!! Pielea sfântului e deosebită, se face greu…, dar nu este imposibil şi prindem curaj. Cine vrea să fie sfânt?! Cum putem ajunge şi noi sfinţi?! Ne-a povestit ceva părintele încă de dimineaţă… Ne trebuie puţin timp…, puţină voinţă, câteva porunci de împlinit şi la urma urmelor să-i iubim chiar şi pe cei ce ne fac rău.”

Şi ca-ntr-un tandem duhovnic-ucenic, părintele deşiră alte şi alte gânduri: „Tabăra e un punct de deschidere pentru multe drumuri, printre care al cuminţeniei, al muncii şi răbdării, al purităţii. O sămânţă aruncată pe un pământ ce în timp va putea rodi. O mărturisire că rugăciunea este şi mai puternică atunci când ne rugăm împreună. Înălţătoare ne-a fost sfânta liturghie din ziua Sfântului Ştefan cel Mare! Iar dacă ar fi să povestim despre această tabără ne-aţi auzi vorbind despre rugăciunea curată, despre mărturisirea nevinovată, despre curajul de a fi cum am dori, despre răbdare şi stăruinţă, despre joc şi voie bună, despre bucurie şi împlinire. Şi povestea noastră va continua!”

Joc, creativitate şi muncă

Câţiva paşi mai încolo, umbriţi de coroana uşor foşnitoare şi încărcată de rod a cireşului-străjer al veseliei, o altă grupă de mici artişti ce-nvaţă să-şi facă propriile jucării din hârtie. Şi-mi spune, cu bucuria creatorului de joc şi frumos în glas, doamna Florentina-Aurora Anastasiu, prof. înv. primar la Şcoala Gimnazială Nr. 3 Suceava, că „ne aflăm într-o tabără de creaţie în care interesul pentru pictură îi adună pe copii într-un cadru natural şi spiritual deosebit. Iar preocupările de ordine aici sunt jocul, creativitatea şi munca. Munca şi creativitatea îşi dau mâna ca, prin intermediul jocului, copilul să devină interesat să realizeze un produs propriu, care să-i formeze sau să-i dezvolte anumite abilităţi, care să-i pună în valoare talentul, să-i aducă satisfacţia reuşitei prin efort propriu.”

Aflu, mai apoi, despre tehnici, şi metode, şi instrumente folosite în atelierele taberei, în încercarea de a le dezvolta copiilor competenţe dintre cele mai variate: „tehnica plierii hârtiei – Origami, combinată cu jocul de rol; tehnica rulării hârtiei – Quiling, recunoscută ca dezvoltând răbdarea şi îndemânarea, simţul estetic şi gustul pentru frumos; Tangram, un puzzle chinezesc, prin care copiii au experimentat succesul obţinut prin efort de gândire, ceea ce duce la creşterea încrederii în sine; de asemenea percepţia, memoria vizuală, coordonarea ochi-mână au fost dezvoltate din plin.”

Se-apropie timpul de cateheză şi ne-ndreptăm către tâmpla ce se odihneşte de veacuri în locul acesta „adânc” şi binecuvântat. Cadenţându-şi paşii cu-ai mei, Sonia îmi arată brăţările prieteniei pe care tocmai a-nvăţat să şi le poată face. Îmi spune că e un meşteşug acesta şi că l-a deprins de la doamna prof. Iulia Buraciuc, de la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava, meşter popular al Bucovinei. N-aş fi putut pierde prilejul de-a-i asculta şi „doamnei de mărgeluşe” împărtăşirea. „Fiind şi meşter popular, am reuşit să-i atrag pe copii către cusutul sau ţesutul mărgelelor, ghidându-i pas cu pas în crearea obiectelor dorite (semne de carte, şerveţele, brăţări, salbe etc.), aceştia învăţând destul de repede principiile de bază ale meşteşugurilor. Atât cusutul, cât şi ţesutul mărgelelor sunt meşteşuguri care se practică din ce în ce mai rar, datorită influenţelor comerciale venite cu precădere din est, mult mai accesibile din punct de vedere financiar. Şi din această perspectivă, am urmărit crearea unei alternative pentru tânăra generaţie, dornică să descopere lucruri noi şi interesante, pe care să le poată înţelege şi învăţa uşor şi care să-i sporească stima de sine. Imaginaţia celor mici este, într-adevăr, fără limite şi scoate la iveală frumuseţea interioară a fiecăruia dintre ei. Zilele acestea ne-au fost un bun prilej de redeşteptare a tradiţiilor din zona noastră şi de apreciere justă a valorilor neamului, fiind în acelaşi timp un punct de plecare în găsirea celor mai bune soluţii pentru păstrarea şi continuarea creării acestora în zilele noastre.”

Ajunşi în naosul bisericuţei de lemn, ni s-a părut că lumina hieratică a Cerului ne-a însoţit la fiecare pas, pentru că am descoperit alte şi alte poveşti despre albastru. Domnul prof. Cristi-Gabriel Hurjui, inspector pentru cateheză în eparhia noastră, ne-a vorbit tuturor despre „Simbolismul şi erminia culorilor folosite în pictarea sfintelor icoane” şi ne-a împrietenit cu tainele ascunse în icoana Sfintei Treimi, a Sfântului Andrei Rubliov. Am aflat astfel că roşul înseamnă dumnezeirea, iar albastrul umanitatea, că auriul aureolelor este lumina necreată a Împărăţiei lui Dumnezeu, iar verdele este culoarea cuvioşiei şi a sfinţeniei.

Am simţit dorinţa să le ascund bucuria şi împlinirea, ce vor deveni curând dragi amintiri, între file de carte. Şi dragi mi-au fost sclipirile din ochişorii lor, ce-ar fi răsfoit chiar atunci fiecare carte. N-aş fi putut să nu le mărturisesc încrederea mea: când copiii citesc şi se roagă, Cerul li s-aşază la picioare.

Câteva zile mai târziu, la vremea privegherii, în Paraclisul Cetăţii de Scaun a Sucevei, galeria celor 130 de lucrări realizate de copii şi tineri, care tocmai îmi dovediseră că pentru ei a picta e sens pentru descoperire de sine, îşi aştepta vernisarea. Istorisiri din penel, biblice şi din sinaxare, dar şi creative exersări ale aşezării lumii în simbol şi culoare, într-un spaţiu în care un timp de poveste transformă oamenii şi locurile în poveste.

Copii şi tineri, părinţi şi profesori, oamenii luminoşi din echipa de proiect, părintele protopop Doru-Ionel Budeanu, prieteni şi invitaţi, ne-am putut bucura de întâlnirea cu frumosul, şi binele, şi viul ce se ascund în artă. Sunt greu de aşezat în cuvinte efervescenţa dialogului de acolo şi bucuria premierii şi entuziasmul micilor iconari, ce nu mai pridideau să ne arate primele lor descifrări de artă. N-aş irosi, însă, gândul părintelui Pascal, prietenul copiilor din fiecare zi şi din aceste zile de şcoală de vară – „Mă bucură să ne spuneţi că ne-a fost de nota 10 a zecea ediţie a taberei «Micii iconari».” – sau cuvântul de încredinţare al părintelui protopop – „E o mărturie această şcoală de vară că, în Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, Biserica e vie şi că se desfăşoară proiecte dintre cele mai frumoase în Şcoala Bisericii.”

Aşa cum n-aş putea încheia cronica acelor minunate zile fără a invoca şi convingerile „doamnei de pictură” (prof. drd. Raluca Schipor-Baban, artist vizual, de la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava): „Expoziţia se dovedeşte a fi o reuşită, îmbinând deopotrivă tematica iconografică bizantină cu libertatea de expresie, adevărată provocare a minţii şi spiritului, posibilă pe spaţiul limitat al pânzelor, dar nemărginit al gândurilor, ideilor şi năzuinţelor.

Coordonând activităţile de arte vizuale din cadrul taberei, am contribuit la iniţierea participanţilor (zeci de ucenici în fiecare an) în tainele picturii de icoane pe lemn şi sticlă, selectând, spre reproducere, imagini simbolice ce induc sentimentul timpului şi spaţiului cultural-istoric, modelele sublime ale existenţei propuse de iconografia bizantină. Pe parcursul fiecărei săptămâni de tabără au fost realizate reprezentări după canoanele bizantine sau interpretări ale picturii iconografice, fiind evidentă, în cazul elevilor ce au participat chiar de la primele ediţii, o evoluţie de la un an la altul. Atât reproducerile realizate, cât şi compoziţiile (veritabile mărturii ale propriului univers imaginar) denotă răbdarea, curiozitatea, pasiunea şi originalitatea participanţilor, uimind de fiecare dată prin sublimul interpretării şi candoarea reprezentării.”

Prof. DANIELA LUMINIA CEREDEEV, inspector şcolar, coordonator al programului Şcoala de vară „Copii la altar”

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: