Un punct de vedere

Chestionar sau a chestiona (3)

Să mai zică cineva că Teatrul nu te face să gândeşti, să te întrebi, să chestionezi. Da, tot despre chestionarul prin care, teoretic, Teatrul îşi doreşte să afle gradul de satisfacţie al publicului în raport cu oferta artistică vă reţin atenţia. E drept că ar fi fost mult mai simpatic să vorbim despre bucuria premierei spectacolului Pisici 2, despre bucuria faptului că pe 15 mai începe festivalul de teatru de la Suceava, festival organizat de Teatrul Municipal „Matei Vişniec”, acelaşi Teatru despre care chestionarul ne întreba dacă este oportun că s-a înfiinţat. Acestea ar trebui să fie temele zilei, dar pentru ca acestea să continue să fie temele zilei şi în viitor, ar trebui să avem grijă de Teatrul nostru şi să ni-l păzim ca pe un bun preţios, un bun esenţial.

Din această cauză mă tot întreb care este adevăratul scop al acestui chestionar şi al întrebărilor tendenţioase. Pentru că mi-e foarte greu să cred că la mijloc e doar incompetenţă şi nu rea-voinţă.

„De obicei, după ce vedeţi un spectacol, plănuiţi sau faceţi următoarele activităţi: citiţi mai atent programul de sală, căutaţi mai multe informaţii online, reacţionaţi în online prin comentarii/like-uri, postări în reţeaua socială, vorbiţi cu prietenii sau familia despre spectacol, reflectaţi în intimitate cu privire la mesajul spectacolului, fără să discutaţi cu alţii, altele. De la a plănui la a face e o cale atât de lungă încât de cele mai multe ori ne rătăcim şi uităm şi ce-am plănuit, darămite să mai şi facem. Or asta cu cititul mai atent al programului de sală, acesta nu conţine informaţie formulată nici pe departe atât de bulversant ca întrebările acestui chestionar. Dar ca să nu cad în păcatul de a pune vorbe-n gură celorlalţi participanţi la actul cultural, mă opresc aici cu comentatul acestui răspuns. Nu înainte de a semnala că această întrebare nu are nicio legătură cu gradul de satisfacţie al spectatorului, ci cu comportamentul şi obiceiurile sale de consum cultural. Continuaţi.

„Citiţi cronică de teatru? Da, sunt interesat de opinia specialiştilor. Uneori, mă ajută să înţeleg mai bine. Niciodată.” Mergeau şi nişte variante de pe la întrebările anterioare: în scop educativ, în directă legătură cu domeniul de activitate, că le arăt altora şi câte şi mai câte. Indicator de satisfacţie? Continuaţi.

„Având în vedere experienţa dumneavoastră anterioară cu acest teatru, credeţi că valoarea artistică a spectacolelor: scade, e constantă, creşte, nu ştiu.” Ce-ar fi fost dacă am fi avut şi un reper în timp, ca să ştim la ce ne referim şi mai ales ca să obţinem nişte date valide? Sau dintr-o dată autorul s-a convins că lumea merge la teatru constant din prima zi în care acesta s-a deschis şi până la ultima reprezentaţie şi astfel va face o analiză pertinentă şi utilă. Vor fi fost un fel de filtru toate întrebările de până acum şi, dacă ai ajuns până aici, cu o îndărătnicie drăcească, oi fi un nebun din ală de merge la toate spectacolele şi atunci ştii despre ce vorbeşti. Că altfel zero informaţie validă. Sau poate nu ne trebuie? Continuaţi.

„În general, cum a fost experienţa dumneavoastră în raport cu aşteptările când aţi venit la teatru? Mult sub aşteptări, puţin sub aşteptări, exact cum mă aşteptam, peste aşteptări, mult peste aşteptări, altele”. O bijuterie de întrebare, ca să nu zic o perlă. Care aşteptări? Ce-a vrut să spună autorul? Daţi-mi să citesc un critic, poate înţeleg mai bine. Mă aşteptam să fie frig, să fie cald, să mai găsesc bilete sau să nu mai găsesc şi să mă duc într-un bar şi să mă gândesc că eu am vrut, dar universul ba. Mă aşteptam să intru la teatru, dar e program de cinematograf? Mă aşteptam să se joace un Cehov, dar am greşit ziua şi se joacă altceva. Mă aşteptam ca lumea să-şi închidă telefoanele mobile şi să nu văd ecrane luminate prin sală, dar nu s-a primit. Mă aşteptam să mă primească cu covor roşu şi e doar un covor cu dezinfectant. Mă aşteptam să mă lase cu cafeaua în sală, dar nu m-au lăsat. Despre ce aşteptări vorbim? Şi ce înseamnă aceste răspunsuri, cum se cuantifică ele? Ce e mult pentru mine o fi la fel de mult pentru vecina? Şi de ce din nou începem cu ce e mai rău? Ce-ai vrea să-ţi demonstrezi, Teatrule? Că eşti rău? Prost? Inutil? Deloc oportun? Continuaţi.

„Ce preferaţi să frecventaţi? Teatrul, cinematografele, muzeele, bibliotecile, alte instituţii de cultură.” Noroc că s-au gândit să avem şi varianta cu altele, că ar fi curs răspunsurile gârlă. Şi ăsta tot indicator de satisfacţie e? Că dacă prefer să frecventez teatrul înseamnă că-mi place, deci e de bine. Dar dacă le bifez pe toate ce mai înseamnă? Că sunt un om cult, cultivat, culturist, intelectual de vază. Dar asta e despre mine, nu despre tine. Şi-atunci? Cum era cu scopul declarat? Continuaţi.

„Sunteţi muţumit/ă de modul de comunicare al Teatrului Matei Vişniec cu publicul şi comunitatea? Da. Nu.” O bilă albă ai, dama fină din mine a remarcat femininul şi rânjeşte satisfăcută că se simte reprezentată. Dar. Pentru că există un dar şi o iau de la coadă la cap. Publicul şi comunitatea sunt aceeaşi mulţime? Sigur, e de dorit, dar nu, nu e. Nici la case mai mari şi mai vechi. Nu e. Iar amestecăm capra cu varza, iar aruncăm cu validitatea datelor pe geam, iar e degeaba, prost şi fără rost. Şi ajungem şi la „modul de comunicare”. Ce e modul de comunicare? Şi ce măsurăm? Eficienţa? Vizibilitatea? Impactul? Numărul de oameni la care a ajuns comunicarea. Să ne jucăm cu conceptele, zic. Le aruncăm în aer şi vedem dacă se lipeşte ceva, dacă funcţionează gravitaţia. Vine înapoi sau se duce în lună? Comunicarea, cum cine? Continuaţi.

„Consideraţi că preţurile biletelor la Teatrul Matei Vişniec sunt: acceptabile, mari, mici, altele.” E prima întrebare la care primul răspuns nu este cel negativ. Sunt curioasă ce variante s-au înregistrat la altele: depinde, deosebite, exorbitante, simbolice, nu ştiu – că eu am fost invitat/ă. Să înţeleg că în scenariul ăsta sumbru privind viitorul teatrului suceavean, pe care îl conturează grosier acest chestionar, preţul biletelor nu este o miză? Vorba aia, dacă îl închidem, n-o să mai fie bilete, deci… continuaţi. Vă mulţumim pentru răspunsuri.

Din 20 de întrebări vreo cinci ar fi despre gradul de satisfacţie. Din păcate sunt formulate, în cel mai bun caz, ambiguu şi tendenţios. Tonul general agresiv şi negativ nu invită la dialog şi deschidere, tinde să îndepărteze şi să descurajeze completarea chestionarului. Pare că acei „oameni răi” pe care-i imaginam pe parcursul acestei analize de dragul comparaţiei sunt mai reali decât mi-aş fi dorit. Dacă tema de cercetare a fost ratată cu intenţie sau din neştiinţă nu ştiu. Din analiza chestionarului reiese că scopul acestuia a fost de fapt să se demonstreze că înfiinţarea unui teatru în Suceava nu a fost oportună. Ceea ce este înfiorător. Sper să mă înşel. Sper să mi se demonstreze că a fost doar o eroare. Sper că acest chestionar a fost un exerciţiu pentru şcoală a unui elev/student total nepregătit, că l-a creat după o noapte de nesomn şi că în adâncul sufletului lui urăşte teatrul de când era mic pentru că l-a speriat un Lup pe scenă. Mai sper că pentru acest chestionar nu s-a plătit niciun leu din bugetul teatrului, leu care ar fi putut fi folosit pentru orice altceva. Dar faptul că e realizat de Centrul de Marketing îmi spune că nu e aşa. Sau poate au făcut voluntariat mai mult sau mai puţin forţat şi atunci răzbunarea a fost acest chestionar.

Mă bântuie întrebarea „Consideraţi că a fost oportună înfiinţarea unui Teatru la Suceava?”

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: