Surpriză din partea poliţiştilor suceveni de ziua de naştere a fiului lui Sorin Vezeteu

> Este vorba despre poliţistul ucis acum 4 ani, pe peronul Gării Burdujeni

Poliţiştii suceveni au efectuat „o vizită inopinată” la familia lui Sorin Vezeteu, poliţistul care acum 4 ani a fost ucis pe peronul Gării Burdujeni.

La 4 iulie, fiul poliţistului căzut la datorie, Denis Vezeteu, a împlinit 9 ani.

„Familia lui Sorin Vezeteu, poliţistul căzut la datorie cu 4 ani în urmă, trăieşte prin cei doi copii minunaţi cărora le-a insuflat valorile în care a crezut şi pe care le-a apărat cu preţul vieţii. Ariana şi Denis cresc pe zi ce trece şi fac cinste numelui tatălui lor. Denis împlineşte 9 ani, iar astăzi am petrecut în familie, cu mici surprize şi multe emoţii. O familie mare a poliţiştilor şi a oamenilor cu drag de valori şi principii. La mulţi ani Denis Vezeteu!” a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Suceava, comisar-şef Ionuţ Epureanu.

Reamintim că Sorin Vezeteu a fost înjunghiat mortal de un tânăr de 23 de ani. Crima s-a produs în luna iulie 2017. Tânărul din Valea Moldovei a coborât dintr-un tren şi l-a atacat pe la spate pe poliţist, provocându-i mai multe răni la gât şi corp. Agresorul şi-a argumentat fapta prin aceea că ar fi fost condamnat pe nedrept în Spania.

Tânărul a fost reţinut şi arestat preventiv. Însă nu a mai ajuns să fie condamnat, deoarece s-a sinucis în penitenciar, în timp ce era arestat preventiv.

Sorin Vezeteu a fost declarat cetăţean de onoare al municipiului Suceava post-mortem. (N.B.; Foto: IPJ Suceava)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: