Iordache Iuraşcu, „năzdrăvanul”

Naşterea fiului său mai mare, Iordache, stolnicul Vasile Iuraşcu o consemna în „Mărgăritare” (în care va nota şi alte lucruri cu referire la familia sa): „Să se ştie că la anul 1805 sept. în 10 au născut pe fiul meu Iordache, miercuri sara, la două ceasuri de noapte” (I.D. Marin, „Eminescu la Ipoteşti”, Iaşi, 1979, p. 50).

Deşi nu face alte consemnări despre Iordache, e de presupus că stolnicul l-a trimis la şcoli, cum a făcut cu ceilalţi fii ai săi, Costache şi Iancu, care, în ianuarie 1824, se aflau la şcoală la Cernăuţi, după cum notează stolnicul în aceeaşi carte. Era favoritul Donţului, bunicul său după mamă, după mărturisirile lui Matei Eminescu.

Cu fraţii săi, Iordache se pare că face notă discordantă. Poate doar maica Fevronia îi va semăna într-un fel. Despre ambii, îşi amintea, în scrisorile sale, Matei Eminescu: „Iorgu năzdrăvan mare, şi cam plesnit cu leucă ca şi Fevronia, căci cred că vei fi auzit că Fevroniei îi zicea mănăstirea Iurăşceasca cea nebună”. Şi tot Matei relatează una dintre întâmplările lui Iordache: „Acest Iorgu Iuraşcă la o vînătoare (goană) de iarnă, avînd ca pe atunci puşcă cu cremene, a pus din imprudenţă mîna deasupra ţăvei, şi precum cocoşul era dechis, s-a slobozit din întîmplare puşca şi i-a sfărîmat palma dreaptă, rămăsese schilod”.

Că era „năzdravăn” şi pus pe „isprăvi” o confirmă documentele de epocă. Pe Vasile Iuraşcu – e de presupus – îl adusese la disperare, încât, pe 8 februarie 1837, stolnicul intervine pe lângă Mitropolitul Veniamin să-l trimită pe fiul său, Iorgu, la „săhăstria Secului spre îndreptare”: „Îndepărtare unui legiut fiu al meu (anume Iorgu), dela datoriile cătră născătorii săi părinţi şi orbire simţirilor cătră sfânta şi pravoslavnica credinţă, desrădăcindând puterile răbădrii, m-au adus la desnădăjduire încă voi pute iconomisî a nu să da în privelişte faptele sale şi a mai păstra iubire de fiu, pentru care mustrându-mă totodată şi cugetul că nu cumva din acele nenorocite încungiurări să intre în primejdie de perzare şi sufletul. Pătruns din ce mai mare durere întru jalnica me stare, plecat vă supuiu la cunoştinţa Înalt Preosfinţiilor Voastre cum că pomenitu meu fiu de multă vreme cuprinsu fiind de întunericul orbirii, de dreaptă judecată, am suferit dela dânsul atât eu cât şi maică-sa în nenumărate rânduri, feluri de atacuri şi ocări ne iertate de pravile nu să le sufere părinţi dela fiu, dar nici mai străin de sânge şi naţii, cu aşa ticăloasă cugetare pără când au îndrăznit şi cu mâinile înarmate a să rădica asupră-mi şi pe toate pără acum mângâindu-mă cu nădejde că cu liniştite chipuri şi părinţăşti sfaturi, ar puti lua îndreptare, le am acoperit dar în zădar mi-au fost căci şi acum privesc, când vrâsta lui este trecută de 30 ani, că nărăvirea sa ce ră în loc să să desrădăcineză, încă merge cu sporire pentru a căruia îndreptare ne putînd găsi altă închipuire de cât ca prin mijlocire Înalt Preosfinţiilor Voastre, să să triimată la săhăstria Săcului, unde să fii periorisit pără va lua sufletească vindecari şi va veni în dreapta cunoştinţă a datoriilor sale” („Ioan Neculce. Buletinul muzeului municipal din Iaşi”, facs. 4, 1924, p. 206).

Dacă se liniştise Iorgu în raport cu părintele său sau îi trecuse supărarea stolnicului, nu se ştie. Dar, pe 12 octombrie 1838, câţiva locuitori din Icuşani mărturiseau despre bătaia pe care o luase de la Iorgu Iuraşcu dascălul satului, Iordachi Botizatu, care învăţa „copiii de un an de zili, tocmit fiind de sfinţia sa părintele arhimandrit sfintei mănăstiri Vorona”:

„Rădicîndu-şi dumnealui Iorgu Iuraşc dintr-o casă ci esti a sfintei mănăstiri, au mers dascălul ca să aşăzi şcoala acolo, neştiind că dumnealui Iorgu să afla acolo în casă, l-au găsit pi dumnealui dormind pi un pat cu şaoa supt cap, iar în casă nu era măcar o mătură, căci să înţălegi că au fost rădicat tot. Şi văzînd numitul dascăl că să află dormind în casă, au ieşit afară şi au strigat pi băieţi ca să să întoarcă înapoi. Atunce dumnealui Iorgu au ieşit din casă cu on ciomag în mînă, ciotoros, şi au pălit o dată pi numitul dascăl, suduindu-l în cruci şi zicînd că el îl scoate din casă şi dascălul îndată au şi picat gios şi dînd numai din mîni. Apoi, pi urmă, de cîti ori au mai dat nu ştim, şi într-o tîrzii vreme au venit dăscăliţa şi cu copiii cari învaţă, l-au luat în părăngă şi l-au dus acasă plin de sîngi ca un bou”. Pe seama acestui fapt, la judecătoria Botoşani, a fost deschis şi un dosar (l-am califica astăzi, probabil, „pentru vătămare din culpă”), dar procesul nu a avut loc: Iorgu Iuraşcă, „încălecînd pe cal «s-a făcut nevăzut»”, în dosar intervenind, probabil, şi stolnicul, care era atunci asesor la Judecătoria Botoşani (Gh. Ungureanu, „Eminescu în documente de familie”, Bucureşti, 1977, p. 55).

Probabil, în 1848, la 43 de ani, Iordache Iuraşcu, unchiul lui Eminescu, se stingea de holeră.

ALA SAINENCO,

Memorialul Ipoteşti 

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI