Locuri de muncă vacante pentru sucevenii interesaţi să lucreze în Spaţiul Economic European

> În anul 2020 au fost căutaţi lucrătorii în culturi vegetale, precum şi muncitorii constructori, măcelarii, ambalatorii, operatorii în prelucrarea lemnului şi mecanicii auto

Angajatorii din Spaţiul Economic European (SEE) oferă, prin intermediul reţelei EURES România, 66 de locuri de muncă vacante, Anunţă Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Suceava. Potrivit AJOFM, în Norvegia sunt disponibile 42 de locuri  de  muncă de instalator-ventilaţie,  instalator,  mecanic  auto, mecanic semiremorcă, medic, ortodont, zidar-faianţar, vopsitor auto şi tinichigiu auto, iar Germania oferă 18 locuri de muncă pentru mecanic  de  proces, şofer profesionist, şofer  de camion şi tehnician service.

În Danemarca sucevenii interesaţi se pot angaja cu contract pe unul dintre cele 5 locuri de muncă de specialist IT, senior dezvoltator produse software, specialist IT-Data Engineer, în timp ce în Olanda sunt ofertate două locuri de muncă de legumicultor. În Malta sunt scoase la bătaie două locuri de muncă de tehnician frigotehnist, în Italia este liber unul de asistent senior infrastructură IT, iar în Polonia este oferit un altul de muncitor în depozit.

Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă în Spaţiul Economic European se pot adresa Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă sau să consulte www.anofm.ro/EURES. În anul 2020, printre statele membre ale UE care au oferit cele mai multe locuri vacante se numără Spania, Danemarca, Norvegia şi Germania. Cele mai multe posturi i-au avut în vedere pe muncitorii necalificaţi în culturi vegetale, restul fiind oferite pentru alte ocupaţii, precum cele de muncitori constructori, muncitori necalificaţi în pescuit şi culturi acvatice, măcelari, ambalatori, operatori la instalaţiile de prelucrare a lemnului, mecanici de autovehicule şi tehnicieni.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: