Semn

Excesivul

Tot mai multă lume bună – dar probabil că, totuşi, nu câtă trebuie ori poate că nu încă – vorbeşte (chiar riscând să intre pe teritoriul de surpătură cosmică al lui politic incorect) despre disponibilitatea pentru exces a omului actual şi despre practicarea frenetică a excesului până în straturi şi cotloane de umanitate în care te aşteptai să găseşti, ca altădată, statornicie, echilibru, tradiţie şi normativitate liber asumată întru acestea. Exces în artificialitate, exces alimentar, exces în pretenţii nemotivate, excesiv în limbaj, în comportament, în nepăsare şi ignoranţă. Există o măsură în lucruri şi pare să fi devenit o virtute să fii excesiv în raport cu ea.

Am intrat, coborâm şi vieţuim într-o fundătură unde curând nu vom mai avea destul aer – spun criticii faptului. E nevoie de o întoarcere, trebuie să căutăm drumul abandonat undeva într-o răscruce în care am ales greşit. Suntem pe linie moartă. Proorocii mincinoşi biblici – ripostează ceilalţi, laolaltă tot mai mult doar conjunctural. Cultural însă, iată, desfătaţi de civilizaţie, în totală voie bună dată de traiul în comoditate generalizată. N-ai putea pretinde argument mai temeinic. Şi nici n-ai avea cum să negi că eşti învechit, desincronizat, antioccidental şi provincial, decrepit chiar, conservator fără doar şi poate şi, ca în alte epoci de mare şi rapid progres în masă, reacţionar. Nu iubeşti oamenii, nu le vrei binele, te deranjează fericirea lor. Fericirea lor de fast-food obez – obiectează cu jumătate de glas, minoritari în democraţie, adversarii excesului –, sărăcia de spirit şi de afect a petrecerilor de weekend organizaţional, înzestrarea umanistă a IT-iştilor şi nu numai a lor, intelectualitate necurioasă, neinterogativă şi nedubitativă, întreţinere a pozitivităţii cu animal de companie, suplimente alimentare şi medicamentaţie, prietenie de facebook, ştiinţă şi cultură de internet şi cumpărături online, literatură de dezvoltare personală, excursie tematică în natură, reducere la minim, în baza legilor comodităţii maxime, a raporturilor active şi chiar inactive cu lumea, cu natura, cu celălalt în ipostaza lui concretă greu de suportat… Şi multe altele, fireşte, într-un buchet arătos şi toxic de lucruri şi de însuşiri umane neomeneşti şi omeneşti neumane.

De unde astea, de unde şi cum aşa?

Să fie de la un curs segregaţionar imanent în care să-şi aibă rostul lor, în epoca noastră, hiperdiviziunea socială a muncii şi tehnologiile avansate – care, deşi nu sunt de conceput decât în condiţiile socialului, să fi dus la o mulţime de urmări de natura ruperii individului de social şi a despărţirii sinelui individual de dimensiunea lui socială şi la aruncarea multor lucruri, însuşiri, activităţi ale omului etern în coşul inutilităţii, ca apoi ele să fie şterse cu uşurinţa unui delete şi, de bună seamă, la o mentalitate şi la habitudini în consecinţă.

Să fie comercialul şi accesoriul lui trecut prin ştiinţe şi experienţe care l-au făcut absolut redutabil, publicitarul – adică, în rezumat, o lume în care nu produci şi nu construieşti în înţelesul vechi de temeinic şi durabil, ci faci bani cu care îţi procuri fără margini tot ce-ţi doreşti, doar că îţi doreşti mai ales ceea ce au de vândut alţii. Adică, spre exemplificare, dacă au alţii de vândut medicamente, atunci ţie îţi trebuie musai medicamente şi dacă au alţii de vândut cu deosebire un anume medicament, atunci ţie îţi trebuie numaidecât respectivul medicament.

Ori poate că – cine ştie, deloc imposibil – să se ajungă la concluzia că ar fi de căutat cauza cauzelor în distileriile complicate ale mult slăvitei modernităţi. Irascibila, intoleranta, repudianta, mofturoasa şi capricioasa noastră modernitate. A noastră, pentru că un modo al său îşi va fi avut orice moment în toată istoria umanităţii – doar că, probabil, fără să se mai fi ajuns vreodată la exclusivismul şi la capacitatea de a opera disjunctiv proprii modernităţii noastre, care a transformat diferenţa, neasemănarea, originalitatea (şi ca atare diferenţierea, cu urmările de rigoare!) în criteriu de valoare. Şi, mai departe, s-a autoproclamat şi s-a impus ca semn de valoare supremă şi ţintă unică a devenirii, raţiune a progresului, încât, în destulă măsură paradoxal, a putut angaja forţe şi energii uriaşe în procese – frecvent dezastruoase pentru identitate, local, specific, natural – de sincronizare (mai mult sau mai puţin imitativă), de aşezare (mai mult sau mai puţin adecvată) a lucrurilor pe numitori comuni produşi altundeva, altfel, în alte condiţii, cu alte resurse şi pentru alte întrebuinţări. Greşite sau nu. Şi generând în ariile marginale preocupări şi griji de multe feluri, între care şi aceea ca doamna să se îmbrace pentru petrecere astfel încât să nu descopere, Doamne fereşte, unde se duce, pe cineva purtând un vestiment asemănător.

AUREL BUZINCU

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: