Minunate sunt căile Domnului: când lucrurile de înaltă valoare au o soartă mai fericită decât stăpânii lor

 Cât de minunate sunt căile Domnului şi toate atât de frumos alcătuite! Mă bucur când am motiv să rostesc şi eu aceste cuvinte, des auzite de la o regretată prietenă din anii studenţiei. Îmi tresare în inimă ecoul lor, observând cum lucrează miraculos Dumnezeu prin unii oameni, cum se intersectează drumurile celor care se aseamănă în cugete şi simţiri! Să nu credeţi că bărbatul din imaginea alăturată acestei creionări pozează pentru ziar sau pentru a fi postat pe reţele de socializare. Cel ce citeşte cu atâta atenţie din al doilea volum „Iraclie şi Ciprian Porumbescu” de Leca Morariu nici nu ştie cum se navighează pe Internet. Pentru Vasile Botă din Boian, căci despre el e vorba, cuvântul scris pe hârtie este sfânt. Este obişnuit cu ziare ce apar pe format de hârtie şi e nespus de amărât că au dispărut ziarele româneşti „Concordia” şi „Zorile Bucovinei”. Se bucură că poate să se aboneze la „Gazeta de Herţa”, având o mângâiere pentru suflet. Agronom de profesie, iar de mai mult timp şi cu statut de fermier, nu şi-a câştigat nicicând pâinea din munca intelectuală, dar întotdeauna a fost înconjurat de cărţi, poate chiar mai mult decât un profesor şcolar.

În ziua inaugurării bustului lui Iraclie Porumbescu (2 iunie 2019), adus prin eforturile sale în faţa Bisericii din centrul Boianului, a primit de la doamna farmacistă Maria Olar din Suceava, preşedinta Fundaţiei Culturale „Leca Morariu”, volumul I al impunătoarei monografii a lui Leca Morariu, „Iraclie şi Ciprian Porumbescu”. Tot atunci, generoasa doamnă a anunţat că e în curs de apariţie volumul doi. De câte ori ne întâlneam, Vasile Botă se interesa dacă n-a apărut al doilea volum şi cum ar face să-l cumpere. Ţinea să accentueze că nu aşteaptă să-l primească în dar, ştiind câtă cheltuială necesită editarea unei cărţi. A dat Dumnezeu să mă întâlnesc cu doamna Maria Olar în luminoasa duminică de Florii, la săbătorirea hramului Mănăstirii Voroneţ, şi să primesc în acel loc sfânt ofranda Fundaţiei conduse de dumneaei pentru mai multe persoane din nordul Bucovinei. Ajungând acasă, m-am grăbit să-l bucur mai întâi pe Vasile Botă, ştiind că el aştepta cel mai mult această carte, dar şi o merita după cât s-a zbuciumat să înalţe pe cont propriu bustul preotului şi scriitorului Iraclie Porumbescu în curtea bisericii unde părintele vestitului compozitor Ciprian Porumbescu a slujit, apărând credinţa ortodoxă de pericolul uniei şi salvându-i pe săteni de catolicizare şi de slavizare.

Dar să revin la doamna care ţine vie memoria lui Leca Morariu. Puteau să dispară fără de urmă sau în cel mai bun caz să-şi doarmă veşnicia sub straturi de praf manuscrisele acestui excepţional cărturar, numit de istoricul literar Liviu Papuc „un fenomen cultural al epocii”. Odată cu manuscrisele sale se pierdeau, nu mai ajungeau la generaţiile de astăzi atâtea istorii interesante despre trecutul nostru cultural, despre cei care ne-au făurit acel trecut pe care ne mai ţinem ca români. I-a fost dat şi lui Leca Morariu, când nu mai era în viaţă, să apară o fiinţă care osârduieşte să nu-i fie uitat numele şi tot ce a creat acest ram din arborele renumitei dinastii bucovinene a Morărenilor, profesor universitar şi şef de catedră în cadrul Facultăţii de Litere de la Universitatea din Cernăuţi, editor de reviste, director al Teatrului Naţional din capitala Bucovinei, dar şi un împătimit de muzică (a achiziţionat şi a cântat la violoncelul lui Ciprian Porumbescu). Ultimii ani din viaţă Leca Morariu şi i-a consacrat amplei monografii – „Iraclie şi Ciprian Porumbescu”, scrise pe baza elementelor biografice, pe cele povestite de Constantin Morariu, care a fost un prieten apropiat al lui Ciprian Porumbescu, ambii, alături de detrunchiatul Zaharia Voronca, principalii figuranţi în procesul „Arboroasei”. Rămasă în manuscris, după moartea autorului lucrarea a fost dactilografiată de soţia sa, Octavia, care cunoştea subiectele descrise şi-i înţelegea cel mai bine scrisul. Greu să ne imaginăm câte eforturi a depus această doamnă făcând zadarnice demersuri pentru tipărirea integrală a monografiei. Aşa cum şi-a dorit autorul şi devotata sa urmaşă Octavia, ca „o oglindă fidelă a manuscrisului original”, au apărut cele două volume editate sub egida Fundaţiei Culturale „Leca Morariu”, la Editura Heruvim, Pătrăuţi. Au fost mai multe mâini şi minţi care au lucrat – dr. Alis Niculică, Elena Pintilei, Doiniţa Nistor, însă ambele volume au fost editate cu sprijinul substanţial al Mariei Olar, preşedinta Fundaţiei.

Interesantă este întâmplarea care a făcut-o pe doamna farmacistă să ajungă printr-un concurs de împrejurări moştenitoarea unei valoroase averi istorico-culturale, adunate de câteva generaţii din arborele renumitei familii bucovinene a Morărenilor şi păstrătoarea memoriei soţilor Leca şi Octavia Morariu. Nimeni nu pune la îndoială că mai valoros decât toate este ceea ce lasă omul în urma sa. Însă la fel de important este pe mâinile cui nimereşte averea lui – fie materială sau spirituală. Edificatoare sunt cuvintele doctorului în Istorie Alis Niculică la o prezentare de carte la Cernăuţi: „Până la ultima haină, până la ultimul fir de aţă sunt păstrate cu sfinţenie de dna Maria Olar în muzeul inaugurat de ea”. De la acea întâlnire m-am ataşat de inimoasa doamnă de la Suceava, prietenă bună cu mulţi cernăuţeni, în special cu membri ai Societăţii medicilor români „Isidor Bodea”, în perioada preşedinţiei regretatului doctor Ion Broască, la întrunirile căreia participa cu prinos de suflet şi de carte. Cunoscându-i activitatea în afara profesiei, am rămas profund impresionată de istoria relaţiei ei sufleteşti cu soţia lui Leca Morariu, Octavia Lupu, despre care spune că, „dacă ar fi să-i enumerăm doar sumar contribuţiile cultural-literare, ne-ar trebui câteva pagini de carte”. Nu sunt nici pe departe rude, dar cunoaştem cazuri când nici urmaşi direcţi nu se îngrijesc cu atâta devotament de valorile spirituale ale familiei. Toate lucrurile îşi au valoarea lor sentimentală. Însă obiectivul prioritar al Fundaţiei instituite de dna Maria Olar constituie fondul documentar al lui Leca. Dna Maria se consacră salvării manuscriselor şi lucrurilor părinţilor ei spirituali cu dragoste, pasiune şi maximă responsabilitate, tot aşa cum ajută din tot sufletul la o greutate pe oricine – oameni apropiaţi sau străini. Ca un Izvor al Tămăduirii îi sunt atât faptele de recuperare a moştenirii lui Leca Morariu, cât şi susţinerea celor care îi solicită ajutorul.

MARIA TOACĂ

Cernăuţi

Print Friendly, PDF & Email

Admitere USV

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: