România a ajuns ţara fărădelegilor şi a gunoaielor ?

Când deschid televizorul, nu e zi să nu aflu veşti despre fărădelegile concetăţenilor şi despre gunoaiele care au năpădit „spaţiul carpato-danubiano-pontic“. Am folosit ghilimele deoarece mass-media mai adaugă din când în când imagini cu câmpuri cu flori ca Poiana Narciselor, a Bujorilor, a Lalelelor… ori cu jalea de după prăbuşirea cascadei Bigăr sau a coloanelor calcaroase din Ceahlău.

De asemenea nu pot trece cu vederea o serie de emisiuni, reviste şi cărţi despre înalta cultură şi civilizaţia strămoşilor noştri daci, despre piramide, triunghiuri energetice şi tuneluri magice pe sub Carpaţi şi chiar pe sub Marea Neagră şi nu-mi pot explica ce s-a întâmplat cu noi în aceste două milenii că „râurile limpezi ca cristalul“, lacurile albastre „încărcate cu flori de nufăr“ sunt colmatate de gunoaie, de recipiente de plastic, de tot ce nu-i mai trebuie urmaşului lui Decebalus per Scorilo prin curte, grajd şi casă. Ne îngrozim zilnic cum şoferii multor firme ori comunităţi locale deşartă cu nesimţire gunoiul din căruţe, automobile, camioane şi remorci la marginea satului, a drumului ori pe malul apelor. Natura şi Dumnezeu ne-au dăruit comori nouă şi urmaşilor noştri, iar semenii noştri iresponsabili le spurcă cu gunoaie şi ne (se) otrăvesc, şi ne sufocă.

Oare cum a ajuns România ţara fărădelegilor? Simplu: furtul devenise mod de viaţă şi obişnuinţă în vremea tovarăşilor, iar faptul că salariile erau mici fusese rezolvat de foarte mulţi prin „completare“ de la locul de muncă pe principiul că „găina de unde scurmă, de acolo se hrăneşte“. Ne lipseau cartofii, porumbul, fructele? Nu-i nimic. „Luăm“ de la CAP. Doar pământurile, uzinele, fabricile, mijloacele de producţie erau proprietatea întregului popor. Deşi între timp proprietatea întregului popor a dispărut „nu se ştie“ unde, „completarea“ continuă de la patron, de la vecini, de pe unde se poate.

Este adevărat că găinarii prinşi ajungeau/ajung la pârnaie, dar tovarăşii, niciodată. Legea a avut grijă de ei. Tovarăşii de ieri sunt mahării de azi, iar justiţia se face că-i caută pe hoţi prin Italia, Anglia, Moldova cu tot cu Transnistria ori în destinaţii exotice unde papă banii furaţi şi de unde ne râd în nas. Ba uneori îi mai caută şi pe acasă, dar nici aici nu-i găseşte.

Însă nenorocirea e că justiţiarii n-au cum îi prinde: degeaba ştie tot natul că X fură, degeaba îl fotografiezi-filmezi pe hoţ când fură, degeaba îl prinzi cu raţa-n gură, cică dovezile nu sunt legale. Nici dacă-l prinde SRI! Aşa zice CCR. Caz unic pe mapamond! Aşa că hoţul s-a emancipat-îmbogăţit, şi-a cumpărat diplome pentru care studenţii adevăraţi muncesc o viaţă şi a ajuns om „cinstit“. Ba chiar îl alegem în fruntea noastră pe principiile că „dacă a ştiut «omul» să-şi facă avere, va şti şi să guverneze“ sau dacă are atâta avere, la ce i-ar mai trebui să fure? Principii dovedite falimentare: hoţul tot hoţ rămâne.

V-aţi gândit cât ne costă fenomenul furăciunii, al hoţiei? S-a dezvoltat o întreagă industrie antifurt: camere de supraveghere, uşi blindate, yale tot mai sofisticate, antifurturi auto şi alarme tot mai complicate, garduri tot mai greu de sărit, firme de pază, poliţie tot mai numeroasă, dar şi hoţi tot mai abili şi reciclaţi în Occident ori la noi. Însă stresul cotidian legat de paza copiilor care trebuie duşi de mână la şcoală, a bunurilor, a conturilor şi a cardurilor bancare şi bolile generate din această pricină cât ne costă? Dar puşcăriile ticsite de manglitori şi borfaşi? Dar zecile de mii de victime inocente?

De asemenea, cât ne costă poluarea cu gunoaie, cu closete drenate în pârâu, cu staţii de purificare a apelor uzate doar cu numele, cu gropi de gunoi din care curge otrava în câmpuri şi văi cu verdeaţă, cu medicamente şi alimente contrafăcute, cu televiziuni care mint de îngheaţă apele pentru o bucată de pâine pe care scrie hoţie şi sărăcie? Orice medic vă va spune că situaţia sănătăţii publice bate în tragic.

Ei, şi? I-aţi văzut pe parlamentari, guvernanţi, primari şi consilieri să nu poată dormi noaptea de grija celor năpăstuiţi de hoţi şi gunoaie? Ale cui interese le reprezintă, ale noastre ori ale infractorilor?

Print Friendly, PDF & Email

Admitere USV

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: