Încă un prag depăşit:

76.000 de persoane din judeţ, vaccinate cu ambele doze împotriva Covid-19

> Programul echipelor mobile pentru zilele următoare

În cursul zilei de luni, 21 iunie, 428 suceveni s-au vaccinat împotriva Covid-19, dintre care 169 cu prima doză, iar 259 cu doza a doua, a informat ieri directorul executiv al DSP Suceava, Dinu Sădean.

Distribuţia pe centre de vaccinare a fost următoarea: Spitalul Orăşenesc Gura Humorului – 12 persoane; sala de sport a Şcolii „Miron Costin” Suceava – 30; Căminul Cultural Dolhasca – 6; sala de sport a CN „Dragoş Vodă” Câmpulung Moldovenesc – 33; sala de sport a CN „Ştefan cel Mare” Suceava – 70; incinta Grădinii zoo Rădăuţi – 42; Stadion Vatra Dornei – 30; sala de sport a Şcolii „Al.I. Cuza” Fălticeni – 23; Centrul Iulius Mall Suceava – 58; Casa de Cultură Siret – 19; Căminul Cultural Sf. Ilie – 9; Căminul Cultural Salcea – 8; parcarea Shopping City Suceava – 88.

Până luni inclusiv, 86.535 suceveni au fost vaccinaţi împotriva Covid-19, dintre care 76.185 cu rapel.

Programul echipelor mobile este următorul: 23 iunie – sat Dornişoara, comuna Poiana Stampei; 24 iunie – comunele Crucea, Dolheşti şi Vultureşti; 25 iunie – comuna Iaslovăţ; 26 iunie – comuna Arbore; 27 iunie – oraş Milişăuţi.

Ieri, echipele mobile s-au aflat în comunele Sf. Ilie, Horodniceni şi Mălini. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI