Pe pământul turcului I

De fiecare dată când am trecut Dunărea, fie cu bacul, fie pe pod, aerul a căpătat trăsături ciudate. Mi-a fost întotdeauna greu să le descriu. O nerăbdare se adânceşte în oase şi agită câţiva fluturi prin stomac. Sau poate un iz sărat de mare răzbeşte până în memorie atârnând în cuierele amintirii fericirea unui imperiu al apelor revărsat peste ţărmul nisipos.

N-am ştiut dintotdeauna că pământul acesta a fost precum tinda unei case plină de colindători, pentru că mie copilăria mi-a fost umplută de fericirea de a zâmbi la soare şi de a construi castele de nisip umezit în spumă de val. Dar am ştiut dintotdeauna că a fost românesc. Aşa m-am născut!…

Şi totuşi, erudiţii mi-au şoptit că abia după Războiul de Independenţă de la 1877 s-a făcut ca Dobrogea să se alăture României… în schimbul Basarabiei, dictat de ruşi… Eh! Vremuri tulburi! Dar pare-se că permanent au fost aşa!… Ocupată de otomani, Dobrogea a fost un apendice la capăt de imperiu şi mereu teren de răfuială… Sau poate că Dunărea a ţinut-o oarecum la adăpost, iar răfuiala a fost pe terenul Moldaviei ori al Munteniei? Poate că tocmai această aşezare de la margine de lume, în care Dunărea se despică în trei braţe, mâncând tenace din gloria Mării Negre, a permis refugiul unora, năpăstuiţi în ţările lor, pentru a se adăposti aici şi a construi o nouă lume!?

Dobrogea a fost cosmopolită. Aşa a găsit-o România când a strâns-o la piept! Şi dacă atunci puţini îşi mai aduceau aminte de stăpânirea getică, ea a fost copilul regăsit şi întors acasă. Iar peste Dunăre s-a durat un pod: o minune inginerească avangardistă ca simbol al unirii, dar şi o construcţie cât se poate de pragmatică. Constanţa devenise portul României la Marea Neagră, iar regele i-a înţeles importanţa strategică şi a unit astfel capitala ţării cu portul. Era calea terestră spre lume.

Sulina era portul în care se dura drumul pe apă. Comisia Europeană a Dunării şi-a concentrat efortul pentru a face braţul de mijloc al Deltei navigabil. Şi de atunci, Europa s-a deschis spre Marea Neagră!… Canalul Dunăre-Marea Neagră a fost o altă investiţie ambiţioasă, mai recentă, cu ecluze la capete, între Medgidia şi Cernavodă, pentru a fi o altenativă la braţul navigabil Sulina. Şi Dobrogea a devenit drumul Europei către mare, către restul lumii… A răsărit şi un aeroport!… Acum se construiesc şi magistrale terestre, pentru a întregi suportul necesar transportului de orice fel!… Dobrogea devine încet-încet un pământ al paradoxului. Solul ei deşertic devine temelie a Europei. Iar comerţul, viaţă!

…Şi fluturii din stomac desenau o altă viaţă. Atunci era a copilăriei, a nerăbdării întâlnirii cu marea. Era revederea de peste an ce izbucnea în pasiune, în dorinţa infinită de a fi pe litoral. O ţară întreagă aştepta sezonul estival, iar lumea naviga înspre valurile înspumate şi nisip!…

Prins de cântecul mării, uiţi de memoria pietrei, de zbaterea stâncii, de vuietul vântului şi firul uscat de iarbă… Ele răzbesc abia când rostogolitul valurilor aţipeşte. Poate că dintr-un îngânat al lor murmură versurile înlăcrimate ale lui Ovidiu… Atunci, răsar fiorii unor amintiri ancestrale. O Histria, un Tomis,… Adamclisi nu sunt pe traseul împătimitului de soare, nici al valurilor spumegânde! Ci într-o lume uitată, veche… Dar istoria le păstrează într-o ambiţioasă ţinere de minte!

Memoria pietrei din cetăţile antice de pe ţărmul mării îşi versifică trăirea din lojele muzeului. În Constanţa, la câţiva zeci de metri de ţărm, muzeele au repertoriul lor. Folclorul îşi desface lada de zestre în Muzeul Etnografic. Costume populare, covoare, ţesături şi icoane aduse de pe tot cuprinsul ţării întregesc un tablou al unei epoci a iei, a meşteşugului, a măestriei duse până la nivel de artă. E o înnădire de tradiţii, de legende, de rădăcini… Plânsul pietrei, îndeosebi a celei funerare, se aude mut din Muzeul de Istorie, iar valurile se armonizează cu ritmul timonei, al motorului de navă şi al ochiului sticlos al farului, adăpostite, pentru memorie, în Muzeul Marinei.

În fapt, un oraş vechi, la nord de port, deconspiră un muzeu în aer liber boem, ancorat în interbelic, mai aproape de inima prezentului, dar cu o poezie aparte.

 Iar ca o întâmplare, esplanada de lângă celebrul cazinou, completează poezia. Eminescu, lăsând în spate, de veghe, farul vechi, caută luceferi albăstrind orizontul. Mai înspre sud, Carmen Silva, regina poet, însoţită de lira muzei, îşi construieşte prozodia.

Timpul a amuţit în aşteptare, în structura bronzului de pe soclu. Un pescăruş ţipă tăind tăcerea… Copiii caută intrarea în Aquarium, un alt monument venit din ape. Exponatele-i sunt în mişcare. Un curcubeu de solzi zâmbeşte lucind dincolo de sticlă. Universuri artificiale adaptează lumile spre desfătarea ochilor avizi de cunoaşterea adâncurilor subacvatice. Aici, viaţa este ancorată în prezent. E o poezie a momentului. O altă lume cosmopolită.

Altădată, Aquariumul era bucătăria-restaurant a cazinoului. Azi cazinoul îşi recâştigă existenţa. Nu ştiu dacă lumea îl iubeşte pentru ceea ce a fost. Dar, cu siguranţă, arhitectura sa l-a identificat ca un simbol al bunului gust estetic. Un Art Nouveau ce a constituit o pecetea unui oraş, dincolo de toată pleiada de peceţi posibile cu care putea fi înzestrat vechiul Tomis. Nici „Gânditorul de la Hamangia”, nici misticul „Şarpe Glycon” şi nici vestita lupoaică romană ori falxul dacic, nici ancorele sau farurile portuare, vestitele coloane greceşti ori semiluna turcească nu au reuşit să imprime imaginii publice esenţa unei lumi speciale pe care Constanţa a găzduit-o, aşa cum cazinoul constănţean o are deja.

Şi totuşi, poate, din amintire, poemele lui Ovidiu renasc vremuri… E nevoie de colindat Dobrogea înspre alte locuri pentru a le afla trăirea. Adamclisi e un capăt de lume… Sau o altă lume?…

Aici se glorifică puterea armelor. O izbândă a legiunilor romane asupra tenacităţii dacice. Se întâmpla la început de eră… Azi, albul mausoleului străluceşte orbitor. Din cetate, aceeaşi strălucire răzbate peste dealuri ca lumina unui altar. În fine! E glorificarea învingătorilor, dar şi omagiul adus învinşilor. Temutele arme dacice, iscusit mânuite, puteau răzbi peste platoşa romană. Maşina de război a legiunilor şi-a declinat supremaţia. Dar ambiţiosul imperiu s-a impus. Şi a arătat lumii întregi o pagină de glorie. Şi i-a scris povestea în basoreliefuri. Nu se ridică la măreţia coloanei lui Traian (de la Roma). Nici nu avea cum ! Pentru că nici Adamclisi nu-i Sarmisegetuza!… Dar sunt încrustațiile icoanelor unei pagini de istorie, rescrisă în Muzeul Tropaeum Traiani tot în piatră şi… în temelia cetăţii cu acelaşi nume.

Mirosul de pământ străvechi te înnoadă în ţărână. Soarele te arde şi el. Dobrogea te anunţă astfel că memoria ei trebuie adânc căutată… Unii o caută, alţii doar o privesc, revărsând omagii prin colţul ochiului umezit. Hm! Apa se cere izvorâtă şi, paradoxal, înconjurată de ape, seceta în pământul acesta parcă-i mai aspră! Să fie oare respiraţia deşertului? Din neant, apar revelaţiile lumii arabe. Totuşi, aici Imperiul Otoman a stăpânit…

Fila aceasta de istorie nu poate fi separată. Nici nu trebuie! Pământul acesta a strâns şi această mireasmă! Poate că tocmai de aici îşi are parfumul de acum. Oricât ai fi de îndrăgostit de prezent, urmărind mersul de trestie de pe plaje, luna are câteodată lucirea unei nimcha. Şi mersul lor unduit aduce aminte de răpiri de fecioare… poate chiar şi din serai. E vremea iubirilor interzise şi pământul acesta are poveştile lui. Nu trebuie căutate. Lumea aceasta le-a trăit. Dar turistul are la dispoziţie câteva minarete care aduc aminte de semilună. Întreaga Românie a fost stăpânită cam 300 de ani de către turci… Ei bine, cântecul muezinului nu avea cum să nu fie auzit!… Şi, vezi, şi creştinii, şi iudeii, şi musulmanii au convieţuit. Cea mai elocventă dovadă este însuşi spiritul Dobrogei. Aici, religia e un fel de a doua casă, ce nu interpune hotare între oameni, din contră: îi adună! (va urma)

GABRIEL TODICĂ

Print Friendly, PDF & Email

Admitere USV

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: