Royal Mail a lansat o colecţie de timbre în onoarea lui Paul McCartney

Cântăreţul britanic Paul McCartney are numeroase hituri, a primit numeroase premii şi chiar distincţia de cavaler din partea Coroanei Britanice. Acum, fostul component al legendarei trupe The Beatles poate adăuga un set personalizat de timbre la lunga sa listă de distincţii, notează Reuters. Royal Mail a anunţat ieri că va emite un set de 12 timbre care îl înfăţişează pe McCartney şi munca sa, precizând că doreşte să aducă astfel un omagiu „unuia dintre cei mai emblematici şi trainici muzicieni din toate timpurile”.

Opt timbre vor prezenta imagini ale copertelor de album care i-au definit cariera, de la primul său album solo din 1970, „McCartney”, la cel mai recent, „McCartney III”. Celelalte patru, o coliţă în miniatură, vor prezenta fotografii ale acestuia în studioul de înregistrare.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: