Întoarcerea la rău

…Londra?! Nu-i bine acolo, îmi spune o cunoştinţă de acum mai bine de un sfert de veac, povestindu-mi de-a fir a păr cum, până anul trecut, a lucrat ca dulgher (pe mai multe şantiere din zona stadionului Wembley) şi a locuit „la comun” (în Queensbury), împreună cu mai mulţi români, dar şi cu ucraineni. „Lirele sunt bune, da, însă… În români să n-ai încredere, cel mai mult am avut de pătimit de pe urma unuia de la noi, din Burdujeni; mai curând te înţelegi cu ucrainenii, dar cei mai fraţi între ei sunt indienii. Pe şantier trebuie să fii mereu «bizi», cum stai un pic, cum ţi se cere socoteală, te arde, aveam un şef irlandez, roşu la obraz, căpcăun, nu altfel! Însă m-am deprins şi eu, cum îi văd (…pe coechipieri) că se dau la dos şi stau pe telefoane, mai iau o pauză, respir…” Ionică e doar un dulgher recalificat, până să devină „londonez” a avut o slujbă bunicică în Suceava, dar nu pe (atâtea) lire. N-a făcut nicidecum „turism” în Londra, nici în „Ochi” nu s-a dat; a mai lucrat şi sâmbetele (4 ore cu leafă de 8, localnicii – mai precis irlandezii, că englezilor nu le place pe şantiere – nu fac suplimentare, doar străinii), iar apoi ce să vadă pe-acolo? Oraş mare, pestriţ, te pierzi în el. Însă mai are câte ceva de rezolvat prin Suceava (să-şi repare sănătatea, să vândă o garsonieră) şi abia aşteaptă să se întoarcă. Păi ziceai că nu-i bine la Londra?! îl întreb. „Nu, nu-i bine, să ştii că nu-i bine” îmi întăreşte Ionică afirmaţia dintâi.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: