„Titanicul” sau Groaza noastră cea de toate zilele

Teatru popular. Horror. Comedie. Teatru. Spectacol. Poveste. Poveste de viaţă. Poveste de familie. Poveste cu tâlc. Poveste cu poveşti. Poveste cu vampiri. Poveste cu oameni.

Vampirii sunt şi ei oameni. Sau au fost. Poveste adaptată, rescrisă, reinterpretată. Poveste condensată, plină de înţelesuri deghizate, ascunse în privirile neomeneşti, snoave şi vorbe de duh rostite printre dinţii de vampir.

Un spectacol bun este un spectacol care te face să gândeşti, un spectacol care îţi ridică întrebări, un spectacol pe care ai vrea să-l diseci până la ultima replică, până la ultimul gest, până la ultimul detaliu. Într-un spectacol bun nu există nimic la întâmplare. Totul are un scop, un sens, un rost. „Titanicul” este un astfel de spectacol.

Spectacolul prezintă un episod aparent banal din viaţa unei familii. O familie de vampiri moldoveni. O fi de râs, o fi de plâns, o fi de-a râsu-plânsu’? Nu poţi să nu zâmbeşti la ideea de familie de vampiri moldoveni. Ne-am obişnuit cu ideea de vampir din filme, mai mult decât din cărţi, filme mai vechi sau mai noi, filme de artă sau filme pentru adolescenţi. Vampirii ne atrag, ne seduc cu o putere magică care transcende vremurile. Au existat şi există încă în folclorul românesc strigoiul, moroiul, pricoliciul, samca, vârcolacul, personaje fantastice din mitologia românească mai puţin cunoscute decât ruda lor vedetă vampirul hollywoodian, vampirul stilat, cu gusturi fine şi averi pe măsura anilor de nefiinţă.

Dar să mă întorc la vampirii noştri moldoveni şi la povestea la care ne-au făcut părtaşi. O familie tradiţională: mamă, tată, fiii, o bunică, cumetri şi copila lor, o vatră unde se fierb „fasolele”. Un magazin sătesc. Un vânzător. Un şobolan. Sărăcie. Nevoi. Suferinţe mai vechi şi mai noi. Destine. Zi de salariu. Aşteptare. Aşteptări.

O familie de vampiri în sărăcie. Dacă şi pentru vampiri sunt vremuri grele, cum or fi pentru oameni? De ce suferă vampirii noştri de foame? Dacă vampirii se hrănesc cu sânge, n-or mai exista Oameni? Oameni de calitate, care să asigure aportul nutriţional optim. Şi apoi coşmarul îngrozitor al Lenţei – în care se transformase în om.

Spectacolul atinge multe probleme ale unei societăţi pe care alegem să n-o vedem. Le tratează cu mult umor. Umorul scriitorului Florin Lăzărescu, ale cărui cuvinte se împletesc frumos, curat, surprinzând autenticul popular şi umorul lui Cosmin Panaite, care prin viziunea sa regizorală îmbracă cuvintele şi-şi conduce personajele în această lume de groază fantastico-rurală, o lume în care un Şobolan este etalon de prietenie şi empatie.

Lenţa (Cristina Florea) are darul băuturii, bea să uite, bea să-şi înece amarul, bea şi-şi abuzează familia. Costeluş (Bogdan Amurăriţei), fiul ei, pare nătâng, poate de la bătăi şi singurătate. Singurul său prieten este un Şobolan (Horia Andrei Butnaru). Nicu (Horia Andrei Butnaru), celălalt fiu, e la puşcărie. Întoarcerea în sânul familiei lasă să se înţeleagă o altă poveste tragică de familie. Puşcăria ca loc unde ai asigurate trei mese pe zi şi de unde te întorci cu cunoştinţe care să-ţi asigure o viaţă bună afară şi un statut de necontestat. Bărbatul Lenţei (Costin Bucătaru) este o fiinţă anonimă, simpatică, mai tot timpul plecat şi aşteptat cu nerăbdare mai mult în ziua de salariu, pentru bani şi ceva de băut. Bunica Ioana (Diana Lazăr), o bătrână a cărei minte a rămas în trecut, cu spaimele şi aşteptările de odinioară. Cumetrii (Delu Lucaci şi Alexandru Marin) care se ţin undeva deasupra familiei Lenţei, căci ei „nu au în familie hoţi”, dar nu se dau îndărăt de la o băută la ea în bătătură. Copilul cumetrilor (Diana Lazăr) care-şi urmăreşte mama şi o imită în tot ce face.

Fiecare interacţiune între personaje spune ceva – este în acelaşi timp o poveste de sine stătătoare şi parte dintr-o istorie mai mare.

Umorul facilitează interacţiunea cu un mesaj mai puţin comic, mai puţin plăcut. Groaza e doar în aparenţă provocată de vampiri şi apucăturile lor vampireşti.

Ritmul spectacolului este foarte atent construit. Îţi dă timp să observi, să descoperi, să surprinzi subtilităţi ale textului, ale mediului, ale interpretării, fără să lâncezească, pentru a te smulge apoi contemplării şi a te arunca în vârtejul întâmplărilor. Inserţiile muzicale contribuie la nuanţarea ritmului, dar şi a poveştii spectacolului, îmbinând jocuri amuzante de cuvinte cu adevăruri mai puţin confortabile.

Spaţiul de joc (curtea interioară a Hanului Domnesc din Suceava) este gândit şi folosit cu foarte mare atenţie la detalii, fiecare element existent fiind învestit cu valoare simbolică – de la gardul de împrejmuire până la movila de pietre şi copaci. Spaţiul natural a fost integrat şi îşi are rolul său foarte important. Câte o rază de soare se strecoară printre frunze şi luminează un anumit punct, o stăncuţă aterizează printre actori şi-şi vede de treabă nestingherită şi nestingherind pe nimeni. Până şi zgomotele oraşului au fost integrate cu cea mai fină acurateţe. Aşteptaţi să auziţi cum se suprapune sunetul ceasului din centrul oraşului la oră fixă pe un anumit moment din spectacol.

Costeluş târşâindu-şi picioarele sleit de foame. Nana Lenţa înspăimântată, ameninţătoare, suferindă, dominatoare, dominată, un întreg carusel emoţional. Şobolanul cu mişcările lui curioase şi de o tandreţe emoţionantă. Bărbatul Lenţei supus nevestei, binevoitor cu copiii, şugubăţ, dar cu o energie fantastică în lupta vampirească. Copila cu coasa ei mică, în permaneţă pusă pe năzbâtii. Cumătra cu talentul de-a da în bobi şi a-şi folosi coasa în cele mai nebănuite moduri. Bunica Ioana cu tot ce spune şi cum spune.

Iată un foarte scurt inventar de momente care-ţi rămân pe retină şi care îţi amintesc de altele, care te fac să zâmbeşti, să râzi, chiar dacă nu e întotdeauna râsul tău, să te gândeşti şi să te bucuri de acest spectacol şi să-ţi doreşti să-l revezi.

Povestea vampirilor moldoveni este o poveste profund umană, a relaţiilor de familie, a abuzurilor, a supravieţuirii, a supărărilor pe care le duci în spate o viaţă, a speranţelor îngropate de lipsuri. O poveste de groază, groaza noastră cea de toate zilele.

Foto: AMEDEIA VIŢEGA

„Titanicul” – o producţie a Teatrului Municipal „Matei Vişniec” Suceava
Echipa: Autor: Florin Lăzărescu
Regia: Cosmin Panaite
Scenografie: Sebastian Raiu
Mişcare scenică: Andreea Belu
Muzica: Bobo Burliăcianu
Regia tehnică: Cătălin Rodenciuc
Distribuţia: Nana Lenţa: Cristina Florea, Cumătrul/ Vânzătorul: Alexandru Marin, Cumătra: Delu Lucaci, Costeluş: Bogdan Amurăriţei, Copilul/ Bunica Ioana: Diana Lazăr, Şobolanul/ Nicu: Horia Andrei Butnaru, Tatăl: Costin Bucătaru
Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: