Centrele de vaccinare din Suceava îşi reduc activitatea

> „Suntem în stand-by cu această nouă propunere pe care am făcut-o DSP” a spus primarul Ion Lungu, dezamăgit de insuccesul relativ al campaniei

Printr-o adresă înaintată Direcţiei de Sănătate Publică la sfârşitul săptămânii trecute, Primăria Suceava a propus reducerea activităţii centrelor de vaccinare din municipiu. Conform acestei propuneri, la sala de sport a Şcolii Gimnaziale „Miron Costin” inocularea ar urma să se facă într-un singur flux, din cele trei existente acum, de luni până vineri, între orele 8 şi 17, iar sâmbăta şi duminica în funcţie de programările de pe platforma  dedicată, cât şi de efectuarea rapelului. În sala de sport a Colegiului Naţional „Ştefan cel Mare”, valabil ar fi acelaşi orar de administrare a vaccinului, în timp ce la centrul de la Universitatea „Ştefan cel Mare”, până pe 31 iulie, vaccinarea se va face între orele 8 şi 14, de luni până vineri, cu un medic, un asistent şi un registrator. De luni până vineri, între orele 8 şi 20, ar trebui să funcţioneze centrul de la Iulius Mall, în trei fluxuri, cu vaccinurile Johnson&Johnson, Moderna şi Pfeizer-BionTech, iar sâmbăta şi duminica, vaccinarea se va derula conform programărilor şi în funcţie de necesitatea rapelului. În parcarea de la Shopping City, vaccinul se va administra de luni până duminică, între orele 8 şi 20.

„Am avut discuţii la Direcţia de Sănătate Publică. Nici ei nu au luat în calcul o decizie cu privire la câte centre şi câte fluxuri se menţin. Probabil că aceasta va fi luată la nivel naţional, pentru că este o chestiune destul de delicată. Este greu să deschizi un asemenea centru, dar e foarte uşor să îl închizi. Suntem în stand-by cu această nouă propunere pe care noi am făcut-o pentru personalul care trebuie să fie funcţional, deoarece în funcţie de aceasta oamenii de acolo trebuie plătiţi” a explicat primarul, menţionând că este dezamăgit de procentajul de vaccinare, judeţul Suceava fiind pe ultima poziţie din ţară.

Ion Lungu  crede că rata foarte mică de infectare cu noul coronavirus  i-a determinat pe suceveni să nu se mai vaccineze, ei considerând că pandemia a trecut.

Municipiul Suceava şi-a propus şi a înregistrat o medie de 5.000 de vaccinări pe săptămână, în prezent însă nedepăşindu-se media de 1.200 de persoane săptămânal. De la începutul campaniei (15 ianuarie), în municipiu au fost administrate 59.778 de doze, vaccinaţi fiind 33.534 de suceveni, dintre care 26.244 cu rapel.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: