Cu finanţare de la Banca Mondială

Suceava, „oraş verde, competitiv, incluziv şi bine guvernat”

> „Am rugat să depună proiecte prioritare inclusiv localităţile care fac parte din ZUF”, a spus primarul Ion Lungu > În componenţa ZUF mai intră Salcea, Adâncata, Bosanci, Ipoteşti, Mitocu Dragomirnei, Moara, Pătrăuţi şi Şcheia

 S-au definitivat obiectivele pentru care pot fi depuse proiecte lansate de Banca Mondială în cadrul Zonei Urbane Funcţionale (ZUF), a făcut cunoscut Ion Lungu, primarul municipiului Suceava.

Potrivit edilului-şef, este vorba despre patru obiective, primul dintre acestea fiind „Oraş verde şi rezilient. Mobilitate urbană, neutralitate energetică, reducerea poluării aerului şi a riscurilor climatice”. Al doilea obiectiv se intitulează „Oraş competitiv. Infrastructură publică de calitate, valorificarea clădirilor şi terenurilor pentru investiţii strategice, încurajarea inovării, start-up şi forţă de muncă calificată”, iar al treilea se numeşte „Oraş just şi incluziv. Acces facil al tuturor la servicii publice, implicarea societăţii civile şi a cetăţenilor, dezvoltare urbană”. Finanţare nerambursabilă poate fi obţinută şi în cadrul obiectivului „Oraş bine guvernat. Digitalizarea administraţiei publice, reducerea birocraţiei şi adaptarea serviciilor la nevoile cetăţeanului”.

„În baza acestor patru obiective, pot fi depuse proiecte. Am rugat să depună proiecte prioritare inclusiv localităţile care fac parte din ZUF. În acest sens, vrem să facem tot ceea ce este posibil să finalizăm, până la 30 iunie, strategia aferentă” a declarat Ion Lungu.

Pe lângă municipiul Suceava, ZUF are în componenţă oraşul Salcea şi comunele Adâncata, Bosanci, Ipoteşti, Mitocu Dragomirnei, Moara, Pătrăuţi, Şcheia.

În curs de întocmire este Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană (SIDU) la nivelul Zonei Urbane Funcţionale, autorităţile municipale sucevene planificând ca această documentaţie să fie aprobată în şedinţa din iunie 2021 a Consiliului Local.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: