Şi în luna iunie, prin programul „Tezaur”

Sucevenii pot cumpăra titluri de stat cu dobândă neimpozabilă

> „Acestea reprezintă, în continuare, o modalitate de economisire avantajoasă pentru populaţie” a declarat Oana Violeta Apetrea, purtător de cuvânt al AJFP Suceava

Ministerul Finanţelor a emis, începând cu 7 iunie, trei noi emisiuni de titluri de stat în cadrul programului „Tezaur”, titluri cu maturităţi de 1, 3 şi 5 ani, la dobânzi de 2,95%, 3,35% şi, respectiv, 3,65%, informează Oana Violeta Apetrea, purtător de cuvânt al Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice (AJFP) Suceava. Conform ei, titlurile de stat au valoare nominală de un leu şi sunt în forma dematerializată. Dobânda este anuală şi plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. Între 7 şi 28 iunie, titlurile de stat pot fi cumpărate de la unităţile Trezoreriei statului. De asemenea, între 7 şi 24 iunie, pentru mediul rural, şi între 7 şi 25 iunie, pentru mediul urban, acestea pot fi achiziţionate prin Compania Naţională Poşta Română. De precizat este că titlurile de stat emise în cadrul programului „Tezaur” sunt transferabile şi pot fi răscumpărate în avans. Un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni, existând şi posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate, dar numai în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri. Pot cumpăra titluri de stat persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. Veniturile obţinute din investirea în oferta de economisire lansată de Ministerul Finanţelor sunt neimpozabile.

„Titlurile de stat emise în cadrul programului «Tezaur» reprezintă, în continuare, o modalitate de economisire avantajoasă pentru populaţie” a declarat Oana Violeta Apetrea.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: