În judeţul Suceava

Alte două noi cazuri de infecţie cu SARS-CoV-2

> În ţară au fost confirmate 84 de cazuri

Până luni, 26 iulie, pe teritoriul României au fost confirmate 1.082.376 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus.

Totodată, 1.047.291 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi, a transmis ieri Grupul de Comunicare Strategică (GCS).

În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de anterioara raportare au fost înregistrate 84 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. În lista pe judeţe, Suceava se înscria ieri cu un total de 24.245 de la debutul epidemiei, cu două cazuri noi, incidenţa  înregistrată la 14 zile fiind 0,02.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 6 persoane au fost reconfirmate pozitiv. În această situaţie s-a aflat şi o persoană din judeţul Suceava.

Două decese şi 38 de bolnavi la ATI

Până ieri, 34.270 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS–CoV–2 au decedat.

În intervalul 25.07.2021 (ora 10) – 26.07.2021 (ora 10) au fost raportate de INSP două decese (un bărbat şi o femeie), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus internaţi în spitale din judeţul Constanţa şi Municipiul Bucureşti.

Dintre acestea, un deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 60-69 ani şi altul  la categoria de vârstă 70-79 ani.

Ambele decese sunt ale unor pacienţi care au înregistrat comorbidităţi.

Nu au fost raportate decese anterioare intervalului de referinţă.

În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu Covid-19 era ieri 316. Dintre acestea, 38 se aflau internate la ATI.

Până luni, la nivel naţional, au fost prelucrat 8.627.966 de teste RT-PCR şi 1.765.016 teste rapide antigenice. În anterioarele 24 de ore au fost efectuate 4.087 de teste RT-PCR (1.678 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical, iar 2.409 la cerere) şi 7.289 de teste rapide antigenice.

De asemenea, de la anterioara informare făcută de GCS, au fost raportate şi rezultatele a 80 de teste RT-PCR, prelucrate anterior ultimului interval de 24 de ore şi transmise până la data de 26 iulie a.c. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: