Instituţiile culturale sau companiile de spectacole sucevene pot dobândi statut de importanţă naţională

Principalele instituţii culturale sau companii de spectacole din judeţul Suceava vor putea primi statutul de importanţă naţională în urma adoptării în Camera Deputaţilor a proiectului de lege care modifică şi completează Ordonanţa Guvernului nr. 21/2007.

Iniţiativa aparţine Ministrului Culturii, Bogdan Gheorghiu, deputat de Suceava, şi îndreaptă un vid legislativ de peste 14 ani, deoarece legislaţia în vigoare din domeniul artelor spectacolului nu cuprindea reglementări cu privire la posibilitatea obţinerii statutului de importanţă naţională pentru instituţii de spectacole sau concerte care nu sunt în subordinea Ministerului Culturii. Până acum, doar bibliotecile, muzeele şi colecţiile publice puteau fi, după caz, de importanţă naţională, de importanţă regională, de importanţă judeţeană sau de importanţă locală.

Astfel, aşa cum Muzeul Bucovinei a devenit, la data de 4 februarie 2020, Muzeul Naţional al Bucovinei, acum principalele instituţii de spectacole sau concerte sucevene ar putea primi acest statut. Transformarea Muzeului Naţional al Bucovinei s-a realizat prin aprobarea în şedinţa de Guvern a Hotărârii de schimbare a denumirii, în urma demersului iniţiat de Consiliul Judeţean Suceava şi susţinut de către Ministerul Culturii.

Modificarea statutului aduce avantaje şi pentru angajaţi, care astfel vor putea să beneficieze de trecerea la o treaptă superioară de salarizare. „Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 21/2007 privind instituţiile şi companiile de spectacole sau concerte, precum şi desfăşurarea activităţii de impresariat artistic reprezintă o necesitate pentru echilibrarea situaţiei între instituţiile aflate în subordinea Ministerului Culturii şi a altor autorităţi locale. Acum, următorul pas este trimiterea proiectului la Preşedintele României, pentru promulgare. Îmi doresc ca un număr cât mai mare de instituţii sucevene să atingă criteriile de performanţă pe care le vom elabora la nivelul Ministerului Culturii, pentru că ştiu că aici există un potenţial artistic şi creativ foarte mare”, a declarat deputatul sucevean Bogdan Gheorghiu, Ministrul Culturii.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: