Între lumină şi păcat

(Expoziţia de pictură a lui Constantin Ungureanu-Box)

Îmi mărturisesc ignoranţa în materie de artă picturală, singurele mele instrumente/repere fiind senzoriale: plăcerea imaginii şi, pe baza acesteia, încercarea de a înţelege ideea, mesajul artistului şi reflexia luminii iţite prin stratul de culoare. Mă împiedicasem totuşi în tinereţe de „Estetica” lui Benedetto Croce ori a lui Gilbert & Kuhn, dar m-am luminat oarecum cu „Critica raţiunii practice” a lui Immanuel Kant.

N-aş fi intervenit aici dacă analiştii prezenţi la vernisaj, cu excepţia arhitectului Doru Olaş, s-ar fi referit mai mult la arta Ungureanului decât la precepte academice şi seraficul Rubliov, ca să vedem de ce extraordinare competenţe dispun. Nu i-au trezit din reveriile eleusine nici măcar versurile recitate de pictor dintr-un moment în altul, pentru a-i readuce cu faţa spre lucrările înşirate pe pereţi. Aşa că n-am înţeles mare lucru nici eu, nici ceilalţi. Aş fi vrut să ni se zică ceva despre tablouri, despre forme, mişcare şi culori, despre natura duală a artistului, cu un picior pe tărâmul artei vizuale şi cu altul pe acela al Par-nasului, generând fior liric deloc minor:

„Alteţă, eşti frumos ca păcatul…, între piatră şi înger/doarme un munte/din negrele plete ale întunericului…“, scria Ungureanul, de tânăr agăţat cu mâinile de torţile cerului, într-un volumaş de versuri uitat prin biblioteca-mi de acum 20 de ani. L-am citat, deoarece arta, ca şi personalitatea sa, este una duală, ridicându-se din întunericul păcatului, din ţărână, către lumina hotarului între cele două lumi, iar evoluţia artistului confirmă până la punct şi virgulă motivele şi motivaţia interioară din imaginarul liric.

Surpriza însă loveşte fără milă: zbuciumul căutătorului luminii nu se termină odată cu aşezarea razei ei în imagine, ci continuă, pictorul descoperind oripilat că lumina nu reuşeşte să refacă întregul, din contră, îl despică implacabil.

Aşadar, artistul oficiază între păcat şi lumină privite clasic, păcatul jos, legat de pământ şi turpitudini omeneşti, iar lumina, întotdeauna sus, fiind obligat de stăpânul formei şi al culorilor să ridice ochii spre înalt. Tot între păcat şi lumină aşază apoi pomul cunoaşterii, îngemănat cu acela  al destinului, pom croit după chipul său către spirit. Ca o punte spre cer.

Pe fiecare ramură, adesea douăsprezece, număr coincident cu numărul apostolilor şi cu cele douăsprezece chipuri ale sinelui, ale lunilor şi ale zodiilor, se află un oval, pictorul neîndrăznind să zămislească obraze asemeni Creatorului, un semn de cuminţenie la care a ajuns adolescentul de odinioară obişnuit să picteze cu barda şi să strivească semnificaţia tradiţionalelor maniere artistice.

Am înţeles, însă, ce-l reţine să deseneze chipuri în locul unor forme ovoidale semincere, surse de lumină în ansamblul picturii, fiindcă vrea să ne reamintească simpla condiţie de muritori. Ce ne facem însă cu chipurile apostolilor de pe fiecare creangă, chipuri rămase goale? Aşa că n-am exclus posibilitatea ca acele douăsprezece chipuri goale să fie ipostazieri ale sinelui. Şi apoi copacul cunoaşterii e doar idee spre lumină, nu şi atributul umanităţii?

A doua punte de trecere de la păcat la lumină o constituie aripile îngerilor de factură bizantină, numai că ele nu deszăvorăsc lumina, nu înalţă chipurile spre cer, nici spre cunoaştere, ci le trage bacovian spre ţărână, spre păcatul existenţial: „Dormea întors amorul meu de plumb/Pe flori de plumb, şi-am început să-l strig -/…şi era frig…/Şi-i atârnau aripile de plumb“. Şi asta fiindcă dualitatea Ungureanului presupune, pe lângă păcat şi lumină, ideea duală a vieţii care nu poate fi despărţită de moarte.

Discursurile savante ale specialiştilor invitaţi la vernisaj, limbajul academic au bântuit printre simboluri şi tehnici bizantin-religioase, iconografice, numai că dimensiunea omenească a lucrărilor îi contrazice flagrant: „suntem un gol/ care ne împle/ de singurătate/ când trecem nevăzuţi/…murim o dată în zi/ fără să ne ierte/ sau/ să ne vadă cineva“.

Nu pot încheia fără a cârcoti: sesizez uneori graba, alteori lipsa finisajului şi chiar senzaţia de negata… Că atât m-am priceput!

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: