Vidul legislativ provoacă goluri în stocurile firmei producătoare de energie termică Bioenergy

> Cu toate că firma este afectată din cauza proastei reglementări a regimului biomasei, sucevenii sunt asiguraţi că nu vor suferi de frig la iarnă > „Voi merge din nou în audienţă la primul ministru, să clarificăm această definire a biomasei, să putem asigura stocurile” a declarat Ion Lungu

 Ion Lungu, primarul municipiului Suceava, a avut o întâlnire cu comitetul de conducere, inclusiv cu acţionari, ai Bioenergy şi Thermonet, societăţi comerciale care asigură producerea, respectiv transportul, furnizarea şi distribuirea energiei termice în capitala de judeţ. Potrivit edilul-şef, cu prilejul întrevederii s-a discutat despre strategia de asigurare a încălzirii şi a apei calde în sezonul rece 2021-2022, precum şi despre programul de reparaţii anual din sistemul de termoficare. Drept urmare, apa caldă menajeră va fi furnizată pe toată durata sezonului călduros, fără sistarea totală, aşa cum se proceda în alţi ani. Pe de altă parte, intervenţiile pentru reparaţii şi revizii la reţelele de transport şi distribuţie vor fi „punctuale”, în zonele cunoscute a fi sensibile.

 „Lucrurile merg bine, ne-am ţinut de cuvânt, iar sucevenii vor avea căldură şi în iarna 2021-2022” a punctat Ion Lungu.

De asemenea, în cadrul întâlnirii cu responsabilii celor două firme, şeful municipalităţii sucevene a prezentat şi stadiul documentaţiei pe care Primăria o pregăteşte în vederea accesării finanţării europene nerambursabile pentru modernizarea sistemului centralizat de termoficare din reşedinţa de judeţ. „Vom vedea care este pista pe care se poate merge mai repede, respectiv Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă sau Programul Operaţional Regional. Vrem să urgentăm proiectul pe care îl avem pentru finalizarea reabilitării reţelelor principale şi secundare şi modernizarea punctelor termice” a arătat primarul.

Nu în cele din urmă, a fost abordată şi problema emiterii certificatelor verzi pentru biomasa folosită la Bioenegy, subiect ridicat de şeful executivului municipal şi la şedinţa Comitetului Director al Asociaţiei Municipiilor din România, la care a luat parte şi primul ministru Florin Câţu.

Lungu a spus că în Suceava nu mai este cazul producerii cu cărbune a agentului termic, la fel ca în cazul altor municipii, însă impedimentul care s-a ivit este cel al „interpretării a ceea ce este biomasa”.

Conform primarului şi promisiunii premierului, lucrurile ar urma să se lămurească odată cu numirea unei noi conduceri la Garda Forestieră.

„Facem front comun. Chiar dacă este o firmă privată, nu ne este indiferent ceea ce se întâmplă, pentru că această societate asigură încălzire în oraşul nostru. Voi merge din nou în audienţă la primul ministru, să clarificăm această definire a biomasei, să putem asigura stocurile. Era curtea plină, dar, din păcate, a venit acest vid legislativ, iar cantităţile pe care le are Bioenergy în această perioadă sunt destul de mici” a explicat Ion Lungu.

Reamintim că în august 2016 a intrat în vigoare Ordinul nr. 1534, act normativ care a introdus restricţii la emiterea certificatelor de origine pentru biomasa provenită din silvicultură şi industriile conexe utilizată în producerea de energie electrică din surse regenerabile. Potrivit reglementării în cauză, lemnul de foc nu mai constituie biomasă pentru eliberarea certificatelor de origine, la acel moment măsura urmărind echilibrarea preţului pentru respectivul sortiment de lemn. Anterior, în baza Ordinului nr. 1.341 din 2012, lemnul de foc era inclus în categoria biomasei provenite din silvicultură şi industriile conexe, sporirea cererii din partea utilizatorilor determinând şi creşterea preţului lemnului destinat încălzirii populaţiei.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: