Un punct de vedere

Chestionar sau a chestiona (I)

 Descopăr anunţul Teatrului Municipal Matei Vişniec Suceava prin care invită publicul să completeze un chestionar pentru ca mai apoi din evaluarea datelor rezultate să afle gradul de satisfacţie al publicului în raport cu oferta artistică. „Teatrul este al întregii comunităţi! Ajutaţi-ne să fim ce vă doriţi!”.

M-am bucurat. Am văzut TOATE spectacolele de la „Matei Vişniec”. De mai multe ori. Păi, dacă mă întreabă Teatrul despre una despre alta, nu răspund eu la chestionar? Răspund. Să-i spun Teatrului că îl iubesc, că mi-a lipsit contactul cu scena, cu sala, atunci când pandemia a spus: Stop joc! Că mă bucur că a găsit modalităţi să ne fie aproape, mai prin online, mai prin aer liber, cum s-a putut. Că mă bucur că şi-a redeschis porţile, că pregăteşte noi producţii, că ne dă speranţa că viaţa va reveni la normal.

Deschid chestionarul. E anonim. Nu date personale, doar aşa generale, ceva obişnuit. Bine, asta după ce te loveşti de prima întrebare. „Care este mediul dumneavoastră de provenienţă?”. Dacă nu aveam răspunsurile predefinite ca să ştiu la ce se referă, probabil că încă mai meditam la ce-a vrut să spună creatorul de chestionar. Urban sau rural. Continuaţi. Dă-i cu nivelul studiilor, cu profesia sau domeniul de activitate. Să ajungem la esenţă, zic!

„Ştiţi că în municipiul Suceava funcţionează Teatrul Municipal Matei Vişniec din Suceava? (dacă nu ştiţi că în oraş funcţionează Teatrul Matei Vişniec vă opriţi aici cu completarea chestionarului)”. Păi ştiu, să trăiţi! Şi dacă n-aş fi ştiut, aş fi aflat acum, când aş fi completat. Dar am ştiut. Am ştiut, asta înseamnă că pot să completez mai departe. Uf, ce noroc. Dragă Teatrule, nu vreau să te superi, dar nu cred că erai într-o pasă bună când ai scris întrebarea asta. E un pic tăioasă şi mă simt cam pusă la colţ. Cât despre când să mă opresc cu completarea chestionarului, m-aş fi simţit şi pedepsită, şi nevoită să-mi aplic singură pedeapsa. Nu era mai simplu, cu toată tehnologia asta contemporană, să-l rogi pe băiatul cu butoanele să programeze să nu pot merge mai departe şi să-mi spui o vorbă bună, chiar dacă mai printre dinţi, aşa un mulţumesc pentru timpul tău? Continuaţi.

„Consideraţi că a fost oportună înfiinţarea unui Teatru la Suceava? Da sau nu”. Da. Da. Da. Stai. Ce? Pardon. Poftim? Mai citesc o dată. Şi încă o dată. Dragă Teatrule, nu ştiu ce se întâmplă. Eşti bine? Am văzut eu o dată un film în care o persoană răpită a fost pusă de răufăcători să scrie un bilet familiei şi deşi ea nu voia, oamenii răi îi spuneau ce şi cum să scrie. Dragă Teatrule, dacă oamenii răi te-au pus să scrii asta, clipeşte de două ori. Însăşi întrebarea este un semnal de alarmă. Cum adică dacă este oportună, înfiinţarea unei instituţii de cultură într-o comunitate? Dragă Teatrule, înfiinţarea ta nu a fost doar oportună ci necesară, la fel de necesară ca aerul. Nu pot să cred că te îndoieşti de importanţa existenţei tale. Păi ce? Şcoala s-a întrebat vreodată dacă existenţa ei e oportună? Mai ales că poporul a tot ameninţat că o unge cu untură s-o mănânce câinii. Dar ea nu se lasă. Ea ştie care e rolul ei. Sau Stadionul? Sau Biblioteca? Sau Centrul de Tradiţii? Chestionarul ăsta începe să mă sperie. Şi mie nu-mi era frică de chestionare. Continuaţi.

„Aţi fost la spectacolele Teatrului Matei Vişniec din Suceava? Da/onsite. Da/online. Nu”. Dragă Teatrule, încep să mă conving că nu tu mă întrebi. Ăsta nu seamănă a chestionar, ci a chestionare. Cine te-a obligat să semnezi chestionarul ăsta? Să le spui că nu toată lumea ştie ce e aia „onsite”. Şi că sunt oameni care au fost şi onsite şi online şi s-ar fi dus şi pe Lună să-ţi vadă spectacolele, dar n-au putut să le bifeze pe amândouă.

Şi nici „stagiune” nu ştie toată lumea ce înseamnă. Ce era dacă puneai explicaţia în paranteză? Aşa ştiau şi oamenii la ce răspund. Că oamenii se duc să vadă o piesă, când se duc ei, nu ştiu ei dacă e stagiune sau nu. Da, unii ştiu, dar nu toţi. Continuaţi.

„De ce nu mergeţi la teatru?” Dragă Teatrule, m-am supărat foarte tare. Numai şi numai din iubirea ce ţi-o port aleg să completez acest chestionar până la capăt. Parcă suntem într-o piesă de teatrul absurdului. Păi nu ţi-am zis că merg? Am zis. Trebuia să-i întrebi doar pe cei care ţi-au zis că n-au fost şi nu cu tonul ăsta, că nu eşti complet de judecată. Întrebările astea îmi aduc aminte de textul dramaturgului al cărui nume îl porţi, „Voci în lumina orbitoare”

„(…)Spune sfoară! Sfoară. Ciudat. De ce nu vrea? Ba vreau. Hai spune sfoară! Sfoară.(…)” (Va urma)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: