La Galeria Zamca din Suceava a Asociaţiei Institutul Bucovina

Expoziţie en marche „Europa Mon Amour”

Luni, 31 mai, la ora 15, la Galeria Zamca din Suceava, Asociaţia Institutul Bucovina – fondată în 2011, cu misiunea de a sprijini dezvoltarea durabilă a comunităţilor din România, Ungaria şi Republica Moldova –, în colaborare cu Centrul Cultural „Bucovina”, vă invită să luaţi parte la o manifestare moderată de Mihai Pânzaru-PIM.

Aceasta include vernisarea unei expoziţii itinerante de fotografie documentară realizată de Gabriel Nicolae Sandu şi a unei expoziţii de pictură şi grafică semnată de Doina Vianora Catargiu, expoziţii care au fost găzduite şi de Centrul Cultural „Bucovina”, în perioada 9 – 15 mai, vernisate de Ziua Europei, ziua în care se sărbătoresc pacea şi unitatea în Europa.

Un recital muzical instrumental, de flaut şi nai, va fi susţinut de prof. Neculai Creţu şi eleva Ana Maria Cucoş de la Colegiul Naţional „Ciprian Porumbescu” din Suceava, clasa a XI-a de nai.

MIRELA BUTNARIU

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI