Conform primarului Ion Lungu

Ruta alternativă Suceava – Botoşani, cu ieşirea în DN 29, va fi gata în 2022

> Tronsonul Calea Unirii – Podul Unirii va fi dat în folosinţă până în decembrie, cel până la fosta Avicola Plopeni urmând a fi terminat în 2022

Lucrările la podul peste pârâul Cetăţii, pe ruta alternativă Suceava – Botoşani, vor fi încheiate luna viitoare, iar cele pentru devierea reţelelor de transport agent termic, până în decembrie. Anunţul a fost făcut de Ion Lungu, primarul Sucevei, potrivit căruia tronsonul Calea Unirii – Podul Unirii va fi inaugurat la sfârşitul anului.

„Vrem să o dăm în folosinţă (ruta – n.n.) pe tronsonul Apeductului în acest an. Suntem în grafic cu podul de peste Pârâul Cetăţii, lucrându-se destul de bine la îndiguiri cu gabioane de piatră. Termenul de finalizare este 21 iunie 2021, iar acesta va fi cu siguranţă respectat. Îmi doresc ca, până pe 31 decembrie, să dăm în funcţiune varianta pentru traficul foarte greu, pe strada Apeductului, unde avem şi o deviere de conducte de termoficare, întrucât nu încap tirurile sub acea magistrală. Le vom devia cu bani de la Guvern, suntem la organizarea licitaţiei, dar, de asemenea, suntem optimişti că o vom termina până la sfârşitul acestui an. Ţinta noastră este dăm în folosinţă tronsonul de pe strada Apeductului, iar anul viitor şi pe cel de pe strada Energeticianului, până la DN 29, către Botoşani, astfel încât să finalizăm această rută importantă” a declarat Ion Lungu.

Ruta alternativă Suceava – Botoşani are circa 4 km, plecând de pe strada Apeductului, de la intersecţia cu Calea Unirii şi strada Traian Vuia, trecând pe lângă bazinele de decantare ale ACET, peste pârâul Cetăţii, continuă cu Podul Unirii peste râul Suceava – strada Energeticianului – strada betonată de lângă Termica, traversând calea ferată, ajungând pe strada Traian Popovici şi ieşind în DN 29, în dreptul fostei Avicola Plopeni.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: