Buchiseli. Omonimele, între două tendinţe

„Munţii noştri aur poartă, / Noi cerşim din poartă-n poartă”. Versurile lui Octavian Goga sunt adesea invocate spre ilustrarea fenomenului omonimiei, căruia specialiştii – dincolo de înţelegerea şi cunoştinţele generale, pe care fiecare le avem – îi recunosc diferite niveluri lingvistice de manifestare: lexical, morfologic, lexico-gramatical şi chiar sintactic.

În rândurile care urmează nu vom coborî în asemenea profunzimi ale diferenţierii respectivelor categorii, ci vom avea în vedere omonimele definite mai cuprinzător (în variante uşor diferite de la un dicţionar la altul) drept „Cuvinte, structuri care au aceeaşi formă, dar se deosebesc mult între ele ca origine şi sens.”(MDA-2010). Ar fi de recunoscut totuşi că mai relevante, interesante şi la îndemână sunt omonimele lexicale, asociate câte 2-3 şi care se constituie într-o categorie semantică distinctă de cuvintele pe care le etichetăm ca sinonime, antonime, paronime sau polisemantice.

Amintind că, în română, termenul omonim este împrumutat din franceză (homonyme), mai vechea lui origine fiind însă gr.v. homo + onymos („la fel, acelaşi + nume”), care a dat şi lat. homonymus, se cere precizat că, în continuare, va fi urmărit comportamentul cuvintelor cu pricina în limba noastră, care a manifestat atât o tendinţă / atitudine permisivă, de acceptare firească a dubletelor (mai rar, tripletelor) formale, cât şi una de respingere sau diferenţiere; cea din urmă ar putea fi pusă şi pe seama temerii de provocare a unor eventuale ambiguităţi, în ciuda contextelor clarificatoare.

Cea dintâi „atitudine” lingvistică este mai larg reprezentată, fie că este vorba de cuvinte moştenite din latină, care au avut, la noi, evoluţii fonetice după reguli specifice, în măsură să le aducă la aceeaşi formă, cum este cazul lui păr „pom” (din lat. pirus) şi păr „firele care acoperă capul omului etc.” (din lat. pilus). Cele mai multe omonime au provenit însă din limbi diferite (vezi, de exemplu, casă „clădire, locuinţă”, din lat casa, şi casă „cea de la magazin; dulap, lădiţă pentru ţinut bani etc.”, din it. cassa, germ. Kasse; sau poliţă „suport de scândură” din slav. polica, şi poliţă „document financiar”, din it. polizza sau gr.mod. politza). De observat că aceste substantive au şi la plural forme similare, ceea ce se întâmplă şi cu alte numeroase omonime (să le zicem totale), cum ar fi act, arie, bancă, bizon, bombă, câmp, clasă, expediţie, factură, facultate, lac, magazin, operă, pană, rachetă, război, sirenă, vârstă, volum etc., etc. Am preferat exemplificarea prin substantive (omonimie lexicală propriu-zisă), care ilustrează mai convingător tendinţa acceptării fără rezerve şi modificări a cuvintelor cu aceeaşi formă şi cu înţelesuri diferite. În general, ele nu prilejuiesc erori de pronunţie sau de scriere (formele de plural fiind temeinic aşezate).

Cea de a doua tendinţă – despre care presupunem că s-a manifestat în timp din partea vorbitorilor – , deşi ceva mai slab reprezentată, poate fi ilustrată mai ales sub aspectul creării unor diferenţe în flexiune. Iată câteva exemple: bandă – benzi (pentru fâşie), bande (pentru grupuri); cap – capi (conducător), capete (parte a corpului, vârf, extremitate, început), capuri (promontoriu); copil – copii (persoană), copili (lăstar); corn – corni (instrument de suflat, arbust), coarne (la animale; parte dintr-o unealtă, maşină), cornuri (franzeluţă, recipient, colţ); cot – coţi (unitate de măsură), coate (articulaţie), coturi (meandră, tub); elan – elani (animal), elanuri (avânt); iris – irişi (plantă), irisuri (membrană a ochiului); masă – mase (mărime fizică), mese (mobilă, mâncare; apare însă aici omonimia cu pluralul lui mesă – mese „slujbă religioasă”); ochi – ochi (organul vederii; mugur; aici, omonimie gramaticală), ochiuri (de fereastră, la plită, de pădure, mâncare); odor – odoare (obiect de preţ), odoruri ( înv. miros); termen – termeni (cuvânt), termene (dată, interval de timp); etc.

S-ar putea spune că, în … înţelepciunea sa, limba, prin reflexe şi intuiţii sănătoase ale vorbitorilor, a dat curs tentativelor de dezambiguizare a unor secvenţe ale comunicării, acestea impunându-se şi fiind acceptate de normă. Dincolo de categoria mai sus ilustrată, aceasta a confirmat / certificat fenomenul şi la nivelul altor tipuri de omonimii; vezi, de exemplu, a acorda – eu acord (dau) şi eu acordez (reglez un instrument) sau a turna – toarnă (varsă, denunţă), turnează (realizează un film).

De menţionat că, în tratarea omonimiei şi a riscurilor acesteia de a crea ambiguităţi, norma, prin dicţionarele academice, n-a fost, în toate cazurile, fermă. De pildă, dacă, în ediţia din 1982 a DOOM, pentru pers. I sing. a prezentului indicativ de la a continua era impusă forma eu continuu (pentru a se desfiinţa omonimia cu persoana a II-a), în ediţia din 2005 este acceptată şi la persoana I varianta eu continui; de asemenea, dacă, în prima ediţie, era considerat corect numai pluralul niveluri (de la nivel „înălţime, stadiu, treaptă”), în cea din 2005 sunt admise ambele variante (niveluri / nivele, cea de a doua fiind similară cu pluralul de la nivelă „instrument”).

Să mai amintim că tendinţa diferenţierii (asociată, probabil, şi cu alţi factori de influenţă) poate duce la erori, unele destul de frecvente în audio-vizual şi pe site-uri, cum sunt cele rezultate din pronunţarea / scrierea cuvântului stat în varianta ştat, ştate pentru „tabel de plată”, spre a-l deosebi de „ţară, înălţime” („un procuror bun şi cu ştate vechi” – evz.ro, 10 februarie 2021; „politician cu ştate vechi” – mediafax.ro, 27 octombrie 2020). Şi, în final, să ataşăm cazul unui anglicism – expertiză, calc după engl. expertise „abilitate, cunoaştere a unui expert”, larg repudiat (mai ales de părerologi), pentru că în română există deja sinonime pentru el şi, mai ales, un omonim cu sensul „constatare şi estimare; raport făcut de un expert” (din fr. expertise, germ. Expertise). Sunt semne că, prin frecvenţa utilizării, anglicismul cu pricina va învinge şi va fi acceptată o nouă omonimie.

I.NEDELEA

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: