Retrospectiva săptămânii

Leul s-a apreciat la final de săptămână

Săptămâna trecută, leul a avut o evoluţie calmă, uşor apreciativă faţă de euro, chiar dacă INS a anunţat că rata anuală a inflaţiei a crescut de la 3,2% la 3,8% luna trecută, consecinţă a majorării preţurilor la materiile prime şi a cererii de consum.

Media monedei unice a urcat miercuri la 4,9232 lei, dar a scăzut vineri la 4,9202 lei, într-o şedinţă în care cotaţiile au coborât, după anunţarea cursului, până la 4,916 lei, iar piaţa s-a închis la 4,918 lei. Evoluţia s-a reflectat în scăderea cotaţiei calculate de BCE la 4,9183 lei.

Perechea euro/dolar a avut, în cea mai mare parte a perioadei, o evoluţie stabilă, investitorii arătându-se prudenţi înainte de şedinţa de politică monetară a BCE şi publicarea datelor referitoare la inflaţia din Statele Unite.

BCE a decis joi să menţină dobânda în teritoriu negativ (-0,50%) şi să continue programul de stimulare a econo-miei din zona euro, prin achiziţia de active, anticipând că inflaţia va reveni la finalul anului sub ţinta sa de 2%.

Vineri, moneda americană s-a apreciat la 1,2093 dolari/euro, minim al ultimei luni, după ce s-a anunţat creşterea luna trecută a inflaţiei din Statele Unite la 5%, cel mai ridicat nivel din ultimii 13 ani.

Marţi şi miercuri se va desfăşura şedinţa de politică monetară a Rezervei Federale americane. Majoritatea analiştilor nu anticipează o modificare a nivelului dobânzii, care se situează în prezent la minimul istoric de 0 – 0,25%. Fed consideră că majorarea preţurilor este determinată de factori temporari şi va încetini în lunile următoare.

Înainte de şedinţa Fed, investitorii şi-au majorat plasamentele în moneda elveţiană, care este considerată ca fiind una sigură, astfel că aceasta s-a apreciat vineri la 1,087 – 1,09 franci/euro. Media ei a crescut la finalul perioadei la 4,5150 lei, maxim al ultimelor aproape 4 luni.

Creşterea economiei britanice din aprilie şi previziunile făcute de Banca Angliei, care anticipează un avans al PIB de 7,25% la finalul acestui an, au impulsionat plasamentele în lira sterlină, al cărei curs a crescut vineri la 5,7275 lei.

Preţul gramului de aur a avut o tendinţă ascendentă şi a crescut vineri de la 244,5916 la 246,3162 lei, după o creştere a unciei pe pieţele specializate la 1.903 dolari. Aprecierea monedei americane a produs, în a doua parte a zilei, o scădere până la 1.875 dolari.

Piaţa monetară a fost stabilă pe parcursul perioadei analizate. Vineri, indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a stagnat la 1,49%, valoare stabilită la începutul săptămânii. Indicele la 6 luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a crescut de la 1,62 la 1,63%, iar cel la 12 luni s-a oprit la 1,75%.

Duminică dimineaţă, bitcoin avea o evoluţie stabilă pe platforma integratoare WorldCoinIndex şi se mişca în culoarul 34.800 – 36.000 dolari. Reamintim că moneda digitală a scăzut marţi la aproape 31.000 dolari, după ce autorităţile din China au înăsprit politicile privind tranzacţionarea şi mineritul de bitcoin.

Ether, a doua cea mai tranzacţionată criptomonedă, a coborât marţi la circa 2.100 dolari, pentru ca duminică dimineaţă să fluctueze între 2.300 şi 2.450 dolari.

Analiza cuprinde perioada 7 – 11 iunie.

Print Friendly, PDF & Email

Admitere USV

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: