Semn

Confusion…

Noroc de fotbal! Şi de adunările pe care el le organizează – prilejuri de călătorie, de petrecere, chiar de câştig cultural. Publicitate, renume, prestigiu, comerţ, bani şi altele, astea se ştiau. Dar, iată, sportul, fotbalul în cazul de faţă, le sporeşte unora cultura şi, în ultimă instanţă, chiar face cultură.

Ce spun e pe bază de ce aud la radio, în maşină: suporteri profesionişti francezi, în urmărirea prin Europa a naţionalei franceze de fotbal, constată că mijlocul lor de trasport i-a debarcat la Bucureşti în loc să-i depună pe un mal de Dunăre (Danube) şi ceva sute de kilometri mai sus pe fluviu, între Buda şi Pesta, pentru că acolo, de fapt, ar fi intenţioant şi ar fi fost interesaţi să se afle la ceasul confruntării fotbalistice dintre Ungaria cea plină de personalitate în UE şi Franţa cea campioană în de toate. N-a fost să fie însă. Confusion! Un fel de sabotare a ardorii suportericeşti, dar, de ce nu, şi a stării de bine pe gazonul din arena budapestană a echipei franceze care, poate că exact din această pricină, era cât pe ce – igen, úgy! – să dea chix în fostul regat al lui Szent István király.

Acum, fireşte, cauzele. Autor necunoscut, cercetare in rem, dar care să fie explicaţia faptului? Temperaturile încă nu urcaseră până să dea ameţeli, nici de alte fenomene naturale de speriat nu s-a auzit dinspre Franţa. Suporterii, e drept, mai şi iau câte ceva pentru curaj şi voce adecvată, dar parcă nu înainte de meci şi nicicum la casa de bilete de transport. Iar francezii, totuşi, parcă nu. Vinul – la masă, iar după bere nu se omoară. Vânzătorii de bilete de voiaj – greu de crezut, mai ales că pot fi cetăţeni de peste mări, care nu consumă alcool. Atunci? O neatenţie, undeva. Grija pentru cocoş, cocoşul galic (le coq gaulois), să se simtă bine. Un tratament neglijent aplicat unui lucru de mică importanţă. Păi oare să-ţi însoţeşti naţionala spre Răsărit, la destulă distanţă, chiar dacă aici ai fost continuu adulat, să fie lucru de mică importanţă? Deşi se poate, nu e chiar uşor de ştiut ce este de mică şi ce anume este de mare importanţă pentru francezul actual. Pe care noi, să spunem deschis, îl înţelegem tot mai puţin, mai rar, mai greu şi, ca atare, ne mirăm de unele de-ale lui tot mai mult.

Să fie, aş îndrăzni să mă întreb, o chestie de cultură? De cultură generală, de cultură privitoare la mărunţişuri, desigur, la detalii nesemnficative? Nu însă, convingerile noastre ferme în materie ne împiedică ferm să credem asta. Nu că n-ar putea fi vorba de fleacuri, asta da, există multe şi imprevizibile fleacuri pentru francezul actual. Că ar putea fi vorba de erori de ordin cultural, în privinţa asta nu. Adică de ignoranţă, ceea ce ni se pare pur şi simplu imposoibil…

Până să se lămurească însă situaţia, dacă se lămureşte, să constatăm, poate, că în dimensiunea ei ceva mai profundă – nu chiar cea de act ratat, dar prin preajmă –, toată povestea asta va fi având şi un tâlc pozitiv, favorabil nouă şi capitalei noastre încă nedunărene. Bucureştiul valah (am avut şi noi unul pe aici!) şi Budapesta au mai fost confundate. Există o veritabilă istorie în chestiune. S-a confundat însă, pre câte ştiu, mai cu seamă Bucureştiul cu Budapesta. Acum e viceversa. Ai zice că europeanul occidental are treabă la Budapesta şi îi e atât de pregnant în minte şi în suflet Micul Paris, încât faptul îi adoarme raţiunea şi el, somnambul inaparent, om întreg şi limpede la vedere, ia fără să clipească prima ocazie spre alcătuirea urbană de pe Dâmboviţa. Era musai să ajungă dincolo, dar ajunge aici, unde şi rămâne.

În fond, un egal cu Ungaria era prea puţin pentru a-şi brusca francezul pornirile profunde, la care el ţine mai mult ca la orice pe lume (vezi Charlie Hebdo), iar Budapeste avea şi acasă.

 AUREL BUZINCU

Print Friendly, PDF & Email

Admitere USV

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: