Jucători celebri de cazinou: de la Marco Polo până la Dostoevsky! 

V-ați fi gândit vreodată că Marco Polo, Dostoevsky și Bonaparte au ceva în comun? Pe lângă faptul că fiecare a scris pagini importante în istorie, în domeniul său, îi leagă și interesul pe care aceștia îl aveau față de jocurile de noroc. Și nu au fost singurii…

Jocurile de noroc au devenit din ce în ce mai populare în ultimii ani și multe dintre ele s-au mutat din cazinou… în online. Însă ele nu au apărut de ieri, de azi. Au o istorie în spate de sute de ani – ba chiar și mai mult – și multe personalități de-a lungul timpului au fost atrase de adrenalina și entuziasmul jocului în sine. Mai jos, v-am pregătit o listă în care ați putea afla lucruri pe care nu le știați despre scriitorii dvs. preferați… și nu numai.

Poker-ul, blackjack-ul sau ruleta, așa cum le știm noi astăzi, își au originea în variante vechi de când lumea – la propriu. Jocurile publice de acest gen erau un moment de mare sărbătoare în Roma Antică spre exemplu. Împăratul Iulius (100-44 I.C.) a lansat faimoasa expresie “alea iacta est”(“zarurile au fost aruncate”) în timpul unui festival unde se jucau astfel de jocuri, Saturnalia. Caligula (12-41 d.Hr) paria la cursele cu carele de luptă, dar și în jocuri de zaruri.

Exploratorul Marco Polo (1254-1324) a adus culturile asiatice în Europa și se crede că popularitatea jocurilor de cărți ar fi crescut datorită lui.

Lorenzo de Medici (1449-1492), un om de stat important din Italia, făcea referire deseori, în poeziile sale, la jocurile de cazinou ”la bassetta” și “il frusso”.

Și faimosul Galileo Galilei, astronom și matematician din Florența, Italia, ce a trăit între anii 1564 și 1642, și-a pus amprenta asupra istoriei jocurilor de cazinou. Acesta a scris primul document academic în care analiza probabilitatea diferitelor combinații pentru trei zaruri aruncate.

Omul de știință Blaise Pascal (1623-1662) a dezvoltat primul calculator, dar a dezvoltat și teoria probabilității ca o ramură a matematicii, împreună cu Pierre de Fermat. Pascal a mai încercat să facă și o maşină cu mişcare perpetuă, care ulterior a dus la apariția faimoasei rulete. În ziua de astăzi, ruleta este unul dintre cele mai iubite și apreciate jocuri de cazinou ale tuturor timpurilor.

Marele scriitor francez Voltaire, ce a trăit în perioada 1694-1778, juca frecvent “faro”, care este un joc de cărți, dar și “biribi”, care este un predecesor al ruletei, dar numerele erau extrase dintr-un săculeț. Îi plăcea să parieze la diferite jocuri.

Mai mult, putem citi referiri evidente către cărțile de joc și în romanele scriitoarei Jane Austen (1775-1817). Spre exemplu, în “Mândrie și prejudecată”, dar și în cartea “Rațiune și simțire”, există mai multe pasaje în care se vorbește despre “whist”, “vingt-un” – un predecesor al blackjack-ului – sau bilete de loterie.

Chiar și marele Napoleon Bonaparte (1769-1821) se inspira din jocurile de noroc și se spune că strategiile pe care le făcea în câmpul de luptă erau “extrase” din strategiile pe care trebuie să le dezvolți în anumite jocuri de cărți. Acesta ar mai fi finanțat mai multe cazinouri din Franța, care a transformat jocul francez “vingt-un” într-unul destul de faimos.

Scriitorii ruși Fyodor Dostoevsky (1821-1881) și Lev Tolstoy (1828-1910) au fost și ei prinși de jocurile de noroc. Primul frecventa des cazinourile din zona germană Baden-Baden, iar Tolstoy ar fi renunțat la manuscrisul cărții “Cazacii” pentru a-și plăti o datorie.

Charles Fey este considerat inventatorul primelor sloturi mecanice cu trei role din lume, apărute în 1895. El este creatorul faimoaselor sloturi Liberty Bell, care la început plăteau un “jackpot” de 20 de monede, dacă se aliniau trei clopoței. Charles Fey este un inventator american care a trăit între anii 1862 și 1944.

Americanul Howard Hughes (1905-1976), un investitor și o personalitate marcantă a secolului al XX-lea, a fost cel mai mare proprietar de cazinouri și terenuri din Las Vegas, în anii ’60.

După cum puteți vedea, jocurile de noroc ascund în spate o istorie fascinantă, iar popularitatea lor s-a extins de la secol la secol.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI