Semn

Marxiştii sub acoperire

Multe lucruri stau ori se fac sub acoperire. Alege mereu cineva asta, pentru că aşa e în lumea noastră. Un dedesubt, o insinuare, un strecurat înăuntru pe sub talpa casei, un incognito pot aduce succesul acolo unde acesta, în alte condiţii, este improbabil sau chiar trece drept imposibil. De aceea poate şi constatarea înţeleaptă a cronicarului că pre multe le privim în chip de unele, iar ele sunt altele. Luarea prin surprindere a celeilalte părţi este o premisă a reuşitei şi cavalerii acţiunii ştiu bine asta. De uriaş folos le este şi uraganul informaţional al timpului, care face tot mai anevoie perceptibil hotarul dintre informare şi dezinformare, dintre adevăr şi opuşii lui nenumăraţi şi subtil feluriţi. Pe lângă că a înţelege, a opta şi a decide în cunoştinţă de cauză, a alege devine tot mai greu din varii motive. Se întâmplă, astfel, ca atunci când îţi dai seama de ceea ce se petrece, să fie prea târziu ori să te afli în faţa unei balanţe indecise ori să faci, pentru întoarcere la locul de plecare, un sacrificiu la care nu consimţi. Şi gata: partida e câştigată – partida e pierdută. Ponoase am mai tras, dar istoria n-ar mai fi istorie, adică cea mai frumoasă poveste, dacă am învăţa vreodată ceva din ea.

De aceea aleg şi eu să exprim calm temerea – pe care s-ar putea să n-o împărtăşească multă lume, dar faptul e puţin important – că printre brazii noştri falnici şi prin văile noastre mioritice, prin sate şi oraşe, dar mai ales prin marile noastre municipii din toate provinciile noastre istorice e mult şi tot mai mult foşnet marxist. Ba încă s-ar putea ca el să ţină deja de o modă, să confere distincţie, să fie luat drept semn de emancipare şi de superioritate. În orice caz, e discret, aer freş, delicat – dacă nu te încăpăţânezi să-l pui în încurcătură cu orice chip, ferchezuit, tunsoare scurtă şi costum neapărat slim, umeri supli, ochelari pentru vederea stricată nu se ştie unde, poate că mai mult în exerciţiul privirii de viezure decât la citit, de sursă rafinată, poate că apusean-nordică, dar poate că şi de alta, nu însă venit pe tanc în valnici şi în pufoaică, ci mai curând de la studii, un fel de studii, cu bagaje doldora de experienţă democratică autentică şi de ştiinţa binelui public general şi a lucrului făcut onest şi musai conform cu nevoia populară. Numai de bine despre el, fireşte. Este adevărat că mai scapă câte cineva dintr-acolo şi vreuna prea îndelung ţinută în frâu şi care la români nu dă bine. S-ar cuveni, de fapt, să nu dea bine – dar cine să mai stea să le bage în seamă pe toate? Mai ales că de vreo două sute de ani, cam tot ce vine de la vest, ca şi tot ce pleacă încolo, e de bine. Dar ar fi, să zicem, că proprietatea e o chestie depăşită şi că prin unele cartiere şi sate din comunele occidentale fug oamenii de proprietate şi de profit ca dracul de tămâie şi că inclusiv familia şi căsătoria şi cuplul sunt depăşite. Sigur, noi de cuplul bărbat cu femeie şi femeie cu bărbat ştiam deja că e depăşit. Şi altele…

Acum, să ne înţelegem: ideile în sine nu fac nici rău şi nici bine precum sunt gata să creadă tâmpiţii şi interesaţii incorecţi. Ca un filosof veritabil, a şi spus cineva cândva că ideea de câine nu latră. Şi de bună seamă că nici nu muşcă. Şi nici nu este un rău sub acoperire precum marxiştii de azi care foşnesc peste tot. O idee este un patrimoniu, un producător de idei este un om de preţ, iar cineva care preţuieşte ideile şi petrece cu ele şi printre ele e de respectat. Ideea nu e rea sau bună, ci, aproape ca şi toporul, folositoare. Ca idee însă, pe palierul ideilor. Felul de a o folosi e de calificat ca bun sau rău. Încât se poate juca cineva cât doreşte cu marxismul în calitatea lui de corpus de idei. Răul începe doar când te apuci să-l foloseşti ca unealtă în viaţa practică şi răul devine dezastru când te apuci să modelezi lumea după chipul şi asemănarea lui. Iar dezastrul este catastrofal în ordinea umanului când omenirea a trecut deja printr-o atare experienţă şi, în ciuda faptului, mai sunt unii care, fie crezând că nu marxismul şi-a conţinut în sine cauza eşecului, ci proasta lui aplicare a fost vinovată, fie din ambiţii, din curiozitate sau din alte motive, s-ar dori aplicanţi în reluare sau aplicanţi de alt fel ai marxismului. Nu însă, modelul marxist preconizează o lume care se opune naturii şi, tocmai de aceea, nu poate genera ceva viabil. În ciuda flexibilităţii lui (de trestie), omul nu se poate îndoi oricât şi oricum.

De ce să trebuiască să fie vorba de marxism şi de marxiştii noştri şi de marxişti sub acoperire? Simplu: între altele, pentru că în contextul noutăţilor din ultimii ani din scena noastră politică, nu se poate explica altfel convingerea unora că se poate guverna fără opoziţie – parafrazându-l pe domnul Ilie Moromete.

AUREL BUZINCU

Print Friendly, PDF & Email

Admitere USV

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: