Amiază culturală bucovineană cu intelectuali ieşeni

După întreruperile cauzate de măsurile restrictive în pandemie, intelectualii ieşeni s-au bucurat sâmbătă, 10 iulie 2021, de o nouă „Amiază culturală bucovineană” (a XCV-a). Eleganţa stilistică a salonului de stampe japoneze de la Muzeul Municipal „Regina Maria” din Iaşi a fost un cadru ideal pentru cele două lansări de carte: romanul Vocaţia unei vieţi banale (Editura PIM, Iaşi, 2021) de Victor Iosif; lucrarea de istorie şi critică literară Cocota de cauciuc negru a lui Vasile Diacon văzută de… (Editura Polirom, Iaşi, 2020) realizată de poeta Valentina Lateş – o voce aplaudată în tinereţe pe scena Operei ieşene.

Moderatorul întâlnirii a fost chiar preşedintele filialei ieşene a Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina, filologul şi istoricul dr. Vasile Diacon, care a făcut o succintă informare privind adunarea generală de la Rădăuţi a SCLRB, în care a fost ales ca preşedinte al Societăţii prof. univ. dr. Liviu Maha, de la Univ. Al.I. Cuza din Iaşi.

Profesorul Vasile Diacon i-a salutat pe cei doi invitaţi – scriitorul Mihai Batog-Bujeniţă, comandor, preşedintele Asociaţiei literare „Păstorel”; poetul, prozatorul şi eseistul Valeriu Stancu, ale cărui lucrări au fost traduse şi premiate de forurile culturale europene. O sumară trecere în revistă a participanţilor a relevat prezenţa unor personalităţi ale Iaşului din diverse domenii de activitate: istoricul şi criticul literar – prof. dr. Nicolae Creţu; directoarea Muzeului Municipal – dr. Aurica Ichim; etnologul Lucia Cireş; scriitorul şi eseistul Nicolae Busuioc; jurnalistul Dan Teodorescu, preşedintele Ligii Scriitorilor, filiala Iaşi Nord-Est; poeţii Sorin Cotlarciuc şi Mircea Ţâmpău; epigramiştii Mihai Haivas şi Vasile Larco; pictorul Calistrat Robu; ing. Martha Eşanu de la Comunitatea Evreilor; Ioan Leiba de la Uniunea Ucrainenilor; medici, scriitori, umorişti, membri ai Academiei Literare „Păstorel” etc.

Pentru Mihai Batog-Bujeniţă, protagoniştii acestui eveniment cultural „ilustrează temeiurile unei generaţii cu bun-simţ care şi-a asumat slujirea pe altarul cunoaşterii, dorind să împrăştie frumuseţea fascinantă a cuvintelor – o generaţie cu vocaţia martirajului, fiindcă au luptat împotriva unui sistem opresiv, revelând spiritul autentic al valorilor româneşti”. În acest registru tematic se înscrie şi cartea lui Victor Iosif, Vocaţia unei vieţi banale, „construită special, interesant şi fermecător, încât poate fi asemănată unui vehicul temporar, alternând prezentul cu trecutul: o carte a trăirilor noastre într-o vreme când nu mai ştim să comunicăm; o carte care reactivează momente şi întâmplări trecute, de pe vremea când oamenii se întâlneau, iubeau, se bucurau sau se întristau într-o viaţă cu mult mai plină, iar pentru unii scrisul devenea acaparator”.

Vasile Diacon apreciază scriitura cărţii, care poartă amprenta graiului bucovinean, „cu termeni şi construcţii care întăresc sentimentul locului, cum este şi acel mai mult ca perfect perifrastic, pe care mulţi dintre noi l-am uitat”.

Mulţumind pentru opiniile critice, autorul Victor Iosif menţionează că a urmărit să aducă în atenţie, pe de o parte, lumea satului din care a venit şi, totodată, intelectualii de ieri şi de astăzi cu frământările, dilemele şi preocupările lor în raport cu istoria trecută şi recentă: „În carte m-am prevalat de unele libertăţi ale prozei postmoderne printr-un colaj de mărturii din interviuri, confesiuni, corespondenţă şi chiar jurnal de călătorie; dar toate acestea au fost temeiuri pentru Vocaţia unei vieţi banale”.

Valeriu Stancu remarcă nota intelectuală de excepţie a evenimentului, care iese din cadrul banal al unei adunări colocviale la lansarea unor cărţi, recunoscând printre participanţi „crema literaţilor ieşeni”. În opinia sa, romanul semnat de Victor Iosif îşi merită titlul – care nu implică vreo contradicţie în termeni –, întrucât „rezumă în mod fericit că orice existenţă, oricât de banală, are un rost, o vocaţie”.

După Valeriu Stancu, volumul „despre Cocotă” adună contribuţii insolite şi altele de substanţă, cum este studiul extraordinar al lui Nicolae Creţu din «Prefaţă»: „Acest florilegiu de păreri cu luări de poziţie grave, serioase, este condimentat cu epigrame şi reflecţii umoristice, iar întregul material inspirat din diversitatea reacţiilor stârnite de această surprinzătoare apariţie editorială merită tot interesul lectorului prin excelenţa textelor critice şi ludice ale cărţii”. Cocota de cauciuc negru (Iaşi, Cronedit, 2019) – despre care a scris un articol amplu la momentul publicării romanului – i s-a părut o carte menită să umple un gol în peisajul literar actual şi, dincolo de voluptatea pasajelor erotice, scrierea lui Vasile Diacon ridică o problematică socială stringentă: „Pe lângă umorul de calitate care face deliciul cititorului, povestea aceasta îţi trezeşte o tristeţe sfâşietoare, precum unele poeme ale lui Lucian Blaga. Gustul amar şi dezolarea, drama lucidităţii şi conştiinţa însingurării survin ca urmare a faptului că tandreţea cuplului nu-şi mai găseşte locul – nu există astfel de scene, căci nu există lumină între două suflete în afara jocului erotic”. A doua carte, aşadar – conchide Valeriu Stancu –, e pe deplin îndreptăţită să cuprindă între copertele ei astfel de evaluări, pentru a puncta locul pe care îl ocupă Cocota de cauciuc negru în literatura română contemporană de gen.

Glosând asupra unei teme care aprinde spiritele în spaţiul european, cu reverberaţii în cel românesc, Nicolae Creţu sesizează modernitatea şi oportunitatea dezbaterii romanului lui Vasile Diacon, care abordează valenţele sexualităţii în raport cu sinele şi cu întreaga comunitate: „Într-o privire lucidă şi lipsită de fariseism, bunul-simţ şi experienţa ne dictează să recunoaştem că minciuna care proliferează începe şi de la sex, iar sexualitatea poate fi văzută şi ca un test revelator pentru caracterul individului uman. Când o cultură ipocrită în esenţa ei afişează ostentativ imaginea binelui sau a răului, e de aşteptat să avem un răspuns împotriva acestei forme de încorsetare şi obedienţă faţă de morala oficială”. „Vremea însorită – observă Nicolae Creţu – e în acord cu întâlnirea bucovineană, care se constituie ca un dosar de reacţii cu conotaţie culturală, şi e bine că acest lucru se întâmplă încă în pandemie, şi că se mai poate respira normal”.

Valentina Lateş consideră că, în economia volumului antologic de care s-a îngrijit, „partea cu valoare literară o constituie recenziile şi epigramele”. Într-o viziune metaforică, autoarea asociază romanul modern al lui Vasile Diacon cu „rugul aprins din miturile biblice”, iar consistenţa mesajului său profund este „asemenea unui arbore exotic, cu muguri roditori care ar putea inspira regizorii pentru un veritabil scenariu dramatic”. O altă corolă motivată estetic ar fi traducerea cărţii într-o limbă străină. „Anvergura spirituală, ingeniozitatea discursului public, condeiul inspirat al scriitorului şi rigurozitatea cercetătorului – opinează Valentina Lateş – sunt câteva din faţetele personalităţii lui Vasile Diacon care îl recomandă pentru o binemeritată recunoaştere culturală”.

Vasile Diacon mărturiseşte că, iniţial, a avut intenţia de a semna cu pseudonim romanul Cocota de cauciuc negru, având în vedere, pe de o parte, reputaţia sa de autor al unor lucrări cu caracter ştiinţific, îndeosebi în domeniul filologiei şi al istoriei; pe de altă parte, această operă de creaţie era un debut literar vizând o latură mai puţin explorată, a unui fenomen ocolit pe nedrept, din făţărnicie sau falsă pudoare, în unele cercuri intelectuale. Asumarea auctorială s-a dovedit, în cele din urmă, necesară, iar valul stârnit de vocile critice a fost benefic pentru o dezbatere largă şi aplicată, prilejuind şi apariţia acestui volum antologic într-o construcţie inspirată a dnei Valentina Lateş.

Spiritul colocvial şi atmosfera de emulaţie au fost întreţinute prin verva moderatorului şi intervenţiile avizate ale asistenţei, cu observaţii umoristice şi epigrame demne de reţinut pentru forma literară şi nota ludică. Dintre creaţiile confraţilor lui Păstorel  care au vizat direct pe autorul romanului, cităm pe Eugen Deutsch cu Fantezistul banalităţii (Viaţa lui n-a fost banală,/ Căci vocaţia-l conduce/ Pe un drum ce ne seduce/ Cu o clipă triumfală) şi pe Mihai Haivas cu un catren puţin cam incomod, Autorului volumului lansat (Bun venit şi mult noroc/ Îţi urez făr’ de ocol,/ Căci tu vii să umpli-un loc/ Ce putea să stea şi… gol!).

 VICTOR IOSIF

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: