Semn

Doi suceveni

Mă întâlnesc în ultimul număr (mai 2021) al Vetrei vechi, facere prestigioasă ca şi altele ale nestăvilitului Nicolae Băciuţ, cu doi suceveni dragi tuturor celor care îi cunosc, stabiliţi de ceva vreme în Bucureşti – deloc la margine: Doina Lavric Parghel şi Virgil Parghel. Lucrul mă umple de bine, cum norocul de a le fi câştigat apropierea, în timpuri şi circumstanţe diferite, m-a umplut de drag şi de preţuire.

Revista din Târgu Mureş se îmbogăţeşte mai întâi ilustrându-şi paginile cu lucrările lui Virgil Parghel – incitări la scufundare în adâncimi de spirit acolo unde, obişnuit, ne este destul instrumentar de receptare ochiul plastic, iar cel de văzut ce nu se vede, numai arar cerut. Portret, peisaj, icoană – magie coloristică, o culoare groasă care poate deveni însă oricât de diafană şi, într-o aţâţare de expresionism basmic, în opinia mea, naşte lumină, iar aceasta potopeşte lucrurile şi tulbură răstălmăcitor lumea. De altfel, Virgil Parghel se fereşte „ca de foc” de a fi pe gustul publicului şi crede că atunci „când lumea nu mai înţelege, abia atunci începi să mergi pe drumul cel bun”. Aşa spune în interviul din acelaşi număr al Vetrei vechi în care se pot citi o mulţime de alte informaţii şi ziceri interesante. Pe mine însă m-a câştigat în primul rând pofta de vorbă a intervievatului, năvalnică de-a dreptul, nevoia şi dorinţa lui de a se arăta prin cuvânt şi de a fi lămuritor şi acaparant pe alt teren decât cel plastic şi chiar pe altul decât al felului pe care i-l cunosc – şi asta îi iese într-o expresie cu nerv, lipsită de ocolişuri fără să devină frustă, dar personală şi provocatoare, penetrantă şi memorabilă, se vede că generată dintr-un preaplin, din bogăţie interioară şi cu bună asistenţă dinspre tărâmul valorilor.

Iată-l povestind: „La cinci ani, când am venit în oraş, a trebuit să mă acomodez. Şi n-a fost prea uşor. Mai ales că nu prea înţelegeam ce voiau oamenii mari dela mine. De pildă, de ce n-am voie să mă bâţâi pe scaun. Am fost invitaţi la masă de o rudă de-a noastră, mai sus-pusă, iar vărul meu, cu câţiva ani mai mare, mi-a spus: «Ce te bâţâi aşa?» Iar eu am răspuns imediat: «Şi tu mănânci ca un prost!» Toată lumea a încremenit. Nu ne-au mai invitat… Sau pedagog: «Nu te face nimeni pictor dacă tu nu eşti, într-un fel. Asta nu înseamnă că profesorii nu sunt importanţi, ei sunt foarte importanţi, dar dacă aştepţi să-ţi toarne ei învăţătură cu linguriţa în timp ce tu stai, comod, în fotoliu, poţi să tot aştepţi. Lucrează, lucrează mult, că învăţătura vine şi ea, după aceea. Ce să-ţi spună profesorul dacă tu vii mereu cu temele nefăcute? Aaaa, tu vrei reţete, tu vrei să ştii cum… Pictura nu-i bucătărie, mai bine-zis nu-i cantină, că la bucătărie mai poţi inventa, mai eşti şi tu pe acolo, adică…” Ceea ce mă încredinţează că are ceva de spus şi pe limba asta şi s-ar cuveni să nu ignore faptul.

În ce o priveşte pe Doina Lavric Parghel – prezentă în paginile Vetrei vechi în poze, în imagine picturală, dar şi într-un interviu cu luciu şi cu sclipire –, de pofta ei de vorbă nu cred că e cazul să se mire cineva. La catedră, la cobză, la microfon şi la orice ocazie, a tot vorbit. Cam aşa: „M-am născut la ţară şi faptul acesta e un argument pentru devenirea mea ulterioară. Părinţii şi bunicii, ba chiar şi străstrăbunicii mei au fost oameni întregi; din zestrea lor mi-au dat şi mie. Am ales o profesie potrivită cu firea mea, cu înclinaţiile mele naturale, iar acest lucru m-a ajutat să trăiesc cu drag pe lumea asta. Am primit un har care mi-a fost bucurie şi mângâiere în absolut toate momentele vieţii mele. Am făcut doi copii şi am două nepoate, deci, iată, continuitatea pe pământ îmi este asigurată…” Şi mai ales ea ştie că vorbeşte cum le place acelora care o plac şi sigur este convinsă că mai are multe de spus.

AUREL BUZINCU 

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: