Valeriu Gheorghiţă, despre obiectivul de 10 milioane de vaccinaţi la 1 septembrie:

Dacă oamenii vor dori

Preşedintele CNCAV, col. Valeriu Gheorghiţă, se declară mulţumit de modul în care evoluează campania de vaccinare împotriva Covid-19: „În momentul de faţă doar cine nu vrea nu se vaccinează. Problema fundamentală e încrederea oamenilor, care nu se câştigă peste noapte”:

„Sunt mulţumit şi chiar le mulţumesc colegilor din CNCAV şi din celelalte instituţii, dar şi personalului din centrele de vacinare. Noi am depus un efort important în toată această perioadă. În primul rând, să creăm o infrastructură care nu exista anterior, cu centre de vaccinare, cu centre mobile. Am deschis toate tipurile de activităţi – vaccinare în centrele de medicină de familie, în unităţile sanitare, la operatorii privaţi, evenimente de tip maraton de vacciare. În momentul de faţă doar cine nu vrea nu se vaccinează. Nu avem cum să facem mai mult decât oamenii înţeleg să facă”, spune Valeriu Gheorghiţă, întrebat dacă este mulţumit de modul în care evoluează campania de vaccinare, ţinând cont de scăderea interesului pentru imunizare.

El spune că ritmul de vaccinare a scăzut din cauza diminuării dorinţei de vaccinare şi nu are legătură cu organizarea efectivă, logistică. „Cred că nici cu campaniile de comunicare (nu au legătură – n.r.). Probabil că aici, pentru anumite segmente populaţionale, mai sunt foarte multe lucruri de făcut, însă problema fundamentală este încrederea oamenilor, care e diminuată mult în toţi aceşti zeci de ani în autoritate, în general. Acest lucru nu se câştigă peste noapte. E o problemă în ceea ce priveşte în general intenţia de vaccinare pe toate tipurile de vaccin, nu doar pe cel împotriva Covid-19”, adaugă Gheorghiţă.

Şeful CCAV afirmă că România este într-o situaţie bună în privinţa vaccinării. „Aş fi fost, sigur, mult mai nemulţumit în situaţia în care stăteam mai rău din punct de vedere epidemiologic, însă, la acest moment, eu cred că avem un control epidemiologic bun, avem câteva sute de cazuri zilnic, avem o rată de incidenţă de circa 0,2 la mie, avem un procent de pozitivare a testelor de sub 6%, ceea cred că ne situează bine. Important e să nu lăsăm garda jos. Este un efort al tuturor. Ne apropiem, totuşi, de 4,5 milioane de persoane vaccinate cu cel puţin o doză, aproape patru milioane cu schemă completă. E un număr important, ţinând cont de vaccinarea antigriplă vorbim de 2 – 2,2 milioane de persoane vaccinate”, apreciază Valeriu Gheorghiţă.

Întrebat dacă România poate atinge obiectivul de 10 milioane de persoane vaccinate la 1 septembrie, şeful CNCAV spune: „Totul este în dimanică. Suntem în etape diferite ale campaniei de vaccinare. Noi putem asigura atingerea acestui obiectiv, avem capacitate de vaccinare, avem personal, avem doze suficiente. Se poate atinge acest obiectiv dacă oamenii vor vrea să se vaccineze”.

Recompensele nu sunt determinante pentru a încuraja imunizarea

În privinţa recompenselor sau stimulentelor pentru vaccinare, Valeriu Gheorghiţă a arătat că nu s-a luat în discuţie un astfel de demers, dar a opinat că acestea nu sunt „suficient de determinante pentru a creşte ritmul” campaniei de vaccinare. „Există mai multe iniţiative la nivel local, prin implicarea unor companii private, care susţin acest demers, însă cred – şi ca medic – cred că oamenii trebuie să înţeleagă importanţa vaccinării din perspectiva raţionamentului medical şi a protejării sănătăţii proprii şi a celor din jur. Restul argumentelor, însemnând recompense de orice natură, din punctul meu de vedere, astăzi, când vorbim, nu consider că sunt suficient de determinante pentru a creşte ritmul campaniei de vaccinare”, a spus el.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: