Gheorghe Flutur:

Nu vreau ca firmele de catering să ne arate cum erau tradiţiile şi obiceiurile

> Preşedintele PNL Suceava cere de la Cluj-Napoca clarificarea poziţiei doctrinare a PNL, autostrăzi, reformă în administraţie, sprijinirea antreprenorilor şi păstrarea identităţii naţionale

Preşedintele PNL Suceava, Gheorghe Flutur, care a participat la alegerile din organizaţia PNL Cluj, a avut un mesaj direct către conducerea PNL privind viitorul partidului.

„De la Cluj transmit un mesaj. Cred că PNL trebuie să-şi clarifice doctrinar poziţiile. Prea ne-am avut bine cu toată lumea, cu toate categoriile de electorat şi am neglijat esenţa: electoratul liberal” a spus Flutur.

El a anunţat că va propune patru probleme mari în moţiunea lui Florin Cîţu, pe care îl susţine la preşedinţia PNL.

Prima propunere se referă la autostrăzi care să lege provinciile istorice.

„Haideţi să trecem Carpaţii cu autostrăzi! Să legăm cele trei provincii istorice, că n-am făcut 30 de ani acest lucru şi nu este corect. Lumea aşteaptă de la liberali să facă asta. Avem fonduri europene, ne trebuie curaj şi pragmatism” a spus Flutur.

A doua propunere se referă la reforma administraţiei.

„Haideţi să descentralizăm şi să facem reformă şi modernizarea administraţiei publice. Fără descentralizare, lăsând toate să se întâmple într-un loc, nu se pot cheltui eficient banii europeni şi nici cei din bugetul naţional” a mai spus preşedintele PNL Suceava.

El mai propune parteneriat pe termen lung al PNL cu antreprenorii.

„Nu trebuie să ne temem de mediul privat, ci trebuie să-l ajutăm mai mult. Nu pomenile, ci antreprenorii, oamenii cu bătături în palmă trebuie să fie partenerii pe termen lung ai PNL” a spus Flutur.

Un alt mesaj al lui Flutur se referă la păstrarea identităţii naţionale.

„Nu în ultimul rând, identitatea naţională. Una este modernizarea, şi alta este identitatea naţională. Dacă nu o să fim atenţi cu ea, o să plătim firme de catering să ne arate cum erau obiceiurile şi tradiţiile noastre, şi eu nu vreau asta. Vreau să fim nişte buni români” a mai declarat Gheorghe Flutur. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Admitere USV

Un comentariu

  1. Vorbe desarte! Un roman adevarat, care gandeste romaneste trece si la fapte! Este de isprava dar in ultima vreme parca l au lasat puterile….Oricum mult mai bun decat papa galul de Nechifor care nu a facut nimic!

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: