Un sărbătorit – COV

Când spui că un prieten al tău şi al multor colegi de breaslă împlineşte 75 de ani, te ridici în picioare, îţi scoţi pălăria şi-i spui: „La mulţi ani!”.

Dacă mai adaugi că din aceşti ani 55 au fost consacraţi artei, dintre care 50 de ani publicării desenelor în presă, te înclini cu admiraţie, respect şi spui că acest om este OM.

Ei bine, acesta este prietenul VIOREL CORODESCU. Mulţi îl ştiu de caricaturistul COV, un ex-ieşean adoptat de bucovineni de o jumătate de secol. Pentru ceea ce face deopotrivă ca inginer proiectant, dar şi ca artist plastic, a fost inclus în „Arta în Bucovina” şi „Enciclopedia Bucovinei”, meritând să fie cetăţean de onoare al Cetăţii Sucevei. Lansat în presă acum 50 de ani de ziarul „Zori noi” (actualul „Crai nou”), dar şi de revista „Clubul”, pe COV ni-l amintim nu numai din expoziţiile şi saloanele de umor desenat, dar, mai ales, din publicaţiile „Urzica”, „Munca”, „Moftul român”, „Constructorul”, „Flacăra-Rebus”, „Perpetuum Comic”, „Scînteia Tineretului”, „Glasul Bucovinei” etc., dar şi din Stârşel (Bulgaria), Umor (China), Rohac (Slovacia), Chipăruş (Moldova), Szpilky (Polonia), Witty World Magazine (SUA).

Să nu uităm cronicile şi prezentările făcute de el, expoziţiile organizate, contribuţia adusă la două dintre festivalurile internaţionale de umor de la Gura Humorului şi Iaşi – fiind unul din naşii lor –, dar şi la revista umoristică ieşeană „Scârţ!” – cea mai bună şi mai elegantă urmaşă a bătrânei „Urzica”, la care, ca secretar artistic, asigură, de peste 10 ani, coperta lunară şi materialele, colaborând cu cei mai cunoscuţi umorişti.

Viorel Corodescu-COV, unul din bunii desenatori ai genului, peniţă de aur a caricaturii noastre, satirist inteligent, spiritual, atent observator la ce se întâmplă în jurul său, acid şi sensibil la ce nu e bine, încearcă să îndrepte lucrurile. Cu zâmbetul pe buze şi cu un umor fin, ne face să înţelegem profunzimea subiectelor tratate, în general, „fără cuvinte…”. Iată că ce a început Anibale Caraci la sfârşitul anilor 1500 duce mai departe astăzi COV! El trăieşte şi bucuria de a descoperi noi talente într-ale graficii satirice şi, cu bunătatea şi omenia care-l caracterizează, acordă premiile COV din buzunarul său, de 20 de ani, copiilor şi tinerilor remarcaţi la Salonul „Umor la Gura Humorului”.

Artist spontan, care ştie să stârnească hazul, prietenul COV are o colecţie de zeci de premii, distincţii şi menţiuni, din ţară şi străinătate, primite pentru munca sa. Medalia de aur la Expo-Grafica – Albany, SUA (1976), Farfuria de argint – Bruxelles, Belgia (1978), titlul „Doctor Honoris Causa – Academia de Umor «Păstorel»” – Iaşi (2006), „Steaua pentru Umor şi Fidelitate” – Gura Humorului 2015, Premiul pentru grafică „O marcă în arta umorului” – Fundaţia culturală a Bucovinei – Suceava (2006), două premii „Opera Omnia” (2016; 2019), premiile „Dumitru-Negrea Gan” şi „Benedict Gănescu” – Craiova (2015; 2018) sunt doar câteva dintre ele şi se adaugă la aprecierile multor plasticieni şi critici de artă precum Ion Irimescu, Sabin Bălaşa, Ion Petrovici, Ştefan Popa-Popa’S, Ion Carp Fluerici, Sorin Postolache, George Gavrilean, George Petroni, Aurel Leon, Radu Negru, Valentin Silvestru, Niculae Stoian, Tudor Octavian, Valentin Ciucă, Constantin Dram, Paivi Hiekonen, Nicolas Papagheorghiu, Uhrik Koloman ş.a. Ca membru al Asociaţiei Caricaturiştilor Profesionişti de Elită din România (ACPER) şi nominalizat în „Antologia caricaturii româneşti”, COV, de-a lungul anilor, şi-a făcut un nume, ajungând la vârsta sa un nume cu renume alături de maeştrii Popa-Popa’S, Constantin Ciosu, Octavian Bour, Octavian Covaci, Mihai Stănescu, Gigi Constantinescu, Leonte Năstase, Vasile Crăiţă Mândră, Traian Benţa, Mihai Pânzaru-PIM etc.

Pentru satira discretă, umorul de calitate şi exprimarea grafică inconfundabilă, COV merită din plin preţuire şi respect.

La dubla-ţi aniversare, te îmbrăţişez cu drag prieten bun şi-ţi urez viaţă lungă cu sănătate ţie şi celor dragi ţie şi „ţine-o tot aşa!…”

GABRIEL BRATU

caricaturist, Craiova,

vicepreşedinte al ACPER

Print Friendly, PDF & Email

Admitere USV

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: