Vintage… (un)limited

Vintage, un cuvânt ca o linie de forţă în spectrul romanului “America de peste pogrom” de Cătălin Mihuleac, devenit colocvial în raport cu utilizarea originară, internaţionalizat, cu noi accente semantice. Vintage, o subtilă modalitate de exprimare individuală care dezvoltă simbioza dintre formă şi fond, ameninţată, totuşi, de echilibrul fragil dintre sublim şi ridicol. Ideea de vintage, care poate să pună etichete, la limita dintre bine sau rău, dintre neofit şi connaisseur, înseamnă şi curajul de a da timpul înapoi sau capacitatea de a înţelege story-ul din spatele obiectului căutat. Există o tentaţie a vintage-ului, aşa cum există o tentaţie a snobismului, în detrimentul autenticului.

Cartea face, şi în context vintage, prin personajele sale, diferenţierea dintre autentic şi artificial, dintre manifestările frivole şi cele grave, pentru că vintage, prin extensia întâlnită în carte, poate fi şi un om (om adevărat), un obicei, cultură sau chiar o poveste de viaţă care merită şi trebuie amintită. O poveste de viaţă cu valoare sporită de timp. (“Înaintând în vârstă, vreau să devin o femeie vintage”, spunea un personaj important al romanului.).

În “America de peste pogrom”, autorul abordează, în manieră originală, cu mult curaj – datorită aducerii în lumină a unor adevăruri care se voiau uitate, dar şi datorită stilului narativ – o temă vastă şi deosebit de complexă, ce nu poate fi tratată exhaustiv, lumea evreiască şi, evident, legătura acesteia cu cea non evreiască. Idea cărţii este îndreptată spre evenimentul ce a zguduit societatea din România şi a complicat istoria românească, pogromul de la Iaşi împotriva evreilor, din iunie 1941. (“Pogrom, la Iaşi? Am facut la şcoală şi în facultate istorie de m-a durut capul. Dar niciun profesor nu a pomenit un singur cuvânt despre.”).

Romanul lui Cătălin Mihuleac este structurat pe două paliere temporale, în prezent, la începutul anilor 2000 şi, respectiv, în trecut, în anii premergători intrării României în al Doilea Război mondial. Este povestea a două familii de evrei, Bernstein şi, respectiv, Oxenberg, din perioadele menţionate, aparent fără legătură între ele, care se dez-voltă succesiv în capitolele romanului. Legătura dintre cele două familii – observăm pe parcursul dezvoltării naraţiunii – este realizată de personajul pivot al romanului, dar şi “promotor” al acestuia, tânăra Sânziana, alias Suzy, devenită chiar de la începutul povestirii membră, prin alianţă, a familiei Bernstein din America zilelor noastre, dar şi managerul de succes al firmei acestei familii, Bernstein Vintage Ltd.

Palierul american al cărţii este redat prin relatarea, la persoana întâi, făcută de Suzy, cu umor şi detaşare până la punctul de inflexiune al romanului, în care aceasta înţelege originea şi drama familiei în care trăieşte. Suzy exprimă cu nonşalanţă şi sinceritate stările şi situaţiile prin care trece, frustrante uneori, prezentarea având accente autoironice şi autopersiflante încântătoare. Admirată, invidiată, temută chiar câteodată, Suzy are însuşirile capabile să stârnească afectele menţionate. Este nu numai tânără, dar şi frumoasă şi inteligentă. Farmecul personal dublat de personalitatea puternică, atitudinea voluntară, în care simţul umorului exprimat foarte natural, uneori naturalist, într-un limbaj liber, nonconformist, o salvează din multe capcane pe care viaţa i le întinde. Legătura deseori conflictuală cu soacra, Dora Bernstein, înfăţişată cu ironie şi sarcasm încă din primele pagini ale cărţii (“Joe e un bărbat vintage. Nu un moşneag. Pe când Dora e o băbăciune. Nicidecum o damă vintage.”), se transformă către final în ataşament şi solidaritate, atunci când se devoalează identitatea Dorei şi se găseşte cheia abordării naraţiunii pe cele două paliere temporale. Cunoaştem astfel legătura Dorei cu Iaşiul anului 1941, Iaşiul copilăriei sale, pe când se chema Golda Oxenberg, fiica mezină a doctorului Oxenberg, copilărie curmată brutal de nebunia acelor cumplite zile ale pogromului. “Tot ce e basm în viaţa Goldei se şterge definitiv în iunie 1941”.

Prosperitatea familiei Bernstein, cea din prezent, din atât de ofertanta Americă (“Americanul este cel mai bun prieten al omului”), este rezultatul valorificării cu mare succes a calităţilor native, ancestrale, în cadrul unui comerţ cu imbatabilele produse vintage sau devenite astfel printr-o metamorfoză abilă. Este în concordanţă cu cea a familiei Oxenberg din Iaşiul interbelic, familia unui medic ginecolog cu succes profesional şi implicit financiar, reprezentativă în mare măsură pentru majoritatea familiilor evreieşti din România sau din lume, în care perseverenţa atent orientată, le conferă, în timp, prosperitate materială sau un statut social important, de invidiat, un scut aparent faţă de pericolele de orice fel. (“Toate familiile fericite seamănă între ele.”) Doar un observator atent şi cu experienţă putea întrezări schimbări în bunul mers al vieţii de atunci, începutului anilor treizeci ai secolului trecut, atât de bogat în evenimente. La început abia perceptibile, mai apoi sporadice, curând frecvente şi vizibile, manifestările antievreieşti culminează cu exprimări agresive, nu numai din ce în ce mai violente, dar şi mai extinse. (“Fiecare familie nefericită, este nefericită în felul ei.”)

Din şirul evenimentelor ce au culminant cu pogromul de la Iaşi, scena din “trenul morţii” poate fi considerată antologică prin modul în care sunt prezentate cumplitele momente prin care trec cei “transportaţi”. Sunt scenele unui teatru absurd în care oamenii, personajele pierd treptat contactul cu realitatea. Frica, pe fondul îmbulzelii şi al vacarmului creat de ţipete sau gemete, într-o căldură de infern, amplificată de lipsa de aer, îi duce pe oamenii din vagon la pierderea capacităţii de a raţiona normal, la un comportament nefiresc, aberant, la manifestări conotative delirului sau nebuniei. Între absurd şi logic, între concret şi abstract, între pudoare şi exibare fără control, pasul devine neobişnuit de mic. Sub aspectul rezolvării stilistice, amestecul de naturalism şi suprarealism, transformat în expresionism, în cheia unei ironii care la prima vedere pare să nu-şi aibă locul, te duce cu gândul, în ceea ce priveşte inducerea în conştiinţa cititorului a echivalentului vizual al descrierilor făcute, de precursori din lumea artelor plastice, la maeştrii artei gotice sau la Bosch, Ensor sau Goya.

Documentarea riguroasă, amănunţită relevă multe aspecte necunoscute publicului larg în legătură cu deceniul trei al secolului trecut, cu referire concretă la personalităţi ale vremii, la mentalităţi ale acelei perioade, ca şi la elemente din peisajul urban al Iaşiului interbelic, de referinţă în acest remember. Dinamica personajelor, manifestarea lor civilă sau în cadrul instituţiilor este plină de expresie şi culoare, iar redarea tuturor elementelor ce creează compoziţia este făcută într-o tehnica originală de exprimare artistică, în care curajul estetic, rar întâlnit, se împleteşte cu o viziune inedită, în care exprimarea se adaptează momentelor, situaţiilor, personajelor. Este deja literatura secolului 21, în care trăim, cu mijloace de exprimare specifice acestui timp, pe care ar trebui să îl înţelegem. Chiar şi un subiect grav, ca cel al unor destine umane la limita suportabilităţii şi a unor drame subsumate, al unor poveşti de viaţă, iubire, familie, succes profesional, poate fi exprimat prin mijloace aparent neobişnuite, chiar surprinzătoare, în care ironia, câteodată amară, umorul, câteodată negru sunt accentuate de un lexic de multe ori neconvenţional, uneori argotic.

Timpul trece. Rănile se cicatrizează. Urmele acestora rămân. Cum pot oamenii să îşi trateze cu o astfel de cruzime semenii?! De ce se întâmplă astfel de lucruri, pogrom, represiune, exterminare, purificare etnică, holocaust? Au fost foarte multe astfel de manifestări de-a lungul istoriei, chiar în sânul aceluiaşi popor, dacă ar fi să ne gândim doar la crimele comunismului. În ce măsură răspunsul poate fi oferit de psihologi, sociologi, istorici, teologi? Va, pensiero!…

VIOREL CHIRICA

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: