51 de baze de salvare ale Salvamont România vor fi dotate cu centrale termice şi boilere

> Centrele de salvare din judeţul Suceava se numără printre cele ce beneficiază de noile echipamente termice perfomante

Ariston Thermo România continuă parteneriatul cu Asociaţia Naţională a Salvatorilor Montani din România (Salvamont) în urma căruia au fost donate echipamente termice performante pentru a asigura condiţii optime de lucru în bazele de salvare şi pentru a facilita intervenţiile în situaţiile de urgenţă. Astfel, în ultimii trei ani, Ariston a dotat 51 de centre şi baze de salvare cu centrale termice în condensare şi boilere electrice de ultimă generaţie.

„Suntem onoraţi să continuăm acest parteneriat pentru al treilea an şi să fim alături de salvatorii montani – cei care ies în fiecare zi din zona de confort pentru binele nostru, al celor care iubim muntele. Ducem, astfel, mai departe angajamentul asumat la nivel global de către Ariston de a asigura confortul chiar şi acolo unde este greu de obţinut, dar mai ales acolo unde putem transforma lumea într-un loc mai bun şi mai confortabil” spune Cătălin Drăguleanu, country manager Ariston Thermo România, într-un comunicat de presă remis mass-media.

Peste 1.100 de salvatori profesionişti şi voluntari, care asigură patrularea preventivă şi participă anual la misiuni de salvare în peste 100 de zone montane, vor beneficia de îmbunătăţirea condiţiilor de lucru din bazele, posturile de intervenţie şi cabinetele medicale Salvamont. Prin acest parteneriat, Ariston Thermo a reuşit să asigure confortul termic pentru aproximativ jumătate din totalul bazelor Salvamont din România.

„Salvatorii montani sunt obişnuiţi să activeze în condiţii foarte grele, se confruntă constant în sezonul rece cu vânt de peste 100 km/h, ceaţă, ploi torenţiale, zăpadă, gheaţă şi viscol. Este foarte important să avem o infrastructură bună la nivelul centrelor de salvare, care să le uşureze munca şi să le ofere condiţii minime de confort, siguranţă şi igienă, pentru a creşte şansele de salvare a celor care au nevoie de ajutorul lor” a declarat prof. Sabin Cornoiu, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Salvatorilor Montani din România.

Campania Ariston a ajuns în 17 judeţe în care activeză Salvamont şi printre centrele de salvare care vor fi dotate cu echipamente Ariston se numără şi cele situate în judeţele Prahova, Gorj şi Suceava, zone în care există un flux anual crescut de turişti.

În funcţie de dimensiunea şi caracteristicile tehnice ale spaţiilor dotate, Ariston a instalat centrale termice cu puteri cuprinse între 24 şi 70 kW, în timp ce modelele de boilerele au volume cuprinse între 30 şi 300 de litri. (C.N.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: